Plânge inima cu lacrimi amare Degeaba-i roşie grădinaşi sufletul mi-e plin de îndoieli, cu flori acum nepieritoare,
ai plecat, pe veci, nepăsătoare nu îmi găsesc de loc hodina,
lăsând loc diverselor bârfeli. de ce-ai plecat tu oare?
Lumea spune că pe altul ai Ţi-am fost robul prea plecat
mai bogat, mai arătos ca mine, zână ivită dintre jnepeni,
nu ştii cu mahalaua cum s-o dai divin altar ţi-am înălţat
să iasă, în final, tot bine. ca dragostea să-mi depeni.
Vecinii toţi stau şi veghează Altaru-i plin de buruieni,
cum mă arăt în zorii dimineţii, nu are cin' să-l îngrijească,
de mi-i fiinţa beată, trează, nimeni nu vine nicăieri
ori ochii plânşi în vălul ceţii. şi dau scaieţii să-nfrunzească.
O vorbă bună nu mai spun Ţi-ai bătut, cred, joc de mine
şi m-ar putea cu degetul s-arate, când, nebun, te-am adorat,
ghiulea scăpată ca din tun ţi-am închinat stihuri sublime,
ce-asupră-mi se abate. dar tu, perfidă, m-ai lăsat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu