vuietul

Vuietul produs de masini cu numar de Armata“

Masini cu numar de Armata avea la acea data si Directia a IV-a (Contrainformatii Militare) a Departamentului Securitatii Statului, dar si Centrul de Informatii Externe, structura de spionaj a Securitatii. In fond, prima modalitate de camuflaj deosebit de eficienta pe care o folosesc pe orice meridian al lumii institutiile de informatii este aceea de a se prezenta de la Armata. Si apoi, intotdeauna, Armata este institutia cea bagata in fata.

„Propaganda speciala“

Producerea unui vuiet cu efecte extreme precum cel care a avut loc in dimineata de 21 decembrie 1989 implica prezenta unei structuri specializate in razboi psihologic. Prin producerea acelui vuiet s-a dorit chiar inducerea in multime a unei stari de panica, de agitatie. La vremea aceea, Romania avea in cadrul Consiliului Politic Superior al Armatei o structura „acoperita“ specializata in razboi psihologic, in cadrul Directiei Propaganda. Structura se numea „Propaganda Speciala“. Aceasta sectie avea in dotare un TAB amenajat cu boxe, dar si alte masini. Structura era condusa de locotenent-colonelul Ioan Rus, acum, poate nu intamplator, daca ne luam dupa unele marturii care-l descriu alaturi de soferul Moga in masina care a actionat in Piata la mitingul din 21 decembrie, diplomat in Belarus. TAB-ul Sectiei de razboi psihologic a aparut abia in zilele urmatoare, fiind chiar blindatul de pe care a cuvantat Caramitru. Ulterior, dupa Revolutie, masinilor si TAB-ului li s-a pierdut urma ani buni, fiind raspandite, departe de Bucuresti, pe la unitatile militare din tara. Un amanunt foarte important este acela ca structura despre care vorbim era subordonata fratelui dictatorului, generalul Ilie Ceausescu.

Masini dispuse in unghi

Presupunand, totusi, ca vuietul n-a pornit de la masinile Sectiei „Propaganda Speciala“, o alta varianta foarte pertinenta este Sectia Asigurare Tehnica, ce avea statii de radio mobile, statii de radioamplificare, masini ARO. Puterea boxelor era cam de 1200 W. Insa Sectia Oaceasta era legata ombilical de Sectia de „Propaganda Speciala“. Potrivit unor specialisti in razboi psihologic pe care i-am consultat, nu se putea creea un vuiet aidoma zgomotului unei rachete doar de la aceste boxe. Cateva marturii avanseaza ideea ca in jurul pietei au fost atunci, de fapt, in jur de 10 masini, aparent noi, chiar camioane, cu numar de armata. Dar ele au fost dispuse in asa fel incat sa nu fie vizibile, dar si intr-un anumit unghi incat, gratie ecoului din piata, sa produca acel vuiet. Potrivit acelorasi marturii, masinile au ramas peste noapte in jurul Pietei.

„Jos Ceausescu!“

Specialisti in razboiul psihologic cred ca vuietul a fost produs de un generator de joasa frecventa. La nivelul anului 1989, SUA si Uniunea Sovietica aveau in dotare asa ceva. Inca din anii ’70, in analizele sale, CIA reliefa faptul ca in Romania „nu prinde“ cuvantul scris cand e vorba de influentarea maselor. La romani, se specifica, mergeau simbolurile. Dupa terminarea mitingului, spun martori oculari, in dreptul Consiliului de Stat s-a gasit scris cu vopsea alba „Jos Ceausescu!“. In acelasi timp, pe Calea Victoriei, destui barbati carau in brate pachete ce pareau de prajituri. Filajul Securitatii a tras de-atunci concluzia ca sunt prea multi acesti indivizi si, in orice caz, nu duceau prajituri. A fost inceputul sfarsitului!

„Acel grup care a creat panica a venit de la gara“

Sergiu Nicolaescu isi aminteste ca a vazut 30-40 de barbati bine organizati. 

-Ce s-a intamplat pe 21, cu acel zgomot, cu acele petarde. Se spune despre dumneavoastra ca, impreuna cu niste cascadori, ati pus la cale vuietul acela si petarde.

-Povestea cu cascadorii este reala. Eu am incercat sa pun ceva la cale. Pe 21 dimineata, eu am venit de la unitatea aceea, 01065. 

Mitingul ca eveniment era extrem de important si asupra lui s-a concentrat intreaga atentie. 

La Timisoara, armata se retrasese in unitati, asteptand ordinul lui Ceausescu. Guse acolo, nu ca a dat ordin sa se retraga armata sa nu lupte cu populatia, ci a retras-o sa astepte ordinul lui Ceausescu. Ceausescu a planuit atunci, inainte de a scoate armata, sa aiba o confirmare, cum avea el ideea aia fixa ca poporul il iubeste, voia sa auda „traiasca Ceausescu“ si „jos nazistii din Timisoara“. Si-atunci el dadea ordinul, avea descarcarea asta formala si era firesc ca asupra evenimentului sa se concentreze actiuni. Nu neg ca au existat incercari, din toate partile. 

Eu, personal, in clipa in care s-a anuntat ca este mitingul, mi-am zis ca daca nu fac acum ceva si astia condamna, ca a doua zi poporul va condamna actiunea de la Timisoara. In regimul de atunci erau trei puteri. Era Partidul, Armata si Securitatea. Toate cele trei puteri erau in mana lui Ceausescu. Pozitia Securitatii o definesc din capul locului: ei primeau ordine si executau ordine, dar la primul moment l-au parasit pe Ceausescu. Adica loialitatea lor a fost partiala. 

Pe 21 s-au pus la cale mai multe lucruri, dar nimic n-avea nici o sansa. Singurul lucru pe care l-am vazut cu ochii mei, pe care l-am simtit pus la cale de acolo, din Piata, de unde ma aflam, a fost grupul acela de 30-40 de oameni care au venit de la gara, care a venit pe Calea Victoriei, unde era Ministerul Economiei Nationale, al planificarii, au spart cele doua cordoane de soldati de la Securitate, au intrat pe la Ateneu in piata, au trecut prin spatele coloanelor. 

Ca paranteza, greseala foarte mare facuta de securitate. Ca sa-l protejeze pe Ceausescu, toata securitatea s-a plasat intre populatie si CC. 

Grupul acela n-a facut decat sa traverseze piata, facand agitatie si a speriat multimea. Dar multimea era deja speriata. Panica se crease din cauza acelui zgomot care a aparut in Piata. 

De fapt, au fost doua zgomote distincte. Unul venea de la o petarda sau de la o grenada de exercitiu si celalalt, de la difuzoare. Acesta din urma a amplificat starea de panica. Difuzoarele au intrat in vibratie. Daca bagi curent intr-o membrana, membrana intra in vibratie. 

-Acesta a fost procedeul? Nu a fost o statie care sa amplifice…

-Sigur ca da. Era un capac cam asa, de marimea asta, 10-12 centimetri, gros de vreo trei centimetri, care avea baterii inauntru, avea si magnet. Odata pus alaturi de difuzor, difuzorul intra in vibratie. 

-Stiti momentul: Elena Ceausescu tot spunea, speriata, alo, alo… Erati in Piata. Cum ati perceput zgomotul?

-O vibratie puternica iti da senzatia ca iti bubuie capul. Erau difuzoare foarte mari. Si au simtit-o si aia de pe terasa, Ceausestii si cei care erau cu ei. Inca ceva, in momentul in care incercau sa vorbeasca, amplificau si mai mult vibratiile. 

-Cat a mai durat mitingul din momentul in care s-a auzit zgomotul?

-Sunt mai multe pareri. Specialistii care erau in Piata, ofiteri, spun: Dom’le, am auzit un vuiet puternic in spate si lumea ne-a impins. La reactia multimii a contribuit si grupul de 30-40 care au inceput sa creeze panica in spate. Cei care erau cu steaguri si pancarte, cand au auzit ceva in spate si s-au speriat, au intors capul si-au lasat in jus steagurile si ceea ce tineau in mana. In invalmaseala, niste steaguri, niste bete de la pancarte s-au rupt si de aia unii martori au spus „ne-au impuns din spate cu cuie“. Nici vorba, erau rupturile de la steaguri. Asta se intampla in timpul vuietului, in vreme ce lumea se bulucea din spate catre balconul CC-ului. Si majoritatea securistilor care erau intre Ceausesti si multime erau prinsi intre multime si peretele Comitetului Central. 

-Cat a mai durat mitingul din momentul in care s-a auzit vuietul?

-20 de minute. 

-Cine erau scandalagiii din grupul de 30-40, care au actionat in timpul zgomotului?

-Nu stiu. Cert e ca au venit cu trenul. Au venit de la gara. Si au fugit prin Cismigiu. Mi-a confirmat asta si comandantul de atunci al Securitatii pe Bucuresti, care fugise si el tot pe acolo.

Misterul „barbosilor“ curajosi din Piata Palatului

Publicam marturia unui participant la mitingul din 21 decembrie care a surprins actiunile unui grup de personaje ciudate, pe care le reda cu fidelitate. 

Numele meu e Dragos. Am o multime de intrebari despre ceea ce s-a intamplat pe 21 decembrie 1989. La vremea aceea eram student la seral si lucram ca desenator tehnic, cu program de patru ore (8:00-12:00) intr-un Institut de Proiectare de pe Calea Victoriei 126. In institut eram mai multi studenti cu un astfel de program. Am ascultat o parte a discursului la radio si dupa vuietul si intreruperea cuvantarii lui Ceausescu am vrut sa ies din Institut, pentru ca oricum mi se terminase programul de lucru. In mod ciudat, sefa personalului, facand pe gardianul, s-a opus plecarii mele si a altor colegi, dar in cele din urma am reusit sa iesim in strada.

Cu bustul gol in toiul iernii

Odata ajunsi in Calea Victoriei ne-am indreptat spre Hotelul Bucuresti de unde veneau urlete si strigate de genul: „Libertate!“ sau „Jos Comunismul!“. Acolo, pentru prima data am auzit: „Jos Ceausescu!“ de mi s-a facut pielea gaina. Nu credeam la acea vreme ca cineva poate avea curajul sa strige asa ceva. De ce v-am scris, ce m-a intrigat: Dupa cum va aduceti aminte, zilele acelea au fost mai calduroase ca de obicei. Dar nu asa de calduroase incat sa stai in bustul gol. Ei bine, m-am apropiat de locul unde se striga si am observat ca un grup de circa 100 (poate mai multi, poate mai putini) de indivizi intre doua varste, sa zicem intre 25 si 45 de ani, toti barbati zdraveni, unii dintre ei cu barba, nu foarte bine imbracati, cativa cu chimire late si bustul gol (!?) se agitau puternic si „produceau“ acele lozinci anticomuniste. Asta in timp ce in Piata continua nestingherit (!!!) mitingul – partea a doua.

Baricada din trupuri pe Calea Victoriei

Ciudat era ca acestia formasera un fel de baricada, din trupurile lor, pe Calea Victoriei, cam in dreptul intersectiei cu Strada George Enescu. La o distanta de aproximativ 10-15 m, fata in fata cu acest grup, erau aliniati – pe un rand sau doua, nu imi mai aduc aminte exact – soldati cu armele indreptate spre manifestanti. Indivizii respectivi erau extrem de uniti, hotarati si stiau ce trebuie sa strige. Ei formau un grup compact, dar in spatele lor la distante diverse (pana dincolo de magazinul Gioconda) erau risipiti foarte multi oameni, mai degraba curiosi, care practic, la fel ca si mine, nu intelegeau ce se intampla. Adica: – Cine erau cei care, cu atata curaj, infruntau regimul si – culmea – isi permiteau sa strige: „Jos Ceausescu!“. Nimeni in afara de ei nu avea curajul sa strige acea lozinca, ci doar: „Libertate!“, „Vrem paine!“ sau „Jos Comunismul!“ – De ce nu intervenea Militia sau Armata sa-i aresteze pe manifestanti si erau lasati sa strige acele lozinci? 

Cum au ajuns acolo si de unde veneau!?  Cum era posibil sa continue mitingul in aceste conditii, fara sa intervina nimeni?

Paradoxul reactiei populare: unii tipa, altii merg la bere

La un moment dat mitingul s-a incheiat si din curiozitate am luat-o pe Strada Berthelot, apoi pe Luterana si urcand pe Stirbei Voda, am ajuns langa Hotelul Athenee Palace, de unde se vedeau destul de clar atat soldatii, cat si cei care manifestau pe Calea Victoriei. Surprinzator insa, toti cei care plecau de la miting pareau nepasatori fata de ce se intampla in apropiere. Am incercat, de altfel, sa intru in discutie cu vreo doi indivizi si sa-i intreb ce cred ca se intampla pe Calea Victoriei, dar mi-au spus sa ii las in pace, ca nu e treaba lor (!?!). Parca erau vorbiti. 

Mi s-a parut foarte ciudata situatia. Unii strigau cat ii tineau plamanii: „Jos Comunismul!“. Iar altii, 50 m mai incolo plecau linistiti spre casa. Imi aduc aminte ca am surprins chiar si un dialog, intre cativa indivizi care aveau steaguri si pancarte, intre care unul ii intreba pe ceilalti daca sunt dispusi, dupa ce predau materialele, sa mearga la o bere!???

”Io mi-s din Banat si am venit sa-l dam jos pe Ceausescu”

Va dati seama ca acel episod mi-a ramas intiparit puternic in memorie, pentru ca nu era ceva obisnuit. In fine, m-am intors pe Luterana si de acolo am putut ajunge direct pe langa Cofetaria Hotelului Bucuresti, in zona manifestantilor, deoarece, intre timp, soldatii se retrasesera foarte mult astfel incat si grupul revolutionarilor, sa le zicem astfel, inaintase spre Piata. M-am bagat si eu printre ei si chiar l-am intrebat pe unul – mai ciudat, cu chimir lat din piele si cu bustul gol – de unde este. Si asta mi-a raspuns cam asa: „Eu mi-s din Banat si-am venit sa-l dam jos pa Ceausescu si sa razbunam mortii Timisoarei!“. Atitudinea tipului mi s-a parut extraordinara si chiar ma gandeam, ce barbati adevarati sunt cei de acolo. Deodata, s-a auzit o impuscatura, apoi mai multe. Am fugit care incotro, au aparut cateva masini ARO (tip duba) de Militie si numerosi soldati de pe strazile laterale si s-a creat o busculada, dar cei din grup, nepasatori parca, strigau in continuare. 

Multi au fost arestati acolo, bagati in dube si dusi la Jilava. Unii, nu stiu cati, au fost impuscati. Eu am scapat ca prin minune si am fugit pe Calea Victoriei pana la intersectia cu Strada Biserica Amzei, iar de acolo, in pas vioi am ajuns in Piata Amzei de unde incetisor, pentru ca deja era mai multa lume m-am indreptat spre Piata Romana.

Cum s-au teleportat barbosii din Piata Revolutiei in Piata Romana

Si din acest moment apare ciudatenia! In Piata Romana se afla la vremea aceea, chiar in mijlocul intersectiei, postamentul acela urias din beton. Cand am ajuns acolo, surpriza! Pe postament se urcase o multime de indivizi care strigau de mama focului lozinci anticomuniste. In mintea mea, mi-am zis, uite alti curajosi! Aiurea! Apropiindu-ma, i-am regasit pe „baietii veseli“ de pe Calea Victoriei. Erau inconfundabili. Aceeasi indivizi cu haine ponosite, cativa barbosi cu chimire late si piepturi dezgolite, iar o parte dintre ei, cu mici taieturi pe fata sau cu cate un obraz usor tumefiat. Zic, nu se poate! Cum au scapat tocmai astia din incercuire si nu au fost arestati si culmea, cum au ajuns asa repede in Piata Romana!? M-am dus la unul sa-l intreb, dar parca nu mai stia romaneste. Mi-a raspuns ceva asa, aiurea.

De pe postament spre Piata Lahovari, in coloana bine organizata

Oricum, atunci nu am avut timp sa ma gandesc la asta si primul lucru care l-am facut a fost sa telefonez acasa de la telefoanele publice ce se aflau agatate pe peretele de langa „Floraria de la Coloane“ (cum era cunoscuta). Stiu ca atunci am vorbit cu maica-mea si ca am intins difuzorul catre Piata ca sa asculte si dansa ce se striga. Imi amintesc ca mama mi-a zis sa plec repede de acolo si sa vin acasa, ca ma impusca securistii (cum s-a intamplat la Timisoara). Pe vremea aceea ascultam cu osardie Europa libera. In acest timp, pe Magheru aparuse un dispozitiv impresionant de soldati (MI, Armata, Secu etc.) precum si cateva TAB-uri. Ca la un semnal, strangandu-se destula lume, cei de pe postament au coborat si strigand in continuare lozinci s-au indreptat spre Hotelul Dorobanti, apoi spre Piata Lahovari (fosta Cosmonautilor) si de acolo, in loc sa se indrepte spre Magheru, grupul a cotit (sau mai degraba a fost condus) pe Strada Dionisie Lupu spre Michelet, o straduta ingusta, dar pe care se afla Ambasada Angliei (care cred ca era si pe vremea aceea tot acolo) si in sfarsit pe Magheru.

Era clar ca stiau ce fac

Cine a condus grupul, nu foarte numeros, pe Strada Michelet, clar stia ce face. Interesant e ca printre cei din frunte se afla un actor cunoscut (Mircea Diaconu, daca nu ma insel). Eram foarte usor de arestat cu totii chiar la iesirea inspre Magheru. Dar nu, soldatii ne-au asteptat linistiti sa iesim de pe strada si sa ne pozitionam „cu tot cu lozinci“ in dreptul fostului restaurant Gradinita (actualmente Mc Donald's) unde s-a format o noua baricada umana de-a latul bulevardului. Soldatii, la randul lor, la o distanta respectabila, s-au postat cu armele indreptate spre noi, pe mai multe randuri. Deja prinsesem mai mult curaj si deoarece pe strazile laterale veneau oameni dinspre Universitate cu vesti despre o manifestatie mai mare acolo, m-am indreptat in acea directie. 

Ceea ce s-a intamplat la Inter reprezinta o alta poveste. Enigma ramane insa cu „revolutionarii“ din Calea Victoriei teleportati in Piata Romana. 

Cele relatate de mine mai pot fi confirmate si de alte persoane. O confirmare sigura (cel putin pentru episodul Calea Victoriei) o poate da un coleg de la Institutul de Proiectare, student la aceeasi facultate cu mine, care a fost arestat acolo langa Hotelul Bucuresti, dus la Jilava si eliberat pe 22 decembrie.