operațiunea dragonul.3

«Jurnalul istoric» al lui Oswald

In decembrie 1964, rezidenta DIE din Washington ne-a trimis copia unui document de 13 pagini intitulat pompos «Jurnal istoric», pe care Oswald il adusese cu el in Statele Unite in 1962, cand s-a repatriat din Uniunea Sovietica. Acest document a fost facut public de Comisia Warren, care investiga asasinarea lui Kennedy, cu mentiunea ca scrisul fusese identificat ca apartinand lui Oswald, dar ca existau dubii in legatura cu veridicitatea continutului. 

La cateva zile dupa primirea «Jurnalului istoric» al lui Oswald, colonelul Tigran Gregorian, expertul DIE pentru limba engleza, ne-a prezentat un raport care a concluzionat ca jurnalul fusese creat de PGU. Gregorian a descoperit ca jurnalul continea un numar de expresii specifice limbii engleze britanice, care nu puteau fi familiare unui american lipsit de educatie, cum era Oswald. Gregorian a explicat motivele: ofiterii DIE care erau trimisi la Moscova pentru pregatirea in munca de informatii externe, care cuprindea si studiul unei limbi straine, invatau doar engleza britanica. KGB a avut primii sai instructori de engleza americana abia in 1964. 

Analiza facuta de Gregorian a concluzionat ca jurnalul lui Oswald a fost compus in mare viteza dupa ce solicitase sa se intoarca in Statele Unite, si continea numeroase inadvertente. De exemplu: sumele in ruble pentru anul 1960 erau consemnate la valori de dupa devalorizarea rublei din 1961; John McVickar, identificat in jurnal drept sef al serviciului consular din Moscova in octombrie 1959, preluase functia respectiva abia doi ani mai tarziu. 

La sfarsitul anilor ’70, «Jurnalul istoric» al lui Oswald a fost examinat de expertul grafolog american dr. Thea Stein Lewinson, care a confirmat suspiciunea lui Gregorian ca jurnalul a fost conceput de KGB. Concluzia ei a fost: «Intregul manuscris a fost scris in una sau doua sedinte. El a fost scris in jurul datei care corespunde ultimei inregistrari datate 27 martie 1962 si a fost copiat in mare graba, fapt sugerat de numeroasele greseli de ortografie». 

Recrutat de KGB

«Programat sa ucida» probeaza cu minutiozitate faptul ca Oswald fusese recrutat de KGB in 1958, cand fusese repartizat ca operator radar la Batalionul de control aerian al puscasilor marini (Marine Air Control Squadron No. 1 – MACS-1) de la baza aeriana Atsugi, de langa Tokio, Japonia. «Acea baza americana ultrasecreta era principala tinta a KGB – si implicit a DIE – in Japonia, pentru ca CIA o utiliza ca sa lanseze si monitorizeze avioanele de spionaj U-2, ce survolau in secret teritoriul Uniunii Sovietice.» Cartea probeaza si faptul ca informatiile primite de la Oswald au ajutat KGB-ul sa doboare, la 1 mai 1960, avionul U-2 pilotat de Francis Gary Powers. De asemenea, probeaza faptul ca Oswald a fost de fata la procesul ce i-a fost intentat lui Powers, care a avut loc in Sala Coloanelor din Moscova. 

Oswald a fost recrutat de PGU cu ajutorul unei atragatoare nipone, animatoare intr-un bar de noapte. El a devenit un agent PGU motivat ideologic, care isi petrecea mare parte a timpului liber studiind limba rusa, si care raspundea cu da si niet atunci cand era luat peste picior cu privire la interesul sau pentru comunism, si caruia ii facea placere sa fie strigat «Oswaldovici» de catre camarazii sai, puscasi marini. 

Oswald a continuat sa furnizeze KGB-ului documente militare secrete si dupa ce s-a intors in SUA in 1958, cand a fost repartizat la radarul Batalionului 9 (Squadron No. 9 – MACS-9) de la baza aeriana El Toro, din Santa Ana, California. Spre sfarsitul stagiului sau acolo, Oswald l-a rugat pe colegul sau de camera, Nelson Delgado, sa puna un sac intr-o cutie de bagaje a statiei de autobuze din Los Angeles si sa ii aduca cheia. Potrivit lui Delgado, sacul era plin cu fotografii ale unui avion de lupta american, din fata si din profil. In acei ani, KGB (ca si DIE) folosea casetele de bagaje din statiile de tren sau autobuz pentru agentii care aveau un volum mare de documente de transmis. «Programat sa ucida» dovedeste, de asemenea, ca acele casete de bagaje folosite de Oswald in SUA au fost deservite de catre de Mohrenschildt. 

Defectarea la Moscova

La 20 septembrie 1959, Oswald a plecat spre Europa la bordul cargoului SS Marion Lykes, care avea doar alti trei pasageri la bord. Este semnificativ faptul ca aceasta companie de transporturi navale, care transporta pasageri doar ocazional, a fost folosita si de catre de Mohrenschild pentru voiajele sale secrete in strainatate, atat inainte, cat si dupa 1959. 

La 26 noiembrie 1959, Oswald i-a scris fratelui sau Robert, aflat in Statele Unite: «Vreau sa traiesc in Uniunea Sovietica pentru totdeauna». Oswald i-a mai scris o data fratelui sau in acel an, la 17 decembrie 1959, spunandu-i ca nu dorea sa mai auda de la Robert nimic. «Incep o viata noua si nu vreau sa mai am de a face cu vechea mea viata.» 

O nevasta sovietica

La 5 mai 1961, Oswald i-a scris fratelui sau Robert, pentru prima data in doi ani: «La 30 aprilie anul acesta m-am casatorit. Sotia mea... s-a nascut in Leningrad». Intr-o scrisoare purtand data postei 16 mai 1961, Oswald informa si ambasada SUA din Moscova ca se casatorise si ca «sotia mea este rusoaica, nascuta la Leningrad». 

In «Jurnalul istoric» Oswald pretinde ca a intalnit-o pe «Marina N. Prosakoba» la 17 martie 1961 si ca s-au casatorit la 30 aprilie. Este imposibil. La acea vreme, legea sovietica cerea ca mariajele dintre cetateni sovietici si straini sa fie aprobate de autoritatile de la Moscova. Ca vicepresedinte al Comisiei nationale romane pentru vize si pasapoarte, care era instrumentul pentru rezolvarea unor astfel de cazuri, stiam perfect cum functiona sistemul. Era un cosmar birocratic, si dura ani de zile. Chiar daca Oswald ar fi cerut aceasta aprobare in ziua in care a intalnit-o pentru prima data pe Marina, ar fi fost imposibil sa o primeasca in sase saptamani. Exista o singura exceptie de la acest sistem sinuos de aprobari: daca o institutie a statului avea un interes special in realizarea urgenta a casatoriei.» 

«Programat sa ucida» probeaza ca Marina a fost aleasa de KGB ca sa devina sotia lui Oswald si ca biografia ei a fost revizuita de cateva ori. Chiar si certificatul ei de nastere original, care arata ca se nascuse la Leningrad, a fost schimbat. Cand a sosit in Statele Unite, in 1962, Marina avea un certificat de nastere care arata ca se nascuse in Molotovsk, o regiune indepartata din nord, unde cetatenii straini nu aveau acces, si unde era putin probabil ca un occidental sa poata ajunge ca sa culeaga date despre ea si familia ei. 

Marina a ramas loiala KGB-ului. Norman Redlich, avocatul Comisiei Warren insarcinat sa o interogheze, a tras concluzia ca Marina a «mintit in mod repetat Serviciul Secret, FBI-ul si aceasta Comisie, asupra unor probleme care sunt de importanta vitala pentru poporul acestei tari si pentru lumea intreaga». 

Repetitia generala 

In seara de 10 aprilie 1963, un glont tras in directia capului generalului Edwin Walker, in timp ce acesta sedea la biroul din locuinta sa, a ratat tinta cu doar cativa milimetri. Incidentul a fost relatat in presa, iar glontul a fost recuperat, dar nu s-au putut obtine indicii care sa duca la identificarea autorului. Dupa asasinarea lui Kennedy, glontul recuperat din peretii casei lui Walker a fost examinat balistic si s-a ajuns la concluzia ca provenea din carabina Mannlicher-Carcano apartinand lui Oswald». 

«Programat sa ucida» produce dovezi irefutabile care demonstreaza ca incercarea lui Oswald de a-l asasina pe generalul Walker a fost o repetitie generala a asasinarii presedintelui Kennedy. «In ultimii zece ani ai carierei mele in Romania am supervizat si Departamentul de Comunicatii Cifrate si m-am familiarizat cu schemele sovietice de cifrare si codificare. Analizand nota nevinovata, in aparenta, pe care Oswald a scris-o Marinei inainte de a atenta la viata generalului Walker, am descoperit ca aceasta continea un mesaj codificat. Oswald ii spunea Marinei ca, daca va fi arestat, sa trimita ambasadei sovietice la Washington «informatia despre ce mi s-a intamplat si articolele din presa (daca se va scrie ceva despre mine). Avem prieteni acolo, iar Crucea Rosie te va ajuta». La acea vreme, cuvantul «prieten» insemna «ofiterul de legatura», iar «Crucea Rosie» insemna PGU. Oswald nu l-a ucis pe generalul Walker, dar testul a fost un succes, deoarece Oswald nu a atras atentia politiei asupra lui. El era acum gata sa-l ucida pe presedintele Kennedy, dar dorea sa aiba mai intai o viza de intrare in Uniunea Sovietica pentru el, sotia sa, care era insarcinata, si fiica lor. 

La solicitarea lui Oswald, Marina i-a scris ofiterului ei de legatura din ambasada sovietica, la 1 iulie 1963. «Draga tovarase Reznicenko!... Sotul meu isi exprima dorinta sincera de a se intoarce in URSS. Te implor din tot sufletul sa il ajuti in aceasta privinta. ... Te rog, nu ne refuza. ... Speram ca cel de-al doilea copil al nostru se va naste in URSS. Cu stima si sinceritate, M. Oswald. P.S. Atasez la aceasta scrisoare si cererea sotului meu de a intra in URSS.» 

Iata textul sus-numitei cereri a lui Oswald: «1 iulie 1963. Stimati domni, va rog sa urgentati emiterea vizei de intrare pentru reintoarcerea cetatenei sovietice Marina N. Oswald. Ea va naste in octombrie, prin urmare trebuie sa ii emiteti viza de intrare. In ce priveste viza mea de reintoarcere, va rog sa o considerati separat. Multumesc, Lee H. Oswald (sotul Marinei Nicolaiev)». Atunci cand a fost arestat pentru asasinarea presedintelui Kennedy, Oswald inca mai purta in portofel numele lui Reznicenko si adresa ambasadei sovietice. 

"DRAGONUL" CONTINUA.

 Dupa prabusirea Uniunii Sovietice am sperat ca noii lideri de la Moscova vor dezvalui implicarea KGB-ului in asasinarea lui JFK. Ofiterii fostului KGB s-au instalat insa in Kremlin si in Moscova a continuat sa isi spele mainile in legatura cu Oswald. Calaii nu se autoincrimineaza. In 1993, cand SUA au comemorat 30 de ani de la asasinarea presedintelui Kennedy, Moscova a publicat «Pasaport pentru asasinat: istoria lui Lee Harvey Oswald prezentata pentru prima data de catre colonelul KGB care l-a cunoscut» («Passport to Assassination: the Never-Before-Told Story of Lee Harvy Oswald by the KGB Colonel Who Knew Him»). Aceasta carte, scrisa pentru publicul american, nu pentru cel rus, pretinde ca nici o investigatie in legatura cu Oswald nu a descoperit vreo legatura intre acesta si KGB. Este semnificativ faptul ca «autorul», Oleg M. Neciporenko, este un ofiter KGB «in retragere», care deci putea pretinde ca a vorbit in nume propriu, nu in cel oficial, al organizatiei. Aceasta era o metoda patentata de KGB si folosita de guvernul sovietic, care, astfel, nu putea fi invinuit, in cazul in care afirmatiile se dovedeau mincinoase.  

In toamna lui 1963, cand Oswald a vizitat Mexico City, Neciporenko era la post acolo, acoperit ca ofiter consular al ambasadei sovietice. Intr-o scrisoare trimisa ambasadei sovietice din Washington, aflata in posesia autoritatilor SUA, Oswald a scris ca in Mexico City s-a intalnit cu Valeri Kostikov, sau «tovarasul Kostin», care era ofiter in cel de-al 13-lea departament al KGB, insarcinat cu asasinatele din strainatate. In cartea sa, Neciporenko minte, afirmand ca el, nu Kostokov, s-ar fi intalnit cu Oswald, pentru a acoperi legatura acestuia cu unitatea KGB insarcinata cu asasinate in strainatate. Potrivit lui Neciporenko, generalul Saharovski i-ar fi spus: «Oswald nu a prezentat interes pentru serviciul nostru de spionaj». Aceeasi opinie a fost exprimata si de seful Directiei de Contraspionaj a KGB. Pentru a face lucrurile si mai clare, generalul Vladimir Semiciastni, care era seful KGB in anii in care Oswald traia in Uniunea Sovietica, ar fi adaugat: «Nu am avut nici o legatura cu Marina. Oswald a gasit-o singur. A fost de neinteles pentru noi de ce a luat-o de nevasta». Semiciastni ar fi fost, bineinteles, vinovatul principal pentru asasinarea presedintelui Kennedy in situatia in care s-ar fi dovedit implicarea KGB-ului."  

operațiunea dragonul.2

OBSESIA CELOR 50 DE ANI. 

Adevarul despre asasinarea lui Kennedy a ajuns punct de reper pentru toate momentele de istorie greu de elucidat; un reper temporal, echivalentul a 50 de ani. Aproape doua generatii au ajuns sa se raporteze la cei 50 de ani pe care-i aveau de asteptat pana la aflarea adevarului despre moartea lui JFK. Pana si romanii au imbratisat acest reper, folosindu-l din plin atunci cand s-a cerut adevarul despre Revolutia din 1989 sau chiar despre rapirea ziaristilor romani in Irak. 

1963-2006. Aproape nimeni nu a bagat de seama ca au trecut 43 de ani din cei 50 pe care, teoretic, ii aveam de asteptat cu totii pentru a afla adevarul despre moartea lui Kennedy. Adevarul care sa faca tandari teoriile conspiratiei. Care sa se bazeze pe documente. S-au scris, fara exagerare, mii de texte pe marginea acestui caz. S-au facut filme. Cine l-a ucis pe Kennedy, cine s-a aflat in spatele lui Oswald? CIA? KGB? Mafia? Directorul FBI, J. Edgar Hoover? Vicepresedintele Lyndon B. Johnson? Fidel Castro? Balanta s-a inclinat parca de la inceput in "favoarea" CIA, desi nimic nu a fost dat ca sigur 100%. 

SE FACE LUMINA. 

La 43 de ani de la asasinarea lui JFK, inca o carte dedicata acestui trist eveniment isi asteapta publicarea. Este vorba despre "Programat sa ucida". O carte dedicata operatiunii moscovite "Dragonul", care se bazeaza pe documente ce demonstreaza rolul lui Nikita Hrusciov si al KGB in asasinarea presedintelui Kennedy. Autorul ei a declarat in exclusivitate pentru Jurnalul National ca a lucrat zece ani ca sa documenteze ceea ce stia din Romania, "dar acum se va face, in sfarsit, lumina". Arnaud de Borchgrave, decanul ziaristilor americani si director la Centrul de Studii Strategice si Internationale din Washington, este cu totul de acord. Profesorul Vladimir Tismaneanu considera ca aceasta "fascinanta si provocatoare" carte "va schimba definitiv intelegerea noastra despre unul dintre cele mai tulburatoare episoade ale secolului al XX-lea". Iar profesorul Claude Matase, o personalitate americana de origine romana, o compara cu romanele Agathei Christie si isi exprima convingerea ca va deveni un film de mare succes. 

AUTORUL. 

S-ar putea ca toti trei sa aiba dreptate. Eu stiu insa ca in Romania, simpla rostire a numelui autorului acestei carti – generalul Ion Mihai Pacepa – va provoca numeroase reactii negative, de la alergii la contestare puternica. De aceea am decis sa-l intreb pe autor cum se face ca pana si aici il gasim tot pe... Pacepa. Detalii despre ce a insemnat munca la "Programat sa ucida", precum si fragmente din aceasta lucrare urmeaza in interviul de mai jos, precum si zilele urmatoare, intr-un mini-serial menit a da o imagine cat mai completa despre ceea ce reprezinta aceasta carte. 

Jurnalul National: Domnule general, cum ati ajuns la subiectul JFK? De cati ani va preocupa? 

Ion Mihai Pacepa: Am aflat despre implicarea KGB-ului in asasinat de la generalul Aleksandr Saharovski, seful spionajului sovietic, la doua zile dupa ce JFK a fost omorat. Saharovski, care a creat Securitatea si i-a fost apoi consilier-sef, a venit la Bucuresti ca sa ne antreneze in Operatiunea "Dragonul", menita sa distraga atentia de la KGB pentru aceasta crima. Am decis sa documentez rolul KGB in asasinat la cateva luni dupa ce am primit azil politic in SUA, cand s-a publicat concluzia celei de-a doua comisii guvernamentale care a investigat asasinatul. In raportul final, Comisia Congresului SUA a exclus implicarea KGB, motivand: "Reactia Guvernului si a poporului sovietic a parut sa fie una de sincera durere si soc. Comisia crede, prin urmare, in baza evaluarilor de care dispune, ca Guvernul sovietic nu a fost implicat in asasinat". La acea data, Washingtonul nu cunostea inca amploarea politicii de dezinformare a Kremlinului, care a falsificat pana si cartile de telefon ale Moscovei. 

14 ani de munca

Cand v-ati decis sa scrieti aceasta carte? 

In 1991, cand Uniunea Sovietica a fost abolita, am sperat ca noii lideri din Kremlin vor expune in sfarsit rolul KGB in asasinat. Din pacate, KGB a supravietuit – si ulterior a subordonat Kremlinul –, iar misterul a ramas mister. Am inceput sa documentez rolul KGB in asasinarea lui Kennedy in 1992. Am terminat anul trecut. 

A cata lucrare pe tema asasinarii lui Kennedy sa fie cea pe care o semnati? 

Greu de spus. In 1992, cand am inceput investigatiile, erau circa 2.500. Nimeni nu a crezut ca Lee Harvey Oswald, care abia se repatriase din Moscova, l-a ucis pe JFK din proprie initiativa, si o groaza de oameni au inventat diverse comploturi. O carte a sugerat chiar ca ar fi existat "doi Oswald", si a determinat deshumarea celui ucis dupa asasinare — cadavrul a fost, bineinteles, cel al lui Oswald care s-a repatriat din URSS. Doar una din acest noian de carti este insa cu adevarat valoroasa. In 1978, Edward Jay Epstein a publicat rezultatele propriei sale investigatii sub titlul "Legenda: lumea secreta a lui Lee Harvey Oswald". Epstein a intervievat peste 400 de persoane care au fost asociate intr-un fel sau altul cu Oswald, inclusiv 70 de puscasi marini, care au servit impreuna cu el in Japonia si Extremul Orient, care nu fusesera intervievati de FBI. Cartea lui Epstein documenteaza ca Oswald a avut legaturi cu KGB inainte de a defecta la Moscova si ofera informatii semnificative despre modul in care a fost manipulat de sovietici. Epstein nu a cunoscut insa tehnica de informatii si nu a stiut cum sa interpreteze datele obtinute. De aceea cartea lui, relativ bine documentata, a ramas in suspensie. 

O carte bazata pe documente

Pe scurt, ce aduce nou cartea dumneavoastra? Ce o face credibila? 

"Programmed to Kill" documenteaza ca Oswald a fost agent al KGB. Credibilitatea cartii este data de sute de fapte inedite ce nu pot fi contestate. Un exemplu: Comisia Warren, bazandu-se pe informatiile furnizate de Moscova si pe vizele din pasaportul american cu care Oswald a defectat (furnizat tot de Moscova), a concluzionat ca la 9 octombrie 1959 el a aterizat in Helsinki la bordul unui avion occidental care a decolat din Londra, ca a petrecut cinci nopti la Hotelul Klaus Kurki din Helsinki, ca la 14 octombrie a obtinut viza de intrare in URSS si ca in aceeasi zi a luat un tren spre Moscova, unde a cerut azil politic. Documentele pe care le-am obtinut, certificate de agentiile aeriene, atesta insa ca in acea perioada nu a existat nici un zbor direct Londra – Helsinki si ca numele lui Oswald nu apare in listele de pasageri ale nici unei companii aeriene care a efectuat zboruri la Helsinki in acea perioada. 

In anii cand proeminentul agent KGB Urho Kekkonen a fost presedintele Finlandei (1956-1981), Hotelul Klaus Kurki era un fel de Athénée Palace finlandez in care KGB avea mana libera. Cand am fost in conducerea DIE am folosit repetat Hotelul Kurki, atat personal, cat si pentru actiuni operative. Era cel mai luxos hotel din Helsinki (patru stele), si facea impresie buna agentilor occidentali cazati de DIE acolo. Pretul unei camere pentru cinci zile la Hotelul Kurki depasea insa cu mult cei 700 de dolari pe care Oswald i-a declarat in vama britanica atunci cand a debarcat in Anglia cu cateva zile inainte. Concluzia? Oswald a fost dus in secret la Moscova de KGB pentru instructaj si, odata ajuns in "tara visurilor" sale, a cerut azil politic. KGB i-a cerut sa se reintoarca in SUA, unde era mult mai util. Oswald si-a taiat insa venele si a fost spitalizat. Pana la urma, KGB a fost nevoit sa-i acorde azil politic. Legenda despre sederea lui Oswald in Helsinki, unde KGB avea mana libera, a fost pregatita in graba dupa asasinarea lui JFK si a fost plina de gauri. "Programmed to Kill" contine sute de astfel de exemple. 

Care este teoria pe care o avansati si despre care sustineti ca este, de fapt, adevarul? Sa fie aceasta versiune adevarul pe care-l asteptam peste 50 de ani, dar venit cu sapte ani mai devreme? 

Dupa ce Kennedy l-a fortat pe Hrusciov sa ia umilitoarele decizii de a construi Zidul Berlinului si de a-si retrage rachetele nucleare din Cuba, tiranul sovietic i-a ordonat lui Saharovski sa se debaraseze de "Porc" (codul KGB pentru Kennedy in acea vreme). Oswald, care ii scrisese fratelui sau din SUA ca nu va parasi niciodata URSS, a fost dotat in graba cu o sotie sovietica, menita sa-l tina "strans intre picioare" (citat din Saharovski), si a fost apoi retrimis in SUA. Cartea contine probe de necontestat ca Oswald a fost repatriat temporar si ca urma sa se reintoarca la Moscova impreuna cu familia dupa executarea misiunii. Dupa procesul Stashinski, KGB (si DIE) si-a suspendat temporar asasinatele in strainatate si i-a ordonat lui Oswald, si celorlalti agenti trimisi in Occident cu sarcini de a lichida oponenti politici, sa distruga mijloacele de comunicatie cu Centrul si sa se dea la fund. Oswald fusese insa mult prea indoctrinat asupra misiunii sale "istorice" ca sa renunte la ea. El s-a deplasat in doua randuri in Mexico City spre a-l convinge pe ofiterul sau de legatura (Valeri Kostikov, nume de cod "Kostin", expert KGB in asassinate) sa-i aprobe continuarea misiunii. Moscova a ramas insa ferma, si Oswald a cerut in scris ambasadei URSS din Washington sa-i aprobe reintoarcerea la Moscova (cartea contine scrisoarea originala). Restul este in "Programmed to Kill". 

Blocul sovietic si comunitatea de informatii

Stiti, multi apreciaza ca sunteti sustinatorul taberei neoconservatoare americane, al aripii dure a administratiei Bush, "incremenite in proiect", adica inca obsedate de Razboiul Rece. Prin "Programat sa ucida" nu cumva dati apa la moara criticilor? 

Cartea are 783 de note de subsol care citeaza documente independente, sovietice si americane, ce atesta fara drept de apel implicarea Moscovei in asasinarea lui JFK. 

Cum se face, domnule general, ca DIE a noastra, precursorul SIE, apare in multe dintre operatiunile secrete din diverse state ale lumii? In multe dintre articolele pe care le semnati in presa internationala faceti referire la implicarea directa sau indirecta a DIE in diferite operatiuni secrete pe teritoriul altor state. 

Intreaga comunitate de informatii externe a fostului bloc sovietic a fost implicata, intr-o forma sau alta, in asemenea operatii. Din pacate, insa, nici un cadru de varf din celelalte servicii "surori" nu a "defectat" si nu le-a expus. Iar serviciile actuale de informatii din fosta Europa de Est continua sa fie pline de fosti ofiteri comunisti care nu vor sa se afle adevarul despre trecut pentru a nu se autoincrimina. De aceea, SIE nu a dezvaluit nici azi actiunile serviciului de spionaj al lui Ceausescu impotriva NATO, desi Romania a devenit membru al Aliantei Atlantice. Tot de aceea, generalul Iulian Vlad a declarat ca va duce secretele Securitatii cu el in mormant. Este semnificativ ca fostii ofiteri care au indraznit sa expuna aceste operatii si-au asumat riscul de a fi etichetati drept "tradatori". Liviu Turcu este doar ultimul exemplu.

Asasinarea lui John F. Kennedy, la 20 noiembrie 1963, a fost considerata initial ca un act violent intamplator si a socat intreaga natiune. Politia din Dallas si FBI l-au identificat rapid pe Oswald drept unicul asasin al presedintelui. Jurnalul National va prezinta fragmente din "Programat sa ucida", cartea semnata de Mihai Pacepa dedicata acestui tragic eveniment. 

Patru capitole din "Programat sa ucida" dovedesc in mod irefutabil ca "aristocratul" George de Mohrenschildt, "cel mai bun prieten" al lui Oswald, din Statele Unite, care a ramas o enigma pentru cercetatorii asasinatului, era de fapt ofiter ilegal sovietic trimis in SUA in 1938 sub o identitate fictiva occidentala. 

"In decursul anilor, biografia lui de Mohrenschildt s-a modificat permanent pentru a se adapta diferitelor sarcini ale spionajului sovietic. In timpul nazismului, el era baronul George von Mohrenschildt, fiul unui director german la campurile petrolifere detinute de firma suedeza «Nobel interests» in Baku. Spre sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, cand a devenit clar ca nazistii vor fi invinsi, baronul german a devenit francezul George de Mohrenschildt, care studiase la scoala de comert fondata in Belgia de Napoleon. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, de Mohrenschildt a pretins ca tatal lui a fost un inginer rus care a lucratrec la o societate petrolifera din Ploiesti, Romania, unde a fost capturat si executat de armata sovietica. 

In 1956, cand Oswald a fost repartizat la o baza a puscasilor marini din California, PGU l-a insarcinat pe de Mohrenschildt sa il sustina logistic. Dupa ce Oswald s-a intors in Statele Unite, de Mohrenschildt l-a ajutat sa se reintegreze in societatea americana si a devenit ofiterul lui de legatura. Dupa ce Oswald l-a omorat pe presedintele Kennedy, de Mohrenschildt s-a mentinut in umbra. El s-a sinucis in 1977, cu doar cateva ore inainte de a fi interogat de Comisia speciala pentru studierea asasinatelor din Camera Reprezentantilor (House Select Committee on Assassinations). 

operațiunea dragonul.1

Nu este o carte pe care s-o citesti usor si pe care s-o iei pentru lectura, la plaja. Este o carte-document, o relatare stufoasa, bazata pe fapte minutios verificate, dupa cum ne-a asigurat insusi autorul ei, generalul Ion Mihai Pacepa. "Programat sa ucida", cartea despre mana KGB in asasinarea presedintelui american John Fitzgerald Kennedy (JFK), vi se dezvaluie, de azi, in Jurnalul National. 

Daca ar fi existat o solutie simpla la descifrarea asasinarii lui JFK, atunci povestea nu ar fi ramas nerezolvata din 1963 pana azi. S-au scris mii de pagini pe marginea acestui subiect, s-au avansat o groaza de ipoteze, s-au intocmit rapoarte, dar nimeni nu e convins ca s-a spus adevarul. "Cine l-a asasinat pe Kennedy?", a ajuns din intrebare anecdota. O explicatie multumitoare a motivatiei lui Oswald asteapta sa fie gasita, in primul rand pentru ca nici o autoritate competenta nu a facut legatura dintre Oswald si dimensiunea extrem de importanta a politicii externe si practicii comunitatii de informatii sovietice la sfarsitul anilor ’50 si inceputul anilor ’60. "Programat sa ucida", a generalului Pacepa, arata cum s-a implicat KGB in asasinarea lui Kennedy si ce eforturi a facut pentru a convinge opinia publica americana de faptul ca JFK fusese asasinat de CIA. 

INCERCARI. 

La sfarsitul anilor ’70, Edward Jay Epstein a realizat propria sa investigatie, publicata sub titlul "O legenda: lumea secreta a lui Lee Harvey Oswald ("Legend: The Secret World of Lee Harvey Oswald" – Reader’s Digest/McGraw Hill, 1978). Aceasta carte introduce material nou si folositor despre Oswald, care a fost cules cu constiinciozitate si, in general, ignorat de alti analisti ai asasinatului. Epstein afirma ca a intervievat peste 400 de persoane care au fost asociate, intr-un fel sau altul, cu Oswald. Intre acestea se aflau "aproape 70 de puscasi marini alaturi de care Oswald a fost inrolat in Japonia si Extremul Orient", care, in majoritatea lor, "nu fusesera niciodata intervievati de FBI sau Comisia Warren". Cartea lui Epstein se concentreaza pe suspiciunile ca Oswald avusese legaturi cu serviciile de informatii sovietice sau cubaneze si ofera informatii noi, semnificative, care arata ca Oswald a fost cu adevarat manipulat de Moscova. Epstein chiar adunase informatii suficiente pentru a suspecta – in mod corect – ca George de Mohrenschildt era desemnat de KGB sa il manuiasca pe Oswald, sub acoperirea de petrolist american bogat, cu origini in nobilimea rusa, care a devenit "cel mai bun prieten" al lui Oswald, dupa intoarcerea acestuia in Statele Unite. 

PANA LA CAPAT. 

De Mohrenschildt s-a sinucis in 1976, inainte ca Epstein si agentii de investigatie ai Congresului sa il ia la intrebari in legatura cu relatiile sale cu Oswald. Cu toate acestea, si lui Epstein, ca si tuturor celorlati care au scris despre asasinarea lui JFK, ii lipsea cunoasterea din interior a sistemului de informatii sovietic, care l-ar fi ajutat sa adune laolalta bucati disparate de informatie si sa formuleze o concluzie ferma. Povestea lui, foarte bine documentata, ramane oarecum in suspensie. (In articole mai scurte, Epstein va incepe ulterior sa insinueze ca unele elemente ale Guvernului american trebuie sa il fi manipulat pe Oswald.) 

CARTE DE SPIONAJ. 

Despre "Programat sa ucida", Pacepa marturiseste ca este o carte despre spionajul sovietic in timpul Razboiului Rece. Este o carte despre recrutarea si manipularea americanului Lee Harvey Oswald, cel care l-a asasinat pe Kennedy. Dar, adauga el, este o carte despre "efortul incununat de succes" al blocului sovietic de a convinge restul lumii ca Moscova n-a avut niciodata nici cel mai mic interes in ceea ce-l privea pe Oswald. "In 1978, cand Statele Unite mi-au acordat azil politic, am fost uimit sa constat ca nimeni la Washington nu lua in considerare, in scris sau verbal, posibilitatea ca Oswald sa fi fost agent sovietic", marturiseste autorul in cartea sa, din care va prezentam fragmente zilele acestea. 

PERDEA DE FUM. 

"La 22 noiembrie 1963, cand presedintele John F. Kennedy a fost asasinat, locuiam in Bucurestiul natal si ocupam functia de adjunct al sefului Departamentului de Informatii Externe (DIE). Atunci, DIE era o filiala a KGB si platea salariile ofiterilor in 20 ale lunii, pentru a celebra ziua de 20 decembrie 1917, cand s-a creat CEKA, prima politie politica sovietica din care s-a tras KGB-ul. 

In seara de 26 noiembrie 1963, generalul Aleksandr Saharovski, seful serviciului de spionaj sovietic cunoscut sub acronimul PGU (de la Pervoie Glavnoie Upravlenie), a aterizat pe neasteptate la Bucuresti. In acea zi participasem la receptia oferita de ambasadorul Mongoliei la Bucuresti, care sarbatorea cea de a 39-a aniversare a fondarii Republicii Populare Mongole. Acesta a fost primul si ultimul meu contact cu afacerile mongoleze. Cand am revenit la sediul DIE, seful meu de cabinet mi-a spus ca generalul Nicolae Doicaru, seful DIE, si Saharovski ma asteptau. «Este haraso sa vezi vechi prieten», m-a salutat Saharovski, in amestecul sau familiar de romana si rusa. Fusese pana nu demult consilierul-sef sovietic pentru probleme de informatii in Romania si deci seful meu de facto. 

Bucurestiul era prima escala a lui Saharovski in cadrul unui turneu fulger al principalelor servicii «surori». Sarcina lui era sa declanseze o operatiune de dezinformare menita sa indeparteze de Moscova suspiciunile opiniei publice internationale referitoare la asasinarea presedintelui Kennedy si sa le indrepte catre Statele Unite. Saharovski a adus cu el o «directiva» care continea principalele sarcini ale acestei operatiuni, ce a primit numele de cod «Dragonul», si care erau prea secrete pentru a fi transmise cifrat prin radio. 

Saharovski ne-a dat cateva detalii legate de asasinat care, potrivit lui, vor infuria Washington-ul cand vor deveni publice. Lee Harvey Oswald, «sergentul» american care il ucisese pe presedintele Kennedy, vorbea relativ bine ruseste cand a defectat la Moscova, in 1959, si devenise un marxist fanatic cand s-a repatriat in Statele Unite, in 1962. Aceste fapte erau suficiente pentru a supune Uniunea Sovietica si «surorile» sale unor provocari din partea Occidentului, a explicat Saharovski. Dar asta era doar inceputul, a adaugat Sakarovski. «Sotia lui Oswald este cetatean sovietic». 

«O sotie!», mi-a soptit Doicaru la ureche. Moscova ne impingea tot timpul de la spate sa furnizam «sotii» romance pentru «sergentii» nostri americani, cu scopul de a-i «lega definitiv de noi». Apoi, Saharovski a mentionat alta problema: in ciuda numelui german, cel mai bun prieten pe care l-a avut Oswald dupa intoarcerea sa in America era, de fapt, rus. Generalul nu a mentionat numele rusului, dar a numit organizatia internationala care-l trimisese la Belgrad, unde servise ca functionar international. Doicaru, care avea o memorie formidabila a numelor, s-a dus imediat in arhiva operativa a DIE. Isi amintise ca rezidenta DIE din Belgrad voise sa recruteze un american cu nume german, care fusese trimis la Belgrad ca reprezentant al Administratiei de Cooperare Internationala (International Cooperation Administration). «Am avut dreptate», a spus Doicaru cand s-a intors. Numele german al rusului era George de Mohrenschildt. Arhiva DIE arata ca in 1957, cand de Mohrenschildt fusese trimis la Belgrad, rezidenta DIE din capitala Iugoslaviei il avea in vedere pentru recrutare. In acele zile insa, regula era ca inainte de a trece la recrutarea unui cetatean strain, DIE trebuia sa-l verifice in arhivele PGU. In cazul lui Mohrenschildt, PGU a raspuns ca era deja in atentia Moscovei. «Vedeti!», a murmurat Saharovski cand Doicaru i-a inmanat raportul din arhiva. 

Relatia noastra cu Saharovski era deschisa si prieteneasca. Exista insa un subiect tabu: numele agentilor PGU implicati in operatiuni externe. Asa ca, de indata ce Doicaru si cu mine am realizat ca Oswald este un agent PGU care are o «sotie» sovietica si un prieten rus, am inteles ca nu mai trebuie sa insistam. 

Operatiunea «Dragonul» nu ne-a surprins. Ea era in concordanta cu noile norme ale Moscovei, care cereau ca, dupa fiecare «neutralizare» (eufemismul pentru asasinatele si rapirile executate de PGU in strainatate), trebuie sa lansam zvonul in Occident ca CIA se face vinovata de crima respectiva. De fapt, «Scanteia» tocmai invinovatise CIA, pentru «neutralizarea» lui Oliviu Beldeanu, un lider al emigratiei anticomuniste romane care fusese rapit din Germania Federala de catre DIE, in cooperare cu STASI. 

Toate serviciile de spionaj ale blocului sovietic au fost implicate in operatiunea «Dragonul». Intr-o carte din 1994, generalul PGU (r) Oleg Kalughin (acum co-fondator al Muzeului Spionajului din Washington), care lucra la rezidenta PGU din New York cand Kennedy a fost asasinat, scria: «Am inceput sa primim prin cifru telegrame febrile de la centrala PGU din Moscova, care ne ordona sa facem tot ce putem pentru a indeparta banuielile ca Uniunea Sovietica ar fi fost cumva implicata in asasinat... Pana la urma, campania noastra a fost incununata de succes». 

Documente originale, sustrase in 1999 din arhiva KGB de catre colonelul defector Vasili Mitrohin, scot la iveala faptul ca PGU a creat documente false si a scris carti cu scopul de a convinge publicul din Statele Unite ca de fapt CIA il asasinase pe presedintele Kennedy." 

La 22 noiembrie 1963, presedintele Statelor Unite, John Fitzgerald Kennedy (JFK), era asasinat. Ucigasul sau, Lee Harvey Oswald, avea sa fie asasinat, la randul lui, la numai doua zile dupa ce presedintele fusese omorat. Investigatiile oficiale au stabilit ca Lee Harvey Oswald a fost cel care a comis asasinatul, dar opinia publica este si astazi sceptica in privinta variantei oficiale privind aceasta crima. Teoriile conspiratiei au dat tarcoale acestui caz inca din primele momente de dupa uciderea presedintelui american, nereusind nici in ziua de azi sa fie spulberate, in ciuda tuturor eforturilor depuse. 

Howard Hughes

    Howard Hughes s-a nascut in Texas in 1905. Crescut de o mama obsedata de curatenie, care il obliga sa indure ritualuri ciudate de curatenie, il ungea zilnic cu ulei de minerale si nu ii dadea voie sa stea in preajma celorlalti copii intrucat aveau “germeni”, Howard nu a avut alta alternativa decat sa fie diferit. Mama sa a murit cand avea 16 ani iar tatal tau s-a stins doi ani mai tarziu.

    Hughes a urmat cursurile unei scoli private din Boston, dovendidu-se mai bun la golf decat la invatatura. Nu a absolvit niciodata liceul si, dupa moartea tatalui sau, a fost dat in custodia unchiului sau Rupert. Certurile din familie l-au determinat pe tanarul Howard sa incerce sa obtina statutul de adult mai devreme si a reusit acest lucru la numai 19 ani, preluand controlul Hughes Tool Company si dovedindu-si abilitatile extraordinare de antreprenor.

     In vara lui 1924, Hughes si sotia sa Ella se muta la Hollywood pentru a-si implini visul de a realiza filme. Impreuna cu o echipa de cineasti profesionisti castiga un Oscar pentru “Two Arabian Nights” (1928), dar sufera si un mare esec cu “Hell’s Angels” (1930) – cel mai scump film pana la acea data – productia depasind 3.8 milioane USD iar incasarile insumand 2.4 milioane. Filmul, despre Primul Razboi Mondial, i-a permis lui Howard Hughes sa se apropie de lumea aviatiei, obtinandu-si permisul de pilot. Doi ani mai traziu, Hughes testeaza limitele moralitatii publicului cu “Scarface” (1932) si “The Outlaw”(1941). “Scarface” este initial cenzurat, iar “The Outlaw” devine controversat datorita publicitatii si continutului sexual explicit. Putini stiu ca, dupa succesul acestui ultim film, Hughes a fost cel care a inventat si lansat pe piata sutienul jumatate-de-cupa.

    In anii ’30, Hughes construieste Texas Theatre, cinematograful din Dallas unde Lee Harvey Oswald este arestat in 1963. Apropierea ambilor de CIA a dus la ideea (vehiculata in presa vremii) ca Texas Theatre devenise un loc clandestin de intalnire a spionilor.

    “Aviatorul”

   In 1932, Hughes pune bazele Hughes Aircraft Company, divizie specializata a Hughes Tool. Compania a realizat multe inovatii folosite in tehnologia aerospatiala, Hughes fiind insa mai interesat de realizarea propriilor ambitii personale. Astfel, realizeaza si testeaza personal cel mai avansat avionat la acea data – H-1, iar in 1935 depaseste recordul mondial de viteza – 352 mph. In 1938, piloteaza un avion Lockheed 14 modificat si, impreuna cu un echipaj de patru persoane, face ocolul lumii. A redus la jumatate recordul de timp pe ruta New York – Paris, detinand de Charles Lindbergh, iar aeroportul din Houston a fost redenumit in cinstea sa.

    Cel de-al doilea Razboi Mondial se apropia insa repede si Hughes a luat decizia de a se concentra pe constructia de avioane de lupta. Dupa anii ’50, s-a implicat in productia satelitilor de spionaj.

     Influenta, servicii secrete si comploturi

    In anii ’50, in SUA existau trei forte cu adevarat puternice: imperiul Hughes, mafia si noua Agentie Centrala de Informatii (CIA). Pana la sfarsitul deceniului, Hughes si seful administratiei sale, Robert Maheu, orchestrasera cateva dintre cele mai murdare actiuni ale CIA: comploturi menite sa il asasineze pe liderul cubanez Fidel Castro cu ajutorul unor lideri din lumea interlopa. Printre multe scandaluri se numara si cel legat de Zapata Off-Shore, o companie petroliera detinuta de viitorul director CIA si presedinte SUA, George Bush, care detinea cateva zone de prospectiune in apropierea coastei cubaneze si care a fost inchiriata lui Howard Hughes, insulele fiind folosite in 1959 ca baze pentru lansarea operatiunilor CIA impotriva Cubei. 

    In 1953, Hughes a fondat Hughes Medical Institute. Donand institutului tot pachetul de actiuni al Hughes Aircraft Company, Hughes face in asa fel incat compania producatoare de armament devine scutita de taxe. In urma unei investigatii a Senatului, Hughes este pe cale sa piarda acest drept dar folosindu-se de influenta sa si de oameni cheie care fac lobby pentru el, obtine o derogare in acest sens.

    Se pare ca Hughes a fost implicat inclusiv in scandalul Watergate, care a condus la caderea lui Nixon, asa cum presa de la momentul respectiv vorbeste despre implicarea sa in asasinarea fratilor Kennedy. De altfel, ca procuror general, Robert Kennedy a fost printre cei care au investigat in secret raporturile dintre Hughes si Nixon. 

    Hughes devine insa un pustnic si incepe sa se distanteze de lumea afacerilor. Nici macar Nixon nu mai poate sa il contacteze direct. Puterea lui Maheu era de asemenea in declin intrucat comploturile CIA ajunsesera in presa iar guvernantii trebuiau deci sa se distanteze de orice legatura cu acestia. In 1972, Hughes si-a redenumit compania din Hughes Tool Company in Summa Corporation si si-a vandut actiunile, incheindu-si astfel orice rol in afacere. Sanatatea sa s-a deteriorat si a inceput sa calatoreasca, mutandu-se in mai multe locatii ca Panama, Canada, Londra sau Acapulco. In 1974, o spargere la sediul central al companiei din Los Angeles soldata cu furtul mai multor documente secrete a creat panica in cadrul serviciilor secrete din SUA.

    A murit pe 5 aprilie 1976, in drum spre un spital din Houston. Infatisarea sa modificata substantial si faptul ca fusese vazut de foarte putine persoane in ultimii ani de viata a determinat Treasury Department sa ceara identificarea sa pe baza amprentelor. Mostenirea lasata de Hughes a fost estimata la 2 miliarde USD si nu mai putin de patru sute potentiali mostenitori s-au luptat pentru a obtine o cota din ea. In final, averea a fost impartita intre douazeci si doi de verisori, Hughes Aircraft (aflat in posesia Hughes Medical Institute) fiind revanduta catre General Motors in 1985 pentru 5 miliarde USD. Patru hoteluri si sase cazinouri din Las Vegas si Reno au ramas in proprietatea Summa Corporation.

cosa nostra și DIE

     Cosa Nostra vâna spionii care tradau DIE 

   Un agent al spionajului românesc putea comanda mafiei americane asasinarea ori rapirea unor defectori

    Una dintre cele mai spectaculoase actiuni ale spionajului românesc este legata de  numele agentului Alexandru Scarlatescu, racolat de catre Directia de Informatii Externe (DIE) din cauza slabiciunii pe care omul a avut-o pentru o femeie. 

    Asemenea CIA,  spionajul românesc a lucrat atât cu mafia italiana, cât si cu cea americana, fara a se gândi o clipa la etica si echitatea comunista predicata în permanenta de propaganda vremii muritorilor de rând. Însa, spre deosebire de CIA, Securitatea a fost zgârcita atunci când a trebuit sa-i plateasca Mafiei pentru lichidarea unor defectori, chiar daca asemenea operatiuni aveau girul lui Ceausescu. Ori poate a fost vorba doar despre indecizie în momente-cheie.

    În 1978, la Bucuresti a aterizat un anume Fred Kolman. În pasaportul sau, prezentat vamesilor de la Otopeni, scria ca este cetatean american. 

   În realitate, se numea Alexandru Scarlatescu, iar în dosarele secrete ale spionajului românesc era consemnat drept „Felix”. 

   Prima întâlnire a lui Kolman, dupa sosirea sa în România, a fost cu un ofiter DIE, colonelul Corneliu Rizu, caruia i-a dat o veste proasta. CIA era la curent cu faptul ca lucrase ani de zile pentru spionajul românesc. În limbajul specific, Scarlatescu era ceea ce se numeste un „agent întors”. Rizu n-a avut replica. De fapt, nici nu avea ce spune. Pentru DIE, Alexandru Scarlatescu, alias Fred Kolman, nu mai facea doua parale. 

   Aventura lui Scarlatescu începuse cu opt ani în urma, dupa ce o cunoscuse pe  focoasa Vasilica Teodoru din Bucuresti.

     Scarlatescu devine Kolman

  Înainte ca sovieticii sa controleze în totalitate România, Alexandru Scarlatescu reusise sa paraseasca definitiv tara. Decizia sa fusese luata în momentul în care si-a dat seama ca politia o sa-i puna oarece întrebari suparatoare despre o dubioasa afacere cu piei de vita exportate în Turcia. La Viena, omul nostru a cunoscut o evreica scapata cu viata dintr-un lagar nazist. Între cei doi s-a înfiripat o poveste de dragoste, însa nu numai atât. Femeia i-a înlesnit românului obtinerea documentelor unui evreu trecut la cele vesnice. Astfel, Scarlatescu devine peste noapte Fred Kolman. Ulterior, cei doi se casatoresc si pleaca în SUA. Aici, ajutat si de rudele sotiei sale, Scarlatescu începe sa puna pe picioare o mica afacere. Apoi altele, din ce în ce mai profitabile, însa la limita legalitatii. Dupa ce deschide un lant de restaurante si cluburi de noapte de succes, Kolman intra si în relatii din ce în ce mai strânse cu mafia americana - Cosa Nostra.

    Amor  cu nabadai

    Afacerile cu restaurante i-au adus bani buni lui Scarlatescu, alias Kolman, care, în zece ani, ajunge posesorul unei averi considerabile. Evident ca si apropierea sa de mafia americana a avut un rol important. Numai ca viata conjugala devine din ce în ce mai tensionata. Nervii femeii cedau foarte des si, la un moment dat, a cazut prada alcoolului. Principalul motiv: traumele psihice din perioada petrecuta în lagarul de exterminare nazist. 

    Probabil ca acesta a fost motivul pentru care Scarlatescu s-a hotarât sa mai schimbe decorul si sa se întoarca în România. 

   La Bucuresti, o cunoaste pe Vasilica Teodoru, alaturi de care începe sa bata marile restaurante. Când cei doi se plictiseau,  plecau sa toace banii la Sinaia ori Predeal, împreuna cu o prietena a Vasilicai, la fel de focoasa. Nu trece mult timp si Kolman intra în atentia Securitatii, care-l banuia de spionaj. Însa agentii contraspionajului românesc s-au rezumat doar la filaj discret, mai ales ca nu aveau nici o dovada. De fapt, nici nu exista vreuna.

    Cu spatele  la zid

    Îndragostit lulea, Scarlatescu vine din ce în ce mai des în România. Era decis sa-si scoata iubita din tara, însa nu reusea sa obtina un pasaport pe numele ei. Asa ca procura unul pe care aplica fotografia Vasilicai. La punctul de frontiera Vama Veche, cei doi sunt retinuti. Documentul american al femeii fusese prost masluit. Dar nu doar acesta a fost motivul opririi din drum. La acea vreme, erau strict monitorizate intrarile si iesirile strainilor. Cum sa paraseasca un om România daca de fapt nu intrase în tara pe la vreun punct de frontiera?  

    Chiar daca, prin absurd,  vigilenta vamesilor putea fi înselata, cei doi tot nu puteau parasi tara. Sora lui Kolman tocmai divulgase autoritatilor române atât  planul de scoatere din tara a Vasilicai, cât si faptul ca el era român. 

   Din acel moment, cuplul se afla cu spatele la zid. Faptul ca barbatul era cetatean american nu-l ajuta cu nimic, putea fi acuzat de infractiuni de drept comun, drastic pedepsite în acea perioada. 

   Cât au durat negocierile cu Securitatea, care a preluat ancheta legata de trecerea frauduloasa de frontiera a Vasilicai cu complicitatea lui Kolman, nu se stie. Cert e ca, la începutul anilor ’70, Scarlatescu acceptase sa lucreze pentru spionajul românesc. Modul în care s-a comportat ulterior dovedeste ca agentul „Felix” chiar si-a luat rolul în serios.

    Lichidare ori rapire

   Primele misiuni ale lui „Felix” erau legate de obtinerea de informatii ce priveau imigrantii români din SUA. Apoi a primit misiuni din ce în ce mai grele. Era vorba despre depistarea ofiterilor de Securitate defectori, stabiliti în America, pe care autoritatile de la Bucuresti îi condamnasera la moarte. Unul dintre cei gasiti de catre „Felix” a fost Constantin Rauta, fost spion DIE, condamnat la moarte în România pentru dezertare. Însa nu doar depistarea unui anumit defector era importanta pentru Securitate, ci, în primul rând, relatiile lui Felix cu mafia americana. Cel putin asta reiese dintr-o marturie a colonelului Ion Tanasescu, care spunea ca Dorel Mocanu si Ion Visan, ambii colonei, au avut ideea sa-l foloseasca pe „Felix” pentru a da de urma unui alt spion român care tradase Bucurestiul si trecuse în tabara adversa, Ion Iacob (Iacobescu). „A rezultat ca «Felix», prin intermediul legaturilor sale în reteaua mafiei americane, putea organiza o actiune, fie de lichidare fizica, fie de rapire si de transport pâna în România”, conchidea Tanasescu  într-o declaratie din 1978 data cu prilejul anchetei pricinuite de fuga generalului Ion Mihai Pacepa. 

     Securitatea da înapoi

    Operatiunea de pedepsire a lui Iacobescu a fost abandonata pâna la urma, chiar daca „Felix” asigura Bucurestiul ca atât lichidarea tintei, cât si rapirea acesteia sunt posibile. Mafia americana  ceruse zeci de mii de dolari pentru punerea în aplicare a planului de razbunare împotriva lui Iacobescu, dar DIE n-a fost dispusa sa plateasca suma ceruta. Nu se stie cu precizie daca a fost vorba despre bani ori despre faptul ca o minte mai limpede din cadrul conducerii spionjului românesc si-a dat seama ca toata actiunea se putea întoarce la un moment dat împotriva României.  

    Din fericire, nici lichidarea lui Rauta, al carui dosar de urmarire purta numele RIC~, nu a fost dusa la îndeplinire. Chiar daca a fost depistat de catre Felix la New York, Bucurestiul nu a vrut sa plateasca suma ceruta pentru rapirea sau lichidarea fostului spion. „Felix” nu doar ca a descoperit  adresele celor condamnati atunci de Securitate sau ca putea apela la „serviciile speciale” ale mafiei, dar a pus umarul si la dotarea serviciilor secrete românesti cu aparatura de ascultare. Si asta gratis. Era vorba despre tehnica de interceptare în valoare de peste 50.000 de dolari, suma deloc  neglijabila în acea perioada. Asta înseamna ca îsi luase în serios rolul dat de DIE.  

    FBI si CIA intra pe fir

   Steaua lui „Felix” a început sa apuna la sfârsitul lui 1976. Întors de la Bucuresti la New York, spionul afla ca a fost cautat de catre politie. De fapt, îl cautau FBI si CIA. Cu agentii ambelor servicii, Scarlatescu, alias Kolman, a avut mai multe discutii fierbinti. Mai bine zis, a fost vorba despre interogatorii în toata regula. Americanii erau interesati de relatiile sus-puse ale  lui  Kolman din România, dar mai ales de modul în care fusese recrutat de catre Securitate. Printre ultimele informatii pretioase pe care „Felix” le-a transmis Securitatii a fost si aceea care se referea la avocatul Pamfil Riposanu, stabilit de multi ani în SUA. În opinia lui „Felix”,  Riposanu – care, peste câtiva ani, va fi angajat de catre statul român pentru a-i reprezenta interesele în procesul tablourilor intentat Regelui Mihai - era agent CIA. Cum si-a spalat „Felix” pacatele fata de americani, daca le-o fi avut cu adevarat, daca n-o fi jucat dublu tot timpul,  nu se stie cu precizie. Însa,  întoarcerea lui în România, în 1978, arata ca agentului DIE ori nu i s-au imputat foarte multe, ori a avut de transmis si alt mesaj Securitatii, în afara celui ca a fost „întors”. 

    Urmele lasate de agentul Felix prin arhive scot însa la iveala un fapt important. Pentru a pune în aplicare lichidarea fizica a celor care au tradat-o, DIE intra în orice fel de combinatie, chiar si cu Mafia. Si asta chiar daca lichidarea unui defector nu aducea nici un beneficiu, ci doar spaima printre spionii care planuiau sa treaca în partea cealalta. Probabil ca acesta era si planul.

    Epitaf pentru un spion

   Un document al Securitatii, întocmit dupa fuga lui Pacepa, din care reproducem un fragment, nu clarifica relatia lui Scarlatescu cu CIA, dar arata foarte clar ca el era o  „sursa” importanta a spionajului românesc. „A trecut prin mai multe tari (Scarlatescu-n.n.), între care Austria si R.F. a Germaniei,  în prezent fiind stabilit în SUA, unde este actionar. Din relatarile personale rezulta ca ar fi agent CIA. Are vaste cunostinte si relatii în rândul mafiotilor si a fost folosit în actiunile organizate contra unor tradatori, foste cadre ale Directiei de Informatii Externe, între care si în cazul Constantin Rauta. Tradatorul Ion Mihai Pacepa îi cunoaste bine situatia si actiunile pe care le-a întreprins. Dupa anul 1976, Felix a fost cercetat de catre FBI si CIA cu privire la deplasarile pe care le-a facut în Europa si scopul acestora.” 

    Conform aceluiasi document, în momentul defectarii lui Pacepa, Felix se afla în România. Dupa plecarea sa în SUA, a fost lansata versiunea ca ar fi suferit un grav accident de circulatie. În încheiere, ofiterul a întocmit nota scrisa: „În decursul timpului, Felix a intrat în contact cu mai multe foste sau actuale cadre ale aparatului de informatii externe”. Cert este un fapt: chiar daca agentul Felix nu era descoperit de catre americani ca lucreaza cu românii, dupa fuga lui Pacepa din vara lui 1978, DIE tot nu-l mai putea folosi pentru ca existau toate sansele ca generalul sa-l fi deconspirat.

operațiunea „alianța”

     "Cherchez la femme" sau operatiunea secreta "Alianta"       

    Pasarile de noapte racolate de spionajul romanesc n-au facut fata stresului meseriei In urma cu doi ani, presa romaneasca scria despre ravagiile facute de o agenta a serviciilor secrete romanesti printre ministrii guvernului de la Budapesta.

    Trei dintre acestia ar fi cazut in mrejele acestei femei. Tot atunci, s-a spus ca povestea era atat de complicata, incat maghiarii ar fi stat in cumpana in ce priveste rezolvarea cazului: arestare ori expulzare. Au ales a doua varianta, din motive doar de ei stiute. La unison, jurnalistii romani au numit-o pe misterioasa agenta “Mata Hari de Romania", iar articolele despre performantele nabadaioasei spioane au inceput sa curga cu nemiluita. La un moment dat, erau citate chiar “surse apropiate serviciilor secrete", care ar fi afirmat ca se practica frecvent folosirea femeilor pentru culegerea de informatii, pentru ca, in cazul deconspirarii, activitatea lor nu va fi niciodata recunoscuta oficial. Absurd! Ce, in cazul in care e prins un barbat, serviciul secret care l-a trimis in misiune se grabeste sa recunoasca faptul ca omul face parte din ograda sa? Povestile despre femei-spion sunt vechi de cand lumea, insa, in ce priveste implicarea sexului frumos in actiuni secrete, se pare ca am facut ceva progrese, pentru ca inainte de 1989, la acest capitol, rezultatele au fost catastrofale. Dar nu doar despre insuficienta pregatire a racolarii unor femei, care a dus, intr-un final, la deconspirari masive ale unor agenti secreti, o sa cititi in randurile de mai jos, ci si despre exercitii operative absurde.

    Cantitate, nu calitate

    La sfarsitul anului 1972, spionajul romanesc s-a confruntat cu o mare provocare. Era vorba despre punerea in practica a programului ALIANŢA, care avea ca obiectiv principal recrutarea de catre Directia de Informatii Externe (DIE) a unor femei care paraseau definitiv Romania. Nu calitatea era importanta, ci cantitatea, motiv pentru care in atentia spionajului au intrat “pasarile de noapte" si alte poame rare. Era usor, pentru ca majoritatea aveau state vechi la Militie, cea care mai inchidea ochii in schimbul unor informatii. Dar si placut, pentru ca ofiterii de Securitate aveau libertatea sa foloseasca toate mijloacele pentru a convinge doamnele sa serveasca patria. Asa incat retelele spionajului romanesc au fost impanzite cu femei de moravuri usoare. N-a trecut mult insa si s-a constatat ca nu se putea conta pe noile achizitii in nici o imprejurare. 

    Se “impiedicau" cand nu trebuia

   Firesc. Agentele erau de fapt femei normale. Nu trecusera nici un test care sa indice ca au macar oarece aptitudini pentru culegerea de informatii. Şcoala vietii nu le era de-ajuns in aceasta meserie. Mai mult, din documentele existente in arhive reiese ca atunci cand proaspetelor agente DIE li se spunea ca trebuie sa fie sobre si foarte atente la tot ce le inconjoara, sa nu se antreneze in nici un joc erotic, ele “se impiedicau". Au existat si momente de-a dreptul hilare. De pilda, in timpul unor operatiuni in care un anumit individ trebuia sedus, anumite femei procedau taman pe dos.

   De la Centrala din Bucuresti venisera ordine clare si pentru ofiterii aflati in rezidentele din strainatate. Şi lor li se ordonase sa racoleze femei plecate din Romania care refuzau sa se mai intoarca in tara, in primul rand pentru ca doreau sa se casatoreasca in strainatate. Un asemenea plan, fara nici o pregatire, fara a tine cont de realitati obiective, nu doar ca a fost o tampenie, insa actiunea cu pricina a dus la un val de deconspirari fara precedent. Asa ca spioni bine conspirati au fost nevoiti sa se intoarca degraba la Bucuresti.

    “Scorpia" de la New York

   Dupa fuga lui Pacepa, mai multi agenti DIE au fost chemati in tara. Printre acestia, si o femeie - Emilia Gheorghe, directorul Bibliotecii romane din New York. Era sotia colonelului de Securitate Aurel Gheorghe, “consilier" la misiunea romana de la ONU. Americanii stiau ca biblioteca e o oficina a spionajului romanesc, insa doamna director a facut tot ce se putea ca sa atraga atentia asupra ei. Dupa ce Emilia Gheorghe a fost rechemata in tara, angajatii Bibliotecii romane din New York si-au facut cruci pana-n pamant. Scapasera de “scorpia blonda", care instaurase un climat de teroare. Naravul o urmarise si peste Ocean. Daca la Bucuresti, pe vremea cand era procuroare la sectorul 4, doamna Gheorghe obisnuia sa-i palmuiasca pe cei pe care-i ancheta - cel putin asa spun documentele Securitatii -, la New York, ea a considerat ca instaurarea militariei printre angajati o sa dea roade. N-a dat. Ba din contra. Atat sotul, “consilierul", cat si doamna erau de mult in atentia contraspionajului american si a serviciilor secrete occidentale. E greu de spus acum daca e adevarat faptul ca doamna Gheorghe era o dura, insa e clar ca nu discretia o caracteriza. A facut totul ca sa se dea in spectacol. Or, pentru un agent, prea multa expunere poate avea consecinte de-a dreptul dramatice.

    Cateva pahare in plus

    Nu doar agentele care refuzau misiuni in pat, pentru ca le lovea din senin accesul de castitate, dupa cum am aratat mai sus, creau probleme DIE. De multe ori, chiar si nevestele spionilor dadeau mari batai de cap serviciului. Generalul Aurel Florea, seful rezidentei de spionaj de la Washington, bea cu mare placere un whisky, chiar doua. Numai ca si sotiei sale ii placea taria si, atunci cand se prabusea “in stari de profunda ebrietate", o apuca pe culoarele ambasadei in tinuta sumara, “in cautarea unui partener de discutie". De cateva ori, acesta a fost chiar ambasadorul Nicolae M. Nicolae, care, sigur, nu era un gentleman. A parat-o pe femeie, implicit pe Aurel Florea, chiar lui Nicolae Doicaru, seful spionajului de la acea vreme. Doicaru avea de rezolvat insa probleme mult mai importante legate de agentii risipiti prin lumea larga. Anchetarea manifestarilor nocturne ale sotiei spionului de la Washington nu era o prioritate.

     Sedus de o israelianca

    Tot o femeie a stat la baza defectiunii unui important spion al DIE. Este vorba despre Constantin Dumitrachescu, seful rezidentei de spionaj de la Tel Aviv, care, la inceputul anilor “70, a disparut fara urma. Imediat, Centrala de la Bucuresti a aflat ca spionul s-a indragostit de o frumoasa evreica si, la cei 54 de ani ai sai, s-a hotarat sa fuga cu iubita in lumea larga. Povestea e memorabila, mai ales ca nu se stie exact daca despre dragoste era vorba ori Dumitrachescu se hotarase sa dispara in ceata pentru ca la Bucuresti se aflase ca facea afaceri cu oameni apropiati Mossadului. Cert e ca, pentru a i se da de urma, dupa Dumitrachescu a fost trimisa o intreaga echipa. Conform publicistului Tesu Solomovici, si agentul DIE Sandu Nuham, care avea gradul de colonel, aflat “in adormire" in Israel, a fost “trezit", tot pentru a afla unde se ascunde Dumitrachescu. E greu de spus daca actiunea a meritat, mai ales ca fostul sef al rezidentei de la Tel Aviv nu a fost gasit, insa atunci s-a petrecut un fapt incredibil. Şefii spionajului i-au cerut colonelului Pescaru, coordonatorul sectorului emigranti din Brigada F, sa puna la dispozitie numele reale ale agentilor de origine evreiasca, atat din Israel, cat si din alte tari. Lista ar fi urmat sa ajunga la Ceausescu. Pentru ce avea nevoie acesta de respectivul document, nimeni nu a putut spune, dar e greu de crezut ca atunci nu a avut loc o importante deconspirare. Şi uite cum din ambitia de-a anihila un spion, sedus de o frumoasa israelianca, s-a ajuns la punerea in pericol a unei intregi retele.

     O familie bine platita

    O nota-raport din 1979, intocmita de catre generalul-maior Gheorghe Manea, cu ocazia anchetei declansate de fuga lui Pacepa, consemneaza situatia unei familii de spioni israelieni. Conform documentului, "Viorel", pe nume real (??), evreu, membru PCR, a fost selectionat de la Cluj-Napoca, incadrat ca ofiter, pregatit si trimis in misiune ca ofiter S in Israel. Sotia sa, (??), a fost incadrata de asemenea ca ofiter S si trimisa in misiune, impreuna cu sotul, in Israel." In continuare, maiorul consemna faptul ca nu-si aminteste cu exactitate anul in care cei doi au parasit Romania, apreciind ca spionii au lucrat corect o perioada de aproximativ 10 ani si au furnizat informatii pretioase, pentru ca “aveau un cerc de relatii operative care prezenta interes operativ". In incheiere, generalul Manea arata ca, in 1971, intr-una dintre intalnirile pe care “Viorel" le-a avut la Londra cu colonelul Savescu, a solicitat ca el si sotia sa fie trecuti in rezerva. Motivul: "Le este teama sa nu fie prinsi de organele contrainformative israeliene." Totodata, spionul s-a angajat in fata lui Savescu sa nu participe la nici o actiune potrivnica Romaniei, ba chiar sa ajute DIE, daca va fi nevoie. Din acelasi document reiese ca familia de spioni din Israel avea in tara carnete de CEC pe care era depusi 600.000 de lei (salariul de la DIE - n.n.) si ca, dupa trecerea lor in rezerva, nu existau motive de repros. Mai mult, “Viorel" dorea sa vina in tara atunci cand va fi invitat. In ce priveste banii depusi de catre DIE pe numele celor doi, suma care se stransese in timp era considerabila. La cursul de atunci, in jur de 45.000 de dolari.

     Marea deconspirare

     Şi daca tot am scris despre deconspirari, o sa va relatam un episod aproape incredibil. Securistii s-au fotografiat intre ei intr-un asa-zis exercitiu operativ. Ulterior, fotografiile au disparut fara urma. Au fost mai multe actiuni de acest gen, insa una e de pomina. 

     Invocand testarea vigilentei, generalul Pacepa a ordonat colonelului Mihai Ionescu, seful filajului, sa fotografieze toate persoanele care intra si ies din sediul DIE. Zece zile s-a fotografiat si filmat dintr-un automobil VW. Tot atunci, au fost filmate si fotografiate si alte sedii ale spionajului. E vorba despre unitatile F si M 500, ultima fiind situata la acea vreme in Bdul 1 Mai. Dupa developarea filmelor, au fost executate cam 150 de fotografii, care au fost predate generalului Ion Mihai Pacepa.
     Acestea nu au fost gasite nici dupa ce omul a parasit Romania, in vara anului 1978. La ancheta de dupa fuga generalului, s-a aflat ca o asemenea operatiune a avut loc si la sediul Ministerului de Interne. Nu prea sunt multe comentarii de facut. Tot ce se poate spune e ca tot la ancheta amintita mai sus, Nicolae Doicaru nu si-a amintit de operatiune, iar alti capi ai spionajului sustineau doar ca ar fi auzit cate ceva despre operatiune. Probabil ca e vorba despre una dintre cele mai importante deconspirari ale cadrelor DIE din perioada comunista. 

Mihail Moruzov

   Mihail Moruzov este numele celui care se trage din cazacii zaporojeni refugiaţi din Caucaz în

România. Născut la 18 septembrie 1887, în satul Zebil din Tulcea, într-o familie cu opt copii, Moruzov avea să devină, cu voia sa şi împins de instinct, părintele serviciilor secrete româneşti. Cu toate că a făcut doar trei clase primare, inteligenţa şi flerul tulceanului l-au transformat în timp într-unul dintre cei mai apreciaţi oameni ai Europei, memoria sa fiind apreciată şi în zilele noastre. Primul contact cu lumea plină de pericole a spionajului s-a făcut când acesta era foarte tânăr. În cartea „Mihail Moruzov şi Serviciul Secret de Informaţii al Armatei Române“, profesorul universitar Cristian Troncotă explică modul în care Moruzov a pus la cale prima misiune din proprie iniţiativă. 

    Începuturile unei cariere de succes

   La 22 de ani, într-o zi, acesta a observat o mişcare suspectă la biserica bulgărească din Tulcea, aşa că duminica următoare s-a furişat în altar şi a stat la pândă. La miezul nopţii apărut preotul însoţit de mai mulţi bărbaţi. Atunci, Moruzov a aflat despre planul prin care populaţia bulgară urma să fie atrasă în acţiuni potrivnice statului român. Se întâmpla în 1909 când viitorul spion s-a dus la Poliţie să spună ce a descoperit. Moruzov devenea informator voluntar al Direcţiei Generale a Poliţiei de Siguranţă, serviciu înfiinţat în 1908.

    Peste câţiva ani, în 1916, apărea Serviciul de Siguranţă al Deltei. Delta Dunării era graniţa dintre cele două fronturi ale Primului Război Mondial, cel al Antantei şi cel al Triplei Alianţe. Moruzov era deja angajat al Serviciul de Siguranţă al Deltei şi a primit o misiune importantă de la şeful Direcţiei Generale a Siguranţei Statului: crearea unui serviciu de contraspionaj. „Ca rezultat al delegaţiunei ce mi-aţi dat pentru organizarea şi conducerea serviciului de contraspionaj din Delta Dunării, am onoarea a vă raporta următoarele: în ziua de 14 martie, împreună cu personalul ce mi s-a încredinţat, am plecat spre Deltă“, se arată într-o notă dintr-o notă pe care Moruzov i-a trimis-o superiorului său din Capitală, în 1917. La sfârşitul războiului, în 1918, Serviciul de Siguranţă al Deltei s-a transformat în Serviciul de Siguranţă al Dobrogei, iar Mihail Moruzov a fost numit şef al respectivei structuri. 

    Moruzov pune bazele spionajului românesc

   În 1919, Mihail Moruzov era acuzat de delapidarea fondurilor Agenturii pe care o conducea, dar a scăpat de process la intervenţia prim-ministrului Ion I.C. Brătianu. Ulterior acestui episod, el a fost chemat la Bucureşti pentru a înfiinţa un serviciu de special de informaţii pe în toată ţara. Astfel a apărut, în 1924, Serviciul Secret de Informaţii al Armatei Române, unde a activat până în anul 1940, când a fost asasinat de legionari. Se întâmpla în noaptea de 26 spre 27 noiembrie, când un grup de legionari i-a împuşcat pe toţi cei 64 de miniştri închişi la Jilava (n.r. – şi care colaboraseră cu Regele Carol al II-lea), inclusiv pe Mihail Moruzov. Trupul său neînsufleţit a ajuns într-o groapă săpată pe o alee din Cimitirul Bellu. La 11 ani distanţă de acel violent, Aurora Florina Moruzov, fiica lui Mihail Moruzov, a fost anunţată că tatăl ei poate fi dezgropat. Până la moartea sa, activitatea lui Moruzov a fost una dintre cele mai apreciate printre serviciile secrete ale Europei, aşa cum reiese din rândurile expuse mai jos.

     Încercarea de racolare a ruşilor

     În anul 1915 se întâmplă un lucru foarte interesant, Mihail Moruzov a primit propunerea de a trece în slujba spionajului rus. Oferta a fost făcută prin soția consulului Rusiei la Galați, doamna Kartemișev, și apoi prin Mantziner, șeful Serviciului de Informații de pe lângă Armata a VI-a rusă. Cu doamna Kartemișev, Mihail ajunsese, cu știrea Siguranței române, la relații foarte intime. Așa că prin această doamnă, al cărei soț era și delegatul Rusiei în Comisia Europeană a Dunării, Mihail Moruzov a aflat că rușii doreau să alipească Moldova și Delta Dunării în timpul războiului mondial care se desfășura, informații pe care le-a raportat Siguranței și Armatei române. Tot cu ajutorul doamnei Kartemișev, Mihail a reușit să îndeplinească mai multe misiuni încredințate de Siguranța Generală și de Marele Stat Major în spatele armatelor țariste.

    Mihail Moruzov este trimis la Reni pentru a urmări acţiunile desfăşurate împotriva României de viceamiralul Visolkin (Visiolchin). A adunat dovezi care vor permite organelor române să destructureze mai multe organizaţii ruse de spionaj ce acționau în țara noastră, în special în Dobrogea, exemplu fiind cazurile: Emilianov M., sublocotenentului Sârdici, din Regimentul 10 Călăraşi şi sublocotenentului Mihăescu, Regimentul 33 Infanterie, pentru care Moruzov a făcut comunicări DPSG şi Marelui Stat Major al Armatei. Totuși, dacă nu a reușit „racolarea”, spionajul rus a pus pe urmele lui Mihail Moruzov câțiva agenți care să raporteze orice mișcare a acestuia. Unul dintre ei a fost C. Rădulescu, fostul șef al Siguranței române din Tulcea, care se afla acum în slujba rușilor, și care a mărturisit organelor române de anchetă că a fost însărcinat de Vatulef (ajutorul lui Escholtz) să-i supravegheze pe Mihail Moruzov și Fomino (curierul lui Mihail Moruzov).

     La 16 august 1916, Mihail Moruzov își uimește superiorii cu o altă faptă demnă de romanele de spionaj. Prin combinații informative bine puse la punct, acesta îl devalizează pe ambasadorul german, baronul von dem Busche, de servieta care conținea cele mai secrete documente, tot din automobil, în momentul când acesta se pregătea să părăsească Bucureștiul. Printre acestea se afla listacu agentura serviciilor secrete germane, cu persoanele corupte din statul român și sumele de bani cheltuite de germani pentru remunerarea lor. Așadar, o carte de vizită impresionantă, de care conducerea statului a trebuit să țină cont în momentul când l-a numit pe Mihail Moruzov la conducerea Echipei Speciale de Siguranță din Delta Dunării, în martie 1917. Personajul nu mai era demult un novice, așa cum lasă să se înțeleagă unii din criticii săi, ci un profesionist cu sânge rece și tărie de caracter care își clădise reputația pe fapte. 

     Vorbind despre rezultatele concrete ale Echipei de Siguranță din Delta Dunării, Moruzov declara: „Au fost arestaţi 156 de spioni, din 178 câţi au fost trimişi de Serviciul de informaţii german în această zonă; inamicul nu a reuşit să distrugă nici un depozit de muniţii, de aprovizionare, nici vase, cum s-au petrecut lucrurile în zona celorlalte fronturi. (…) S-au putut dejuca toate operaţiunile armatei bolşevice şi acapara toate depozitele ruseşti, subsemnatul reuşind, din ordinul Marelui Cartier General, ca prin diferite maşinaţiuni să devin comandant al trupelor roşii, care apoi au fost dizolvate”. Printre faptele cu care se poate mândri acest Serviciu tehnic, continua Moruzov: „Dau ca exemplu și incursiunea pentru capturarea colonelului german Friederich von Mayer, care conducea aparatul informativ german pe frontul dobrogean şi ţărmul Mării Negre, la km. 78, înapoia frontului. Acțiunea a reuşit şi acest ofiţer a fost adus în zona noastră de operaţiuni.” 

     

       Americanii îl apreciau enorm pe Moruzov

    De altfel, în acele vremuri, Moruzov era unul dintre cei mai informați oameni din Europa cu privire la comunism. De pildă, Sterie Giuffeta, unul din oamenii săi, reușise performanța de a fi trimis la Moscova chiar de către „celula comunistă din România”, pentru a urma „școala de specializare pentru propagandă și modul de culegere a informațiilor”. Datorită infiltrării perfecte, Giufetta obține chiar un „Certificat către autoritățile comuniste că sunt un comunist încercat și că activez de patru ani”, act semnat de însuși Constantin Dobrogeanu-Gherea. La Moscova, Giufetta face cunoștință cu activiștii din țară trimiși să urmeze „perfecționarea”, dar și cu români veniți din Statele Unite. De la I. J. Bănățeanu, corespondent al ziarului America din Cleveland, Ohio, Giuffeta află și îl informează pe Moruzov că celulele comuniștilor români din America, școliți la Moscova, aveau sarcina ca, la un moment, dat să vină în țară și să provoace revolte comuniste. Printre cei supravegheați de Giufetta se aflau Lucrețiu Pătrășcanu, avocatul Zisu, Trandafirescu, Kant, Crăciun, existând ipoteza că însăși Ana Pauker a fost informatoarea lui Mihail Moruzov.

    După 23 august 1944, cei mai interesați de informațiile culese de Moruzov s-au dovedit a fi americanii. Robert Bishop, maior al Office of Strategic Services (OSS), nota: „Dar secretele cele mai importante fuseseră obținute în cea mai mare parte de un om și agenții pe care îi dirija. Experții care îi cunosc munca îl considerau cel mai mare spion ce a lucrat vreodată pentru România. Avea peste 200 de agenți activi în Rusia, atât înainte, că și după război, și nu exista porțiune din această țară, inclusiv bine păzita zonă a Uralilor, în care să nu fi pătruns”. Frank Wisner, șeful lui Bishop la București și viitor șef al operațiunilor clandestine ale CIA, va folosi materialele adunate de Moruzov la elaborarea strategiilor americane de combatere a comunismului mondial.

      Moruzov a atras la masa lui un mare spion

     Dar cea mai însemnată recunoaștere vine din partea lui Wilhelm Frantz Canaris. La 10 decembrie 1939, neamțul se deplasează la București pentru a-l întâlni personal pe „singurul om și cel mai bun izvor de informații despre sovietici al armatei germane” (se spune că N.D. Stănescu văzuse la Mihail Moruzov părți din arhiva Ohrana, serviciul secret al Rusiei țariste, aceasta fiind predată lui Moruzov de fostul ambasador rus la București, Poklevski-Koziel).

     În acel moment, Mihail Moruzov devenea primul șef al unui serviciu secret din Europa care avea o întâlnire cu Canaris. În cei cinci ai de activitate ai germanului la cârma temutului Abwehr, nici un omolog occidental nu se bucurase de o asemenea onoare. Conform legislației germane, foarte draconice în această privință, numirea și identitatea șefuluiAbwehr-ului erau considerate secret de stat. Nici un oficial englez nu-l întâlnise vreodată pe Canaris, britanicii crezând că șeful Abwehr-ului era generalul Tippelskirch, care era de fapt șeful Intendenței din Armata germană”.
                                                                                         articol preluat de pe evz.ro

Maria Bălan

 Povestea Mariei Bălan, cunoscută drept Mata Hari a României, începe în 1895, în Vârșeț, în Banatul de Sud. La 16 ani e înaltă, zveltă, cu un fizic extrem de atrăgător, conform documentelor vremii. Un fel de ”toc înalt și minte brici”, pentru că vorbește, la perfecțiune, germana, maghiara și franceza. E elevă la Școala Normală din localitate când în oraș sosește un corp al armatei imperiale Austro-Ungare. În casa familiei Bălan este încartiruit un sublocotenent de ulani, cavalerie ușoară. Nu este foarte clar dacă se îndrăgostește, pe bune, de el sau dacă deja fusese recrutată de serviciile de spionaj de la București și își intrase în pâine. Cert este că cei doi, amorezați, se mută la Timișoara. Plan prestabilit au ba? În 1913, când nu împlinise, încă, 20 de ani, Maria e ”rugată” să de o mână de ajutor serviciilor Imperiului Rus. Din cauza unei ”cârtițe”, iscoadele acestora eșuaseră în zona Austro-Ungariei, așa că Ohrania, organizația rusă, are nevoie de ea. 

   Pentru că are șarm, intră, rapid, în grațiile ofițerilor Corpului VII al armatei imperiale. Începe să trimită informații către București, deși România nu a intrat, încă, pe frontul Primului Război Mondial. Află că niște agenți străinii fuseseră infiltrați în satele din zona culoarului Rucăr-Dragoslavele - Câmpulung Muscel. Îi dă în vileag. Numele de cod e fie M9, fie B9, iar din 1916, oferă informații exprem de prețioase Armatei Române. În decembrie 1916, Puterile Centrale ajung la București. Autoritățile se retrag în Moldova, lasă de izbeliște documentele. Așa se află că B9 este, de fapt, Maria Bălan. Vestea ajunge, imediat, la Timișoara, unde ”celula” Mariei este dezactivată. E arestată, dimpreună cu încă nouă români, spioni și ei. Sunt judecați de urgență, dar numai ea este condamnată la moarte, asemenea lui Mata Hari, executată la 15 octombrie 1917. 

    În noaptea de dinaintea înfățișării în fața plutonului de execuție, Maria Bălan se ”evaporă” pur și simplu, din celulă. Explicația? Un ofițer al armatei austriece, îndrăgostit, îi facilitase...eliberarea. Nimeni nu poate preciza dacă este vorba despre logodnicul de la Vârșeț sau despre altcineva, cert este că sergentul care deschide ușa încăperii o găsește, de dimineață, goală! Primul Război Mondial se termină, iar urma Mariei se pierde. 

   Peste ani, își schimbă numele, e văzută la București. De aici, în 1925, ajunge la Paris. Conform cotidianului ”Paris Soir” din 1936, fosta spioană viețuiește aici în primăvară. Din motive necunoscute, părăsește ”Orașul Luminilor” și se stabilește în Vârșețul natal. Intră într-o puternică stare de degradare sufletească, nu are pe nimeni, nu are familie. Cumpără o cârciumă, începe să bea puternic. Pe fondul depresiei merge din ce în ce mai des în cimitir, la mormântul părinților. Pe 1 octombrie 1936, dimineața, este găsită, moartă, acolo. Certificatul legiștilor precizează ”otrăvire”. Nu împlinise, încă, 42 de ani!

Sursa: mercytimisaora.com