procesul

„Era mascarada de la inceput. Stiam finalul!“

Cei trei militari care in ziua de Craciun a lui 1989 au indeplinit ordinul de a-i executa pe sotii Ceausescu risipesc, la mai bine de 14 ani, misterul care a invaluit eliminarea fizica a familiei dictatoriale. Cei trei dezvaluie laturile ascunse ale executiei, pe care romanii nu le-au cunoscut niciodata. Secundele de spaima din acele momente capitale, ordinele militare ale diriguitorilor Revolutiei, care au fost date inaintea procesului, sunt puse fata-n fata cu sentimentele traite in momentul apasarii pe tragaci, dar si in fata deziluziilor care i-au macinat mai apoi pentru atatia ani. 

Jurnalul National: Ce se intampla in momentul in care v-ati dus la TAB-ul in care erau Ceausestii pentru a deschide usa in unitatea din Targoviste? Cum va priveau militarii de-acolo?

Cand am ajuns acolo, ei si-au luat mana. Ori li s-a spus, li s-a comunicat si lor cum ni s-a comunicat noua, ori li s-a ordonat sa nu se bage. Dar n-au instalat nimic. Mi se pare normal sa fi facut asta, doar erau gazde, i-au tinut acolo. In cladirea comandamentului erau foarte putini militari. In regimul ceausist era foarte clar: nu intra subofiterul in cladirea comandamentului daca nu avea treaba speciala. In curte erau cadre multe, cu soldati, circa 100-200 de militari. Acesti militari continuau sa aiba indreptate armele spre blocuri. Isi aparau unitatea. Noi eram cu ochii cat cepele, ca sa nu cumva sa cadem victime. Ne speriase Stanculescu zicandu-ne ca n-are incredere in nimeni. Era ceva suspect, noi eram opt oameni, ei cam 200. 

Stiati clar ca ii veti executa pe Ceausesti.

Da, ni s-a spus clar ca vor fi judecati si apoi vor fi executati. Nu s-a pus problema de sentinta, ca-i ducem undeva. Ni s-a aratat inainte si zidul unde urma sa-i executam. Tot generalul Stanculescu ne-a mai spus si cate cartuse sa tragem: 30 de cartuse fiecare, deci cate un incarcator. 

Ce a insemnat acel ordin?

Sentinta era deja data inainte de proces si trebuia indeplinita. Dupa ani de zile am realizat ca noi am fost uneltele si am cazut intr-o plasa marsava. Mi se pare normal ca acela care ia o hotarare sa o duca si la capat. Ei, personal, nu cu mainile altora. Sa tragi cate 30 de cartuse de la asa distanta mica... era suficient, poate, chiar un pistol Carpati. 

Ati ajuns la usa TAB-ului...

Da, mai multi colegi i-au luat pe sotii Ceausescu, eu cu Dorin escortam, cu teava pistolului-mitraliera indreptata spre ei, la 10-20 de centimetri de spatele lor. I-am condus in sala in care s-a facut vizita medicala, in biroul comandantului. 

V-a spus ceva Ceausescu? Sau Elena Ceausescu?

Nu, cu noi n-a vorbit nimic. De cand au parasit TAB-ul si pana au ajuns la vizita medicala i-am insotit noi trei si inca doi colegi. Dar nu ne-au spus nimic. 

Vi s-a parut ca este acelasi Ceausescu de la televizor?

Da, poate putin mai urat, mai nefardat. Era neras, mai obosit. Nu mi s-a parut nimic ciudat. Atunci nu era deloc agitat, zbuciumat. Poate chiar se bucura ca face miscare, coborand dintr-o tancheta blindata, stramta si rece. Distanta de la TAB la usa comandamentului era de 3-4 metri. Noi n-am intrat in biroul unde s-a facut vizita medicala. Dupa circa 10 minute au iesit de acolo pentru a intra in locul unde s-a tinut procesul. In aceasta incapere se intra din acelasi hol. Boeru a intrat inauntru. Ulterior am aflat ca in caz de ceva trebuia sa-i execute in timpul procesului, dupa cum spune el. Eu cu Dorin Carlan am primit ordin sa nu intre nimeni in sala si sa stam la usa, in afara de cei din sala. In caz de vroiau sa intre, am primit ordin sa-i impuscam. 

Ati pazit, asadar, intrarea cu orice pret.

Am stat nu langa usa, ci lipiti de usa. Am stat lipiti de PFL-ul acela subtire, specific economiilor ceausiste. Aveam cartus pe teava. Dupa cum ne spusese Stanculescu, nu trebuia sa avem incredere in nimeni din unitatea de la Targoviste. Nu lasam pe nimeni sa se apropie la o distanta mai mica de doi metri. Incercau comandantul unitatii si altii sa mai traga cu urechea. Noi, fiind lipiti de usa, auzeam, pentru ca se vorbea foarte tare in sala si chiar cei de acolo aveau voci mai puternice. Mai incercau, ba sa ne dea o tigara, dar noi nu i-am lasat sa se apropie. 

Practic ati auzit tot procesul la usa.

Din cate mi-am dat seama ascultand la usa, procesul a fost foarte bine pregatit. Se auzea perfect. Deja stiind ca urma sa-i executam, poate ca auzeam procesul vrand-nevrand. Ce se spunea sau nu se spunea, pentru mine era mascarada de la inceput. Stiam finalul! Pe la jumatatea procesului a venit comandantul unitatii si ne-a spus ca s-a primit un telefon de la Bucuresti si vrea sa intre in sala. L-am intrebat de la cine a primit telefonul si ne-a repetat: „De la Bucuresti“. Atunci, Dorin a deschis usa, a iesit afara Voican-Voiculescu. Nu-l vazusem niciodata in fata. Pe cei cu care am venit de la Bucuresti ii mai vazusem pe la televizor incepand din ziua de 22. S-a intors apoi in cateva minute si cineva dintre militarii aflati in hol a intrebat ce s-a intamplat. A raspuns ca a primit ordin sa se termine mai repede. N-a spus de la cine, cum si ce. Oricum, procesul era grabit de la Bucuresti. De cine? Nu stiu. Am cerut intre timp niste paturi, foi de cort, sfori. Acestea pentru a-i lega pe sotii Ceausescu. 

S-a mai deschis vreodata usa?

Pana sa se termine procesul a deschis usa aparatorul cuplului Ceausescu, era mai transfigurat. Ne-a spus atunci cu voce mai tremurata: „Le-am dat sansa sa scape si m-au refuzat. Le-am zis sa se declare ca nu sunt mintal sanatosi si, astfel, conform legislatiei, nu pot fi condamnati la moarte“. Inainte de sentinta, aparatorul lui Ceausescu pur si simplu a deschis usa si a stat de vorba cu mine si cu Dorin. 

De ce credeti ca a tinut sa va spuna dumneavoastra, simpli militari, acest lucru?

Era mai transfigurat, parea suparat, emotionat pe tema aceasta, ca le-a oferit sansa si ei n-au cedat. Eu nu cred ca el nu stia ca sentinta deja era data. Dupa ani de zile m-am gandit ca a si vrut sa aiba martori ca le-a oferit sansa. A spus acest lucru: „Va declarati in afara facultatilor mintale?“ si tare, in proces. Pe parcursul procesului, Nicolae Ceausescu nu vroia sa vorbeasca, nu vroia sa recunoasca, zicea ca nu raspunde decat in fata Marii Adunari Nationale. Cei din asa-zisul complet de judecata erau nevoiti sa vorbeasca mai tare. Ea devenise din ce in ce mai agitata. Ceausescu vorbea doar cand era intrebat, nu raspundea la acuzarile care i se aduceau, acelea de genocid... Poate nu le lua in seama, nu era obisnuit sa fie acuzat. 

Cat timp a durat procesul?

Foarte scurt, 30 de minute. Am auzit sentinta prin usa: „Sotii Ceausescu sunt condamnati la moarte!“. N-am auzit o reactie diferita ca pana atunci. Refuzau sa vorbeasca, spuneau ca nu vorbesc decat in fata Marii Adunari Nationale.