ai plecat

Plânge inima cu lacrimi amare         Degeaba-i roşie grădina
şi sufletul mi-e plin de îndoieli,        cu flori acum nepieritoare,
ai plecat, pe veci, nepăsătoare          nu îmi găsesc de loc hodina,
lăsând loc diverselor bârfeli.             de ce-ai plecat tu oare?

Lumea spune că pe altul ai               Ţi-am fost robul prea plecat
mai bogat, mai arătos ca mine,        zână ivită dintre jnepeni,
nu ştii cu mahalaua cum s-o dai      divin altar ţi-am înălţat
să iasă, în final, tot bine.                   ca dragostea să-mi depeni.

Vecinii toţi stau şi veghează             Altaru-i plin de buruieni,
cum mă arăt în zorii dimineţii,        nu are cin' să-l îngrijească,
de mi-i fiinţa beată, trează,               nimeni nu vine nicăieri
ori ochii plânşi în vălul ceţii.            şi dau scaieţii să-nfrunzească.

O vorbă bună nu mai spun                Ţi-ai bătut, cred, joc de mine
şi m-ar putea cu degetul s-arate,      când, nebun, te-am adorat,
                                                      ghiulea scăpată ca din tun                 ţi-am închinat stihuri sublime,
                                                      ce-asupră-mi se abate.                       dar tu, perfidă, m-ai lăsat.