Un fir de iarbă tremură uşorameţit la margini de izvor
şi-o ciută se adapă speriată
gândind la posibila năpastă.
Din mine saltă vânătorul
ducând de trufandale dorul,
dar degetu-amorţeşte pe oţel,
rămân ecologist fidel.
Amân friptura pe-altă dată
şi mozolesc pâinea uscată
c-un fir de ceapă verde-n dinţi,
cum se hrăneau ai mei părinţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu