Sub soarele dogoritor de vară când frunzele sunt adormite-n ram,
spre tine gândul iar îmi zboară
stând neclintit în faţa unui geam.
Departe eşti tu, muză îndrăgită,
şi versuri calde-mi stau pe buze,
vreau să le rostesc, pădurea se agită
când norii se adună fără scuze.
Privesc zenitul acum tulburat,
cu gura mută, lipsită de cuvinte,
icoana mea rămâne în loc neîntinat
cu ochii cafenii zâmbind fierbinte.
Te-aştept, m-astepţi să ne-ntâlnim
sub umbra pomilor cea deasă
şi-n vraja lunii noi să ne iubim,
să-ţi fiu bărbat, să-mi fii mireasă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu