Să nu crezi că te-am uitatprin foi de timp îngălbenite,
nici praful nu s-a aşezat
pe stihuri, de atunci, vrăjite.
A lunii umbră a rămas pictată
pe griul caldarâm şi-acum
şi mica bancă de arţari mascată
ce ne-mbia cu-al dragostei parfum.
Ţi-am ridicat pe veci altare,
iar inima ofrandă ţi-am adus,
mocneam în suflet o chemare,
lacrimi amare însă-au curs.
Nevinovate flori ţi-am oferit
dovadă a iubirii înfocate
ca să-ţi dezmierde trup neprihănit,
dar tu le-ai aruncat pe toate
Demoni ce-ţi bântuiau fiinţa
făceau din trupu-ţi un păcat,
a mea, aceeaşi, e credinţa
că n-ai iubit cu-adevărat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu