vezi tu oare păcatele lumeşti,
cum oamenii vorbesc fără gândire
ţesând în juru-le o neagră rătăcire?
Mai bine mută gura să le fie,
nevăzătoare chiar al lor privire
căci nu ştiu încă natura preţui,
măscări felurite prinzând a glăsui.
Rândunica iute ce se-avântă-n zbor
ţintă este pentru vânător,
copacul falnic ce se-nalţă-n tundră
e bun atât cât face umbră.
La soare-i lumina, la Tine credinţa,
dar mare le este azi nesăbuniţa;
cu chipuri hulpave, în haite adunaţi,
se muşcă între ei; fi-vor blestemaţi!
Şi nimeni nu te-ascultă, eşti hulit,
în vremi de restrişte însă pomenit,
cu braţele întinse spre Tine ridicate
cerşind îndurare, iertare de păcate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu