moș nicolae

Ziua de 6 decembrie este ziua Sfântului Nicolae, supranumit "Făcătorul de minuni", unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii.
De asemenea, 6 decembrie este şi ziua în care vine Moş Nicolae.
Numele de Moş Nicolae este legat de dărnicie şi compasiune, dar şi de cadourile pe care copii le primesc în această zi. În fiecare an, în seara de 5 decembrie, copiii ştiu că trebuie să-şi lustruiască ghetuţele sau cizmuliţele, pentru că Moş Nicolae va trece pe la ei să le aducă daruri. Celor cuminţi. Celor neascultători, Moş Nicolae le aduce o nuieluşă, pentru a-i atenţiona să îşi asculte părinţii şi bunicii. Se spune că este suficient să se uite prin ferestre ca să-şi dea seama dacă un copil a fost cuminte sau nu…
Originea tradiţiei de Moş Nicolae între legendă şi realitate
Tradiţia îşi are originea în povestea personajului legendar şi mitic, care a existat cu adevărat în persoana arhiepiscopului-Sfântul Ierarh Nicolae-din Myra-Lichia (pe meleagurile Turciei de astăzi), persoană cu credinţă neţărmurită în Dumnezeu, care a trăit în secolul al IV-lea. Lui Nicolae de Myra îi sunt atribuite numeroase fapte bune faţă de cei săraci şi năpăstuiţi, dar şi miracole, numele său traducându-se prin “biruitor de popor”. Provenind dintr-o familie înstărită şi crescut în spiritul poveţei creştine “să împarţi averea săracilor”, la moartea părinţilor săi, şi-a dăruit întreaga avuţie celor nevoiaşi.
Dar Sfântul Nicolae nu este numai protectorul celor săraci, ci şi al copiilor, al marinarilor şi al victimelor judecăţilor nedrepte, fiind venerat în întreaga lume.
Una dintre cele mai cunoscute legende despre Moş Nicolae este povestea celor trei fete sărace, care neavând zestre nu puteau să se căsătorească şi urmau să fie vândute de tatăl lor unor bărbaţi înstăriţi.Se spune că Sfântul Nicolae, aflându-le durerea, le-a aruncat fiecăreia pe geam, într-o noapte, câte un săculeţ de bani. Săculeţii au căzut fie în ciorapii puşi la uscat, fie în ghete. De aici este obiceiul ca darurile de Moş Nicolae să fie puse în ghetuţe.
Obiceiuri de Sfântul Nicolae în România
Copiii de la noi au fost învăţaţi ca, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, Sfântul Nicolae vine şi le încarcă ghetele, cizmele sau bradul cu dulciuri, jucării şi daruri, dar unii găsesc şi câte o nuieluşă.
În unele zone, copii îi lasă moşului apă şi morcovi pentru calul acestuia.
În tradiţiile româneşti Moş Nicolae apare pe un cal alb, trimitere la prima zăpadă care cade la începutul iernii, păzeşte Soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină şi căldură, ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace la măritat, este stăpânul apelor şi salvează de la înec corăbierii, apără soldaţii pe timp de război, motiv pentru care este invocat în timpul luptelor.
Există obiceiul la sate ca în ziua de Sfântul Nicolae feciorii să se organizeze în cete şi să-şi aleagă gazda unde vor merge pentru repetiţiile colindelor de Crăciun şi de Anul Nou.
În colindele româneşti, cântate iarna, se vorbeşte despre florile dalbe, flori de măr. Asta pentru că bătrânii cunoşteau şi ei că acea joardă a Sfântului Nicolae trebuie să fie una de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până la Naşterea Domnului, înseamnă că sfântul a mijlocit pentru iertarea celui căruia i-a dat crenguţa.
Dacă la Sfântul Andrei se punea la încolţit grâul pentru a vedea cum va fi anul care vine, de Sfântul Nicolae se pun în apă crenguţe de pomi fructiferi, pentru ca acestea sa înflorească, dovada iertării greşelilor, după cum spune tradiţia.
Obiceiuri de Sfântul Nicolae în alte ţări
Legenda lui Moş Nicolae s-a răspândit în toată lumea şi a luat caracteristicile fiecărei ţări. În Europa, în secolul al XII-lea, ziua Sfântului Nicolae a devenit ziua darurilor şi a activităţilor caritabile.
În Germania, tradiţia sărbătoririi Moşului Nicolae a apărut prin îmbinarea unei figuri păgâne cu imaginea creştină a Sfântului Nicolae, care este văzut de germani ca un bătrân care poartă un sac în spate şi o nuieluşă în mână. Pe lângă ghetuţe, copiii pregătesc în ajun o scrisoare în care îşi aştern toate dorinţele şi câţiva morcovi pentru caii moşului. Se mai spune că Moş Nicolae are cu el o carte în care a trecut toate faptele copiilor, bune sau rele. Dacă n-au fost cuminţi, copiii primesc nuieluşe, cartofi sau cărbuni. În unele regiuni din Germania, copiii se costumează în Moş Nicolae şi colindă casele vecine, pentru a primi dulciuri.
Copiii din Franţa, în ajun, lasă pentru Moş Nicolae un pahar de vin iar pentru măgăruşul lui, morcovi şi puţin zahăr. În ziua de 6 decembrie, ei primesc ciocolată, turtă dulce, fructe şi trimit scrisori rudelor pentru a le ura sărbători fericite. Îndeosebi în regiunile din estul Franţei, cei mici ştiu că Moş Nicolae vine călare pe un măgăruş, alături de Pere Fouettard (Moş Nuieluşă), înveşmântat în negru. Dacă Moş Nicolae lasă daruri copiilor buni, Pere Fouettard este cel care-i mustră pe copiii care n-au fost cuminţi, altoindu-i cu o nuieluşă.
La copiii olandezi, moşul ajunge pe mare, venind din Spania. Dacă n-au fost cuminţi, se tem de însoţitorul moşului, Zwarte Piet (Petru cel Negru). El îl ajută pe Moş Nicolae cu darurile şi dulciurile pentru copiii cuminţi. Va merge pe la fiecare copil şi-i va dărui câte ceva, dar dacă pe lista lui copilul este trecut ca neascultător, îl va lua cu el înapoi în Spania.
În Belgia şi Luxemburg, copiii îşi aşază ghetuţele în faţa uşii şi, la fel ca micuţii francezi, pregătesc un pahar de vin pentru moşul, morcovi şi zahăr pentru calul lui. Odată cu Moş Nicolae, la fel ca şi în alte ţări europene, copiii îl aşteaptă şi pe însoţitorul său, Hoseker.
Moş Nicolae este foarte iubit de copiii din Austria, care-l ştiu ca pe un bătrân înveşmântat asemenea unui episcop, cu o carte mare în care îngerii au scris toate faptele celor mici şi călătoreşte alături de Krampus, care ţine în mână o nuia cu care-i ameninţă pe micuţii care nu au dat ascultare părinţilor.
Copiii din Italia aşază pe o farfurie, în ajun, scrisorile în care-şi notează dorinţele, promiţându-i lui Moş Nicolae că vor fi cuminţi în anul care va veni. A doua zi, în locul scrisorilor, găsesc dulciurile lor preferate. Tot în Italia, există tradiţia numită Rito delle nubili (ritualul celor necăsătoriţi). Tinerele fete care au nevoie de ajutor înainte de a se mărita primesc daruri în amintirea sfântului care a ajutat trei fete sărace să se căsătorească, oferind fiecăreia câte o punguţă cu galbeni.
În Cehia, odată cu cadourile constând din mere, nuci, dulciuri şi jucării, Moş Nicolae le aduce aminte copiilor că în curând va sosi copilul Isus. Conform unui vechi obicei, copiii neascultători primeau în încălţări cartofi şi bucăţi de cărbune.
În nordul şi partea centrală a Croaţiei, Moş Nicolae (Sveti Nikola) aduce cadouri pe 6 decembrie, cu ocazia zilei sale consacrate. În seara dinainte, copiii îşi lustruiesc încălţămintea şi o aşază pe pervazurile ferestrelor, pentru a fi umplută cu daruri, dulciuri şi fructe de generosul Moş.
În Polonia, Moş Nicolae este o personalitate extrem de divinizată şi respectată. Îmbrăcat în haine episcopale şi purtând bastonul episcopal, el coboară din ceruri cu ajutorul unui înger şi colindă întreaga ţară pe jos sau purtat într-o trăsură trasă de un cal alb. La vederea lui, copiii nerăbdători încep să strige ‘A venit! A venit!’. Odată intrat într-o casă, Moş Nicolae ascultă cu îngăduinţă rugăciunile copiilor. El îi ceartă sau îi laudă, după cum este cazul, şi le dăruieşte apoi icoane, mere roşii, portocale şi ‘pierniki’ (prăjiturele sfinte, făcute cu miere şi mirodenii). Dacă nu îşi face apariţia în persoană, el îşi lasă darurile sub pernele copiilor care dorm sau le pune în pantofii lustruiţi special pentru acest eveniment.
În unele oraşe şi sate din Slovacia, Moş Nicolae (Svaty Mikulá) soseşte într-o trăsură trasă de un cal. Copiii nerăbdători să îl vadă umplu străzile şi se unesc în coruri şi dansuri. În unele regiuni, Moşul vizitează copiii acasă. În ajun, copiii îşi aşază încălţările lustruite pe pervazul ferestrei sau în pragul uşii, sperând să le găsească dimineaţa încărcate cu daruri. În unele şcoli are loc sărbătoarea “Mikul Mail”, în care copiii îşi dăruiesc unul altuia mici cadouri.
În Slovenia, în seara anterioară zilei de Sântul Nicolae, copiii îşi aşază încălţămintea afară, în faţa uşii, aşteptând să o găsească a doua zi încărcată de fructe, bomboane, monede şi mici jucării. Cel care îl însoţeşte pe Moş Nicolae, numit Parkel, pune în încălţările copiilor obraznici cărbuni şi cenuşă.
În Spania, tradiţiile de Moş Nicolae includ un foarte tânăr “episcop copil”, de obicei având între trei şi şase ani, şi un grup de bărbaţi numiţi ”auroros”, care cântă oraţii. Bărbaţii adună colecte, care sunt apoi dăruite de preot sau ‘episcopul copil’. Copilul poate fi escortat de colegii de clasă, poate călări un mic cal sau prezidează, împreună cu preotul şi profesorul, o masă la care se servesc fructe uscate, nuci şi prăjiturele.
Înaintea zilei de Sfântul Nicolae (Szent Mikulás), copiii din Ungaria îşi lustruiesc pantofii cei mai buni şi îi aşază pe pervazuri pentru a fi umpluţi de darnicul Moş. El vine în case cu un sac plin de cadouri şi o carte mare în care sunt scrise faptele bune şi rele ale copiilor. Dimineaţa, copiii găsesc în pantofi bomboane, portocale, nuci, mere, ciocolată şi mici cadouri. Copiii obraznici primesc nuiele aurii şi linguri de lemn.
Legenda nuieluşii pe care o primesc copiii neascultători
La primul sinod ecumenic ţinut la Niceea, în anul 325, Nicolae a fost recunoscut drept un mare apărător al ortodoxiei.
Sinodul a condamnat erezia lui Arie, conform căreia Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale.
Nicolae, ajuns episcop de Myra de la o vârstă fragedă, îngrijorat de o posibilă ruptură care putea avea loc în cadrul Bisericii, i-a dat ereticului Arie o palmă.
Astfel, potrivit bisericii, de la palma Sfântului Nicolae a rămas obiceiul ca, pe 6 decembrie, cei neascultători să fie loviţi cu nuieluşa, în semn de avertisment.
                                                                                                                                    historia.ro

sf andrei

Sfantul Andrei este cel care a propovăduit creştinismul în Dobrogea, Macedonia, Tracia şi Ţarigrad. Apostolul a botezat greci şi geto-daci din aceste teritorii şi a hirotonit primii episcopi şi preoţi, aşa cum făcea Apostolul Pavel în călătoriile sale misionare.

Potrivit unor credințe populare, sărbătoarea bisericească a Sfântului Andrei ținea doar până la prânzul zilei de 30 noiembrie, după aceea fiind îngăduit să se lucreze. Conform altor obiceiuri, nu era voie a se munci întreaga zi, iar cei care încălcau această poruncă riscau să se îmbolnăvească, să aibă amețeli, să îi doară capul, să se înece, să fie arși cu apă fiarta, să fie bântuiți de strigoi, să aiba coșmaruri, să fie atacați pe drum de animale ori să le mănânce lupii vitele.

Pentru ca spiritele morţilor să nu ajungă în case, de Sfântul Andrei se goleşte cenuşa din sobe, iar oalele şi cănile sunt întoarse cu gura în jos. Tot de Sfântul Andrei, în unele zone din Bărăgan, fetele fac turtă din făină de grâu, cu apă şi multă sare, şi se spune că acel flăcău ce îi aduce fetei noaptea apă în vis, să-şi astâmpere setea, o va lua de nevastă.

 În tradițiile românești,  ziua Sfântului Andrei este supranumită și Ziua Lupului. În tradiția populară se spune că  lupii coboară din munte și se adună în haite de câte doisprezece. Pe 30 noiembrie, oamenii se fereau a rosti numele acestor animale (astfel încât să nu se întâlnească cu ei în următorul an).

Potrivit spuselor din bătrâni, femeile nu au voie să se pieptene și nici să coasă pentru a nu le merge rău în anul care vine.

 Conform tradiției, în această zi sfântă, românilor care țin post negru li se împlinesc dorințele legate de însănătoșire sau căsătorie. Tot de Sfântul Andrei, copiii pun crengi de copaci roditori în apă ca să înflorească și să sorcovească cu ele de Anul Nou.

sf maria

 Biserica Ortodoxa praznuieste Adormirea Maicii Domnului in fiecare an pe data de 15 august. De asemenea, Biserica Catolica cinsteste aceasta sarbatoare in aceeasi zi.

Nu exista foarte multe date despre aceasta sarbatoare in Sfintele Evanghelii, ci doar in traditia Bisericii. Acest eveniment este tratat in scrierile unor parinti orientali: Andrei Criteanul, Gherman al Constantinopolului, Sfantul Ioan Damaschin si Patriarhul Modest al Ierusalimului.

In momentul in care Hristos Dumnezeu a decis sa o aduca pe Maica Sfanta alaturi de El, l-a trimis pe Arhanghelul Gavril, cu trei zile inainte ca fecioara sa moara, sa ii transmita spusele lui Hristos: „Acestea zice Fiul tau: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeste cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viata cea nemuritoare”. La auzul acestora, Fecioara Maria, cuprinsa de dor, s-a bucurat de faptul ca isi va revedea Fiul si a decis sa mearga la Muntele Maslinilor pentru a se ruga. In drumul ei spre locasul de rugaciune, Sfanta Fecioara Maria vede cum pomii de pe munte se apleaca.

Dupa rugaciune decide sa se intoarca acasa, iar de indata ce paseste in casa toate incaperile incep sa se cutremure. Decide sa aprinda multe lumanari si ii multumeste lui Dumnezeu, dupa care isi cheama rudele si vecinii sa o ajute la grijitul casei si toate cele necesare pentru ingroparea ei. Le spune tuturor ceea ce ingerul i-a transmis si le arata tuturor darul care i-a fost oferit: o stalpare de finic.

Ziua de 15 august este ultima în care mai poţi culege plante miraculoase pentru tratarea diferitelor afecţiuni. Nu este bine să stai cu uşa închisă pe parcursul acestei zile. Se spune că Fecioara Maria poate intra oricând în casele creştinilor pentru a împărţi harul său divin.

 Dacă ai de făcut un drum important de făcut, ia cu tine cel mai bun prieten. Se spune că în această zi pot avea descărcări electrice pentru a arăta supărarea Fecioarei Maria faţă de oamenii necredincioşi şi neuniţi.

Plecarea la drum de unul singur arata egoism şi independentă. Dacă vrei să fii protejat, deşi mergi de unul singur la drum, ia cu tine o cruciuliţă sau un obiect sfinţit şi vei fi în afara oricărei primejdii.

sfântul ilie

Prin rugăciunea sa, Sfântul Ilie, a salvat de la moarte poporul din Israel, după trei ani şi jumătate de secetă.

Că divinitate solară şi meteorologică, Sfântul Ilie provoacă tunete, traznete, ploi torenţiale şi incendii, leagă şi dezleagă ploile, hotărăşte unde şi când să bată grindina, potrivit crestinortodox.ro.

Sfântul Ilie 2018. Tradiţii şi superstiţii de Sfântul Ilie. Ilie se bucură de o cinstire deosebită din partea Bisericii, ziua prăznuirii sale fiind marcată în calendar cu roşu, însemnare ce nu apare în acest fel la niciun alt prooroc.

Ca divinitate populară a Soarelui şi a focului, Sfântul Ilie este atestat prin numeroase tradiţii, mai ales în mediile păstoreşti.

Tradiţii şi superstiţii de Sfântul Ilie. În ajunul acestei zile, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semănate cu cânepă, se dezbrăcau şi, goale, se tăvăleau prin cultură, apoi se îmbrăcau şi se întorceau acasă. Dacă, în noaptea dinspre Sfântul Ilie, visau cânepă verde era semn că se vor mărita cu flăcăi tineri şi frumoşi iar dacă visau cânepă uscată se zicea că se vor mărita cu oameni bătrâni.

În dimineaţa acestei zile se culegeau plante de leac, în special busuiocul, ce erau puse la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări. Tot acum se culegeau şi plantele întrebuinţate la vrăji şi farmece.

Femeile duceau în această zi busuioc la biserică pentru a fi sfinţit după care, întoarse acasă, îl puneau pe foc iar cenuşa rezultată o foloseau în scopuri terapeutice atunci când copiii lor făceau bube în gură.

Nu era voie să se consume mere până la 20 iulie şi nici nu era voie ca aceste fructe să se bată unul de altul, pentru a nu bate grindină, obicei păstrat şi astăzi. În această zi, merele (fructele lui Sant-Ilie) se duc la biserică pentru a fi sfinţite, crezându-se că numai în acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealaltă.

De Sfântul Ilie, romanii îşi aminteau şi de sufletele morţilor, în special de sufletele copiilor morţi. Femeile chemau copii străini sub un măr, pe care îl scuturau ca să dea de pomană merele căzute. Astfel, se consideră că morţii se veselesc.

Scenariul ritual de renovare a timpului, specific tuturor marilor sărbători calendaristice, cuprinde şi practici de pomenire a morţilor. Bisericile sunt pline, acum, cu bucate pentru pomenirea morţilor (Moşii de Sant-Ilie), iar la casele gospodarilor se organizează praznice mari.

Se credea şi se mai crede şi astăzi că dacă tună de Sfântul Ilie, toate alunele vor seca iar fructele din livezi vor avea viermi.

Acum, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, operaţie numită “retezatul stupilor”. Recoltarea mierii se făcea numai de către bărbaţi curaţi trupeşte şi sufleteşte, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, ajutaţi de către un copil, femeile neavând voie să intre în stupina. După recoltarea mierii, cei din casă, împreună cu rudele şi vecinii invitaţi la acest moment festiv, gustau din mierea nouă şi se cinsteau cu ţuica îndulcită cu miere. Masa festivă avea menirea de a asigura belşugul apicultorilor şi de a apăra stupii de furtul manei şi se transformă într-o adevărată petrecere cu cântec şi joc. Era nevoie de multă atenţie, că la această masă să nu fie prezenţi cei ce ştiau să facă farmece şi vrăji, căci mierea furată în astfel de zile mari “e mai cu putere la farmecele şi vrăjile lor”.

Sfântul Ilie marchează miezul verii pastorale, dată când le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima dată după urcarea oilor la stana. Cu această ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei maturi aduceau în dar iubitelor sau soţiilor lor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multă migală.

Sursa: Pro TV

sfinții petru și pavel

Sfinții Petru și Pavel, patroni spirituali ai închisorilor, sunt sărbătoriți pe 29 iunie, zi în care au murit, în timpul prigoanei creştine declanşate de Nero.

Sfântul Apostol Petru a propovăduit Evanghelia în Ierusalim, în Iudeea şi în Antiohia, unde membrii bisericii s-au numit pentru prima dată creştini, iar apoi în Pont, Galatia, Capadocia, Asia Mică şi Bitinia. Conform tradiţiei, Petru a ajuns la Roma, unde a format biserica de acolo. Sfântul Apostol Petru a sfârşit muceniceşte în capitala Imperiului Roman, fiind răstignit cu capul în jos, la cererea sa, spre a se deosebi de modul de răstignire a lui Iisus. Pe locul unde a fost răstignit Sfântul Petru se află astăzi Basilica San Pietro din Vatican.

Sfântul Apostol Pavel a propovăduit pe Hristos tuturor, a străbătut, în trei călătorii misionare, toată Asia, Spania, Britania şi Italia, înfiinţând comunităţi creştine şi hirotonisind episcopi, preoţi şi diaconi. El a murit la Roma, în aceeaşi zi cu Petru, tot ca martir, prin decapitare.

În tradiția populară se spune că Sfântul Petru dețină puterea de a arunca grindina pe pământ și că atunci când lovește din bici, sar scântei care pe pământ se tranformă în licurici. Pe 29 iunie, credincioșii dau de pomană pentru sufletele morților, iar femeile împart oale cu apă ca aceștia să aibă ce să bea.

În ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel oamenii pot lucra, dar nu pot toarce pentru a nu se întoarce colacii de la morți. Femeile nu au voie să mănânce mere pentru a nu îi supăra pe morți. De asemenea, se spune că până în această zi nu se scutură merii.

drăgaica

In fiecare an, pe 24 iunie, romanii marcheaza sarbatoarea Sanzienelor. Noaptea ce precede aceasta  zi se crede ca este magica – minunile sunt posibile, fortele benefice, dar si cele negative ajung la apogeu. In Moldova, crestinii ortodocsi se roaga la moastele Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava.  Ei spera ca vor scapa astfel de necazuri si de boli.

Numele lor vine de la Santa Diana zeita romana a vanatorii si a padurilor. Alte nume atribuite sunt Frumoasele, Zanele, iar in sudul tarii – Dragaicele. Aceasta este o sarbatoare a iubirii si a fertilitatii.
In credinta populara se zice ca in noaptea de Sanziene 23/24 iunie se deschid cerurile, iar Sanzienele danseaza. Este o sarbatoare a Soarelui, a dragostei si a poftei de viata. 

Hora sanzienelor
Legendele spun ca Sanzienele sunt niste fete foarte frumoase, care traiesc prin paduri sau pe campii. Ele se prind in hora si "dau puteri" deosebite florilor si buruienilor, acestea devenind plante de leac, bune la toate bolile. In popor se crede ca in noaptea Sanzienelor zanele zboara prin aer sau umbla pe pamant. Ele canta si impart rod holdelor, femeilor casatorite, inmultesc pasarile si animalele, tamaduiesc bolnavii, apara semanaturile de grindina.

“Du-te, Soare, vino, Luna
Sânzienele imbuna,
Sa le creasca floarea – floare,
Galbena, mirositoare,
Fetele sa le adune,
Sa le prinda in cunune,
Sa puna la palarie,
Floare pentru cununie,
Babele sa le rosteasca,
Pana-n toamna sa nunteasca.”

Daca oamenii nu le sarbatoresc cum se cuvine, Sanzienele se supara, devenind surate bune cu inraitele Iele sau Rusalii. Sanzienele se razbuna pe femeile care nu tin sarbatoarea de pe 24 iunie, pocindu-le gura. Nici barbatii nu scapa usor. Pe cei care au jurat stramb vreodata sau au facut alt rau, ii astepta pedepse ingrozitoare, despre Sanziene stiindu-se ca sunt mari iubitoare de dreptate.

Potrivit traditiilor, fetele mari culeg de pe camp flori de sanziene si impletesc cununi. Apoi arunca peste case coronitele. Daca se lovesc sau se agata de horn, vestesc o cununie apropiata. In zorii zilei flacaii se aduna in cete si strabat satele, cu flori de sanziene la palarii. Se alege “Dragaica”. Este propusa una dintr-un grup de sapte fete. Ea trebuie sa fie cea mai frumoasa, cea mai cuminte si cea mai buna dintre fetele satului. Va fi impodobita cu spice de grau. Celelalte tinere se imbraca in alb. Astfel format, alaiul Dragaicei porneste prin sat si pe ogoare.  La rascruci fetele fac o hora si canta voioase. Adesea “Dragaicele” sunt confundate cu “Sanzienele”. Dupa unii specialisti, sarbatoarea Sanzienelor isi are originea intr-un cult geto-dacic stravechi al Soarelui. Aceste personaje au fost adesea reprezentate de traci inlantuite intr-o hora care se invarteste ametitor.

Scaldatul in roua

Roua din noaptea de Sanziene are tainice virtuti; in multe parti ale lumii se crede ca daca te stropesti cu ea pe trup, acesta va deveni frumos si suplu, iar daca te speli cu ea pe fata, vei fi chipes si mandru. Daca roua se aduna pe frunze de sanziene si o culegi dimineata, ea va indeparta de mana care a atins-o artroza si durerile osoase. Orice obiect impregnat cu pretioasa “Apa de Stele” devine un talisman: este de ajuns sa-l lasi in seara de dinainte si sa-l iei dimineata, inainte de a-l vedea Soarele.

Alte obiceiuri

Sarbatoarea Sanzienelor mai este cunoscuta in popor si sub denumirea de Amutitul Cucului. Se crede ca daca cucul inceteaza sa cante inainte de Sanziene, inseamna ca vara va fi secetoasa.

Pentru a fi sanatosi si avea spor in munca, in acest moment de inceput al secerisului, oamenii se incingeau peste sale cu tulpini de cicoare.

Pentru alungarea spiritelor malefice se aprindeau focuri in care se aruncau substante puternic mirositoare, se buciuma si se striga in jurul focurilor.

In unele sate din sud-vestul Bucovinei, putea fi intalnit, cu ani in urma, obiceiul „boului instrutat”. In cadrul ceremonialului, masca taurina murea si renastea simbolic la acest inceput de timp calendaristic.

Pentru pomenirea mortilor se fac pomeni imbelsugate si se pun flori mirositoare pe morminte.

De Sanziene au loc balciuri. Acestea erau in trecut un bun prilej pentru intalnirea tinerilor in vederea casatoriei. Printre cele mai renumite targuri se numara cele de la Buzau, Focsani, Campulung Muscel, Buda, din judetul Vrancea, Ipatesti, judetul Olt, Pitesti, Carbunesti, judetul Olt, Giurgeni, judetul Ialomita, Brosteni, judetul Mehedinti) si, cel mai cunoscut, Targul de Fete de pe Muntele Gaina.

rusaliile

Creştin ortodocşii prăznuiesc, începând de sâmbătă, trei importante sărbători: Moşii de vară (sâmbătă), Rusaliile – Pogorârea Sfântului Duh (duminică) şi Sfânta Treime (luni).

Zi deosebit de importantă pentru comemorarea morţilor, în sâmbăta Moşilor de vară Biserica Ortodoxă face pomenirea tuturor celor trecuţi la cele veşnice, cunoscuţi sau necunoscuţi – strămoşii noştri. În lumea satului românesc sărbătoarea este numită Moşii cei Mari sau Moşii Duminicii Mari (a Rusaliilor). Femeile meg la biserică dis-de-dimineaţă, apoi dau de pomană blide din lut cumpărate de la târgurile Moşilor, în care pun păsat sau orez cu lapte, şi oale cu vin sau apă, aşezând la codiţa lor frunze de leuştean, bucheţele de cireşe şi flori.

Duminică, la cincizeci de zile de la Învierea Domnului şi la zece zile de la Înălţare, creştin ortodocşii prăznuiesc Pogorârea Sfântului Duh sau Rusaliile.

Aflaţi laolaltă, la Ierusalim, Sfinţii Apostoli au primit, prin puterea Sfântului Duh, pogorât peste ei în chip de limbi de foc, harul şi binecuvântarea de a fi mărturisitori ai Lui Hristos Dumnezeu Celui mort şi înviat a treia zi, prin vestirea Evangheliei spre a fi înţeleasă de toate neamurile. Sfânta Scriptură ne spune: “Când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi (Apostolii – n.n.) împreună, la un loc. Şi fără de veste s-a făcut din cer un vuiet ca de suflare de vânt ce vine repede şi a umplut toată casa unde şedeau. Şi limbi ca de foc li s-au arătat, împărţite, şi au şezut pe fiecare din ei. Şi s-au umplut toţi de Duh Sfânt şi au început să grăiască în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi. Şi erau locuind în Ierusalim Iudei, bărbaţi cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer. Şi când s-a făcut vuietul acela, s-a adunat mulţimea şi s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei grăind în limba sa. Şi erau uimiţi toţi şi se minunau, zicând: “Iată, nu sunt oare galileeni toţi aceştia care vorbesc? Şi cum de auzim noi, fiecare, limba noastră în care ne-am născut?Parţi şi Mezi şi Elamiţi şi cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea şi în Capadocia, în Pont şi în Asia, în Frigia şi în Pamfilia, în Egipt şi în părţile Libiei cea de lângă Cirene, şi Romani aflaţi în trecere, Iudei şi prozeliţi, Cretani şi Arabi, îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre măreţiile lui Dumnezeu!” (Faptele Apostolilor, 2, 1-11)

Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile sau Cinzecimea) este una dintre cele mai vechi sărbători creştine. În anii de început ai creştinismului, catehumenii primeau de Cinzecime botezul. În această zi, casele se împodobeau cu flori şi ramuri verzi, cu precădere de nuc şi de tei. Astăzi, creştinii duc la biserică frunze de nuc, pe care preoţii le binecuvântează iar credincioşii le păstrează cu evlavie, la icoanele din casă, ca simbol al limbilor de foc, al Sfântului Duh Care S-a pogorât peste Sfinţii Apostoli. Cinzecimea este, totodată, şi ziua întemeierii Bisericii. Părintele arhimandrit Ilie Cleopa spunea într-una din predici: “Domnul a înviat Duminica, în ziua cea dintâi a săptămânii, şi tot Duminica, pe la orele nouă dimineaţa, S-a coborât Duhul Sfânt peste Apostoli, ca să sfinţească această zi (...). Prin limbile de foc ale Duhului Sfânt s-au sfinţit cei doisprezece Apostoli, s-a întemeiat în lume Biserica şi urma să se hirotonească diaconi, preoţi şi episcopi”.

De Rusalii se dau de pomană vase de lut sau de porțelan, căni, străchini și vase de lemn (cofe, cofăiele), împodobite cu flori și umplute cu lapte, vin sau apă. În unele sate bucovinene Moșii de vară încep încă în dimineață sâmbetei de Rusalii, când pomenile amintite mai sus se trimit pe la casele vecinilor.

Sâmbăta Morților. Dar ritualul de pomenire are loc mai ales în cimitire, unde mormintele sunt curățate și împodobite din timp, iar lumânările ard intreagă perioada în care se desfășoară ceremonialului de pomenire.

Împăcarea sufletelor morților și întoarcerea lor fără incidente în morminte depinde de bogăția ofrandelor (pomenilor) și de respectarea ritualului. În aceste zile, la porțile cimitirelor, se întind mese pline cu colaci și sticle de vin împodobite cu verdeață și flori și au loc slujbe de pomenire, oficiate de preotul satului, după care acesta parcurge întregul cimitir pentru a sfinți fiecare mormânt. După încheierea ceremonialului, sătenii își dăruiesc unii altora ofrandele sfințite de către preot sau le împart săracilor.

Parte dintre ramurile de tei folosite la Rusalii sunt păstrate peste vară pentru a putea fi folosite în practicile de alungare a furtunilor și a grindinii. Altă dată, preotul și sătenii ieșeau în câmp, în ziua a doua de Rusalii, pentru a sfinți apă și a stropi câmpul, crezându-se că, astfel, nu va bate grindină.

Sâmbăta Morților. În legătură cu Sâmbăta Morților există multe superstiții. Nu ai voie să dormi afară, să mergi la răspântii sau la fântână, pentru că se spune că bântuie morții.

La biserică se duc crengi de tei și frunze de nuc. Preoții le sfințesc și creștinii le pun la icoane sau streașină pentru că se spune că alungă spiritele rele.

În popor, se mai spune că teiul sfințit vindecă surzenia.

Sâmbăta Morților. De ziua Moșilor de Vară se împart oale pentru morți, pentru a avea din ce să bea apă. Nu se spală în această zi și nu se muncește. Pe vremuri, se spunea că femeile nu trebuie să toarcă și nu trebuie să arunce lături. De ce? Superstițiile spuneau că dacă femeile torc, se întorc colacii împărțiți pentru pomenirea morților. Dacă se aruncau lături, se spunea că ajung în gura morților, care se răzbună. Oamenii nu trebuie nici să măture în această zi.

Tradiția veche mai spunea că din primul fel de mâncare pe care-l guști în această zi, trebuie să împarți, ca să nu se abată asupra ta pierderi.

Dacă oamenii scot apă din fântănă de Sâmbăta Morților, trebuie să lase un bănuț pentru apa celor morți. Ce se împarte trebuie să fie nou și proaspăt.

Potrivit calendarulortodox.ro, se mai spunea că dacă în această zi plouă, anul va fi mănos. Și dacă arunci o crenguță de tei în ploaie, se oprește.

                                                                                                                    jurnalul.ro

constantin și elena

Pentru ziua de 21 mai, data la care sunt serbaţi Sfinții Constantin si Elena, există o serie de obiceiuri și superstiții care fac referire la vara ce urmează să își facă apariția.
Femeile, pentru a alunga duhurile rele și necurate, tămâie și stropesc cu aghiasmă. Pentru ca voia bună să se adune în familie, se zice că trebuie să aducem în casă măcar trei fire de bujori îmbobociţi.
Mulți agricultori nu lucrează de ziua Sfinților Constantin si Elena, pentru a evita pagubele aduse holdelor de păsările cerului. 
Femeile, pentru a alunga duhurile rele și necurate, dau cu tămâie și stropesc cu aghiasmă; pentru a se apară de forțe malefice, țăranii aprind un foc mare și stau în jurul lui, prin acest foc obișnuiesc să treacă și oile, pentru a fi ferite de rele pe timpul cât vor stă la stana.
Tradiția spune că în ziua acestei sărbători nu este bine să te cerți cu nimeni. Potrivit credinței, cei care divorțează, se ceartă cu o persoană dragă sau nu atât de apropiată ori renunță la o prietenie, vor avea necazuri toată viața pe plan amoros și financiar. De asemenea, în popor se crede că unul dintre membrii familiei este bine să ducă la biserică trei bujori, flori de lămâiţă, pâine şi dulciuri preparate în casă.
Pentru ca duhurile rele să nu ia sporul laptelui, se mai păstrează datina „sperietoarea vrăjitoarelor". În mediul rural, membrii familiei se adună în mijlocul gospodăriei, în jurul unui vas cu lapte. Cu toţii, cu mic, cu mare, vor bate cu linguri noi de lemn în vasele în care se fierbe laptele de obicei, strigând încât să sperie vrăjitoarele care le-ar putea fura laptele.
În calendarele populare, această zi era cunoscută mai degrabă sub numele de "Constantin Graur" sau "Constantinu Puilor", pentru că, din această primă zi a verii, păsările din pădure încep să-şi înveţe puii să zboare, după ce li s-a dezlegat glasul la Vlasie (11 februarie), s-au împerecheat şi şi-au construit cuiburile la Dragobete (24 februarie). Oamenii trebuie să ţină sărbătoarea, pentru ca puii din gospodărie să nu fie mâncaţi de ulii.
În ziua Sfinţilor Constantin si Elena este bine să nu se lucreze, pentru ca holdele şi strugurii să nu fie distruşi, iar până în 21 mai, în unele zone trebuie să fie semănate porumbul, ovăzul şi meiul, potrivit tradiţiei populare.
Cercetătorii sunt de părere că deciziile împăratului Constantin in favoarea creștinismului s-au datorat mai ales mamei sale, Elena. 
Flavia Iulia Helena s-a născut în provincia Bitinia, că fiică a unui hangiu. Ea s-a căsătorit în anul 270, când avea 16 ani, cu generalul roman Constantiu Chlorus, iar în 272 l-a născut pe Constantin, în localitatea Naissus (în Serbia de astăzi).
Elena nu s-a recăsătorit și a trăit în umbră, departe de atenția publică, dar aproape de fiul său, pe care l-a sprijinit cu dragoste și afecțiune. În anul 306, fiul sau a fost proclamat de armata romană drept august al imperiului, imediat după moartea lui Constantiu Chlorus. El și-a readus mama la curtea imperială, conferindu-i titlul de “Nobilissima Femina” (Doamna prea nobilă).
                                                                                                                         realitatea.net

armindeni

1 Mai – Sărbătoarea de Armindeni. Tradiții populare românești.  Pe 1 Mai, românii sărbătoresc “Armindenul”, simbol al vegetației care proteja recoltele și animalele. În tradiția populară, acestei zile i se mai spune și “ziua pelinului” sau “ziua bețivilor” și semnifica începutul verii. Armindenul se serbează pentru rodul pământului, că să nu bată grindina, împotriva dăunătorilor, pentru sănătatea vitelor, vinul bun, oamenii sănătoși, prin petreceri la iarbă verde, unde se mănâncă miel și caș și se bea vin roșu cu pelin.

Armindeni are două variante distincte, una fiind de origine păgână, străveche, cealaltă, o legendă cu reminiscențe creștine. Și una și alta au la bază creanga verde care se pune la ușa casei sau la fereastră. În unele zone ramura verde se punea –  și încă se mai pune –inclusiv la grajdul animalelor. Acestă ramură are rolul de a proteja gospodăria de strigoi, de grindină, în general de rele. Pentru a reuși însă, era nevoie ca gospodinele să nu lucreze nimic în ajun de Armindeni.

Dimineață, oamenii se spală cu rouă (de sănătate). Tradiția spune că acum se pun ramuri verzi la porți, pentru noroc și belșug; la casele cu fețe se pun puieți de mesteceni în fața porții. Armindenul simbolizează vechiul zeu al vegetației care proteja recoltele și animalele. Cu o zi înainte, se aduce din pădure o ramură verde sau un pom curățat, iar de 1 Mai se pune în fața casei, unde se lasă până la seceriș, când se pune în focul cu care se coace pâinea din grâul cel nou. În această dimineață se împodobesc cu ramuri verzi stâlpii porților și caselor, dar și intrările în adăposturile vitelor, pentru că oameni și animale, deopotrivă, să fie protejați de forțele distrugătoare ale spiritelor malefice.

”Prin unele zone mai există și astăzi obiceiul ca feciorii să se ducă în pădure și să culeagă o ramură verde de fag, de stejar, de salcie, sau dintr-un arbore care se numea chiar Arminden. La miezul nopții împlântau ramura sau chiar arborele luat din pădure la casele fetelor de care erau îndrăgostiți.Trebuie menționat faptul că aceste ramuri erau lăsate peste an până cădeau pur și simplu, sau până când se făcea grâul care era măcinat, din acel grâu făceau o pâine și toți casnicii, toți membrii familiei mâncau din această pâine cu gândul că vor avea noroc pe tot parcursul anului. Abia apoi era îndepărtată ramura de Armindeni”, ne-a explicat Ciprian Voicilă, sociolog în cadrul Muzeului Țăranului Român din București.

Se spune că în ajunul acestei zile, pentru ca viforul și grindina să nu se abată asupra satului, femeile nu lucrează nici în casă, nici pe câmp. În satele din Banat, Armindenul se pune la casele oamenilor harnici și ale fetelor de măritat. Creangă verde o așază feciorii noaptea, fără să fie văzuți. Cei la casa cărora s-a pus Arminden trebuie să îi caute pe feciorii care l-au pus și să le dea de băut.

Un alt obicei popular este cel al fripturii de miel, udat, ca să spunem așa, cu vin pelin. Sărbătoarea Armindeni mai este cunoscută și sub numele de ”Ziua pelinului” sau… ”Ziua bețivului”. În străvechime, Dionisos, zeul vinului, era, nu-i așa, și zeul vegetației în Balcani – inclusiv Dacia!

Rolul Armindenului este apotropaic (superstiția apărării împotriva duhurilor rele), dar ne amintește și de prigonirea lui Iisus, crezându-se că, atunci când Irod omora copiii, a pus câte o ramură verde la poarta de unde ar fi început măcelul în ziua următoare. Însă, a două zi, au apărut ramuri verzi la toate casele, iar Irod n-a mai știut unde să-l caute pe Iisus. Pentru că în această zi se sărbătorește și “ziua boilor”, aceștia nu se folosesc la muncile câmpului, nerespectarea acestei reguli atrăgând după sine moartea animalelor sau îmbolnăvirea oamenilor.

         www.libertatea.ro/mistic/religie/1-mai-sarbatoarea-de-armindeni-traditii-populare-romanesti-2230701

sf gheorghe

Ziua Sfantului Gheorghe (23 aprilie) marcheaza in calendarul popular inceputul anului pastoral. Denumita popular Sangiorz, Sfantul Gheorghe este o sarbatoare prestigioasa cu semnificatii multiple: agrare, pastorale, divinatorii si augurale.

SFANTUL GHEORGHE - Traditii si obiceiuri in Ajunul Sfantului Gheorghe

In ajunul sarbatorii de Sfantul Gheorghe, pe 22 aprilie, denumita popular Sangiorzul vacilor sau Alesul, se desfasoara o serie de obiceiuri ce marcheaza ritual inceputul anului pastoral, fiind o sarbatoare a ciobanilor. Obiceiurile legate de Sfantul Gheorghe presupun alegerea ciobanilor, a locului unde se va face strunga sau stana, alegerea mieilor si pregatirea oilor pentru primul muls, precum si prepararea primului cas, de Sfantul Gheorghe, scrie site-ul Institutului National al Patrimoniului, cIMeC.ro, pe pagina dedicata obiceiurilor pentru Sfantul Gheorghe.

In ajunul sarbatorii de Sfantul Gheorghe, galeata in care urmeaza sa se puna laptele de la primul muls e pregatita in mod minutios: se toarna “apa curgatoare, adica din rau” sau “apa neinceputa din fantana” si iarba verde. Marginea galetii este decorata, in ajunul zilei de Sfantul Gheorghe, cu fire de salcie, impletite in forma unei cununi subtiri, carora li se adauga uneori un ban de argint. Manunchiul de plante este aruncat apoi intr-o fantana, avand rostul de a asigura o cantitate indestulatoare de lapte, urmand principiul magiei prin similitudine, invocat in textul care insoteste acest gest:“- Asa sa izvorasca laptele in pulpa oii, ca apa in fantana!”.

In unele zone, in ajunul sarbatorii de Sfantul Gheorghe, pe marginea galetii in care se mulg pentru prima data oile se aseza “colacul oilor”, de forma unei cununi, preparat din faina de grau curata, cu apa si sare, uns cu galbenus de ou. Colacul e apoi luat de catre doi pastori care trag de el pentru a-l rupe, existand credinta ca cel care ramane cu partea mai mare va avea noroc la oi. In unele zone, in ajunul zilei de Sfantul Gheorghe, la primul muls se foloseste, in locul colacului, o cununa din ramuri verzi, care are ca scop, pe de o parte, asigurarea belsugului de lapte si, pe de alta, protectia impotriva fortelor malefice, active in aceasta perioada.

Una dintre practicile cu raspandire generala in ziua sarbatorii de Sfantul Gheorghe este impodobirea casei si anexelor cu simboluri vegetale ce marcheaza renasterii naturii. Emblemele vegetale utilizate variaza in functie de regiune: in Muntenia se pun crengi de tufan sau de par, in Transilvania rug verde si leustean, rug sau frunza de fag sau gorun in Banat, si au si rol in protejarea casei si gospodariei de actiunea strigoilor de mana care sunt foarte activi in aceasta perioada.

O metoda eficienta de contracararea a strigoilor, in ziua de Sfantul Gheorghe, o reprezinta plantele cu calitati magice, dintre care cea mai redutabila este usturoiul. Punctele esentiale care fac legatura cu exteriorul si pe unde ar putea intra strigoii - pragul usii, cercevelele ferestrelor, hornul sunt unse, in ziua de Sfantul Gheorghe, cu usturoi, facandu-se semnul crucii. De asemenea, se impune consumul usturoiului de catre oameni, care se si ung cu el pe corp, pe frunte, in piept, in spate si pe la incheieturi, pentru a protejati de orice actiuni nefaste.

Calul Sfantului Gheorghe - 24 aprilie

A treia zi in care este serbat Sfantul Gheorghe este considerata a fi una deosebit de importanta, impunand restrictii severe legate de munca. Daca in prima zi a sarbatorii Sfantului Gheorghe se poate lucra dupa pranz, in aceasta zi nu se lucreaza deloc, pentru ca animalele salbatice sa nu atace vitele si gospodariile.

izvorul tămăduirii

Persoanele ”legate”, verii, surorile, fraţii, fraţii de cruce se întâlneau anual sau după căsătorie, la Rusalii. După încheierea legământului, ei se comportau unii faţă de ceilalţi ca adevăraţi fraţi şi surori.

În tradiţia populară, se crede că bolnavii care respectă ritualul şi beau apă sfinţită din ziua praznicului dimineaţa, înainte de micul dejun, se înzdrăvenesc.

De asemenea, cu Agheasma Mică se stropesc toate camerele din casă.

Se mai spune în popor că, în această zi, apele sunt mai zgomotoase şi mai zbuciumate. De aceea, zgomotul apei îi ajută pe fântânari să găsească mai uşor o sursă de apă.

Femeile nu trebuie să spele, să calce sau să croiască îmbrăcăminte,pentru că se spune că lucrul făcut în ziua sfântă  nu va fi de folos şi nu va fi terminat niciodată.

Tot în această zi, gospodarii aruncă apă sfinţită peste vitele de povară, pentru ca ele să fie sănătoase şi să lucreze cu spor la muncile agricole. Se stropesc cu apă sfinţită în ziua praznicului şi grădinile şi livezile, pentru a fi un an rodnic. Totodată, oamenii cred că acest ritual protejează recoltele de distrugerile provocate de grindină.

Sărbătoarea îşi trage denumirea de la o minune săvârşită de Maica Domnului prin apa unui izvor cu putere tămăduitoare, descoperit, prin mijlocirea Fecioarei Maria, de Leon I (457 - 474), cu puţin timp înainte de a ajunge împărat, informează Digi24.

Potrivit tradiţiei, Leon se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului. Acolo el întâlneşte un bătrân orb care îi cere să-i dea apă şi să-l ducă în cetate. Leon va căuta în apropiere un izvor, dar nu va găsi. La un moment dat, a auzit-o, însă, pe Maica Domnului spunându-i: "Nu este nevoie să te osteneşti, căci apa este aproape! Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure şi luând cu mâinile apa tulbure potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi". Leon va găsi astfel un izvor din care îi va da orbului să bea. Îi va spăla faţa cu această apă, iar orbul va începe să vadă. După ce a ajuns împărat, Leon a construit lângă acel izvor o biserică numită "Izvorul Tămăduirii", închinată Maicii Domnului.

Mai târziu, împăratul Justinian (527-565), care suferea de o boală grea, s-ar fi vindecat după ce ar fi băut apă din acest izvor. Ca semn de mulţumire, el a construit o biserică şi mai mare. Această biserică a fost distrusă de turci în 1453, la căderea Constantinopului.

Bisericuța „Botezul Domnului” din Iași este luată cu asalt de enoriași de două ori pe an: de Bobotează și de Izvorul Tămăduirii. Apa țâșnește dintre niște pietre de sub altar numai în acele zile. Izvorul curge câte 12 ore cu putere; „începe să curgă pe la șase dimineața, moment în care începem slujba. Noi încărcăm cazanele și începem să împărțim apa oamenilor. La asfințit izvorul își micșorează puterea, se tulbură, după care seacă până la următoarea sărbătoare”  precizează preotul Nicoae Apostol, parohul bisericii ieșene.

La fel ca în cazul de mai sus, la Brăila există „Biserica Greacă” de sub al cărei altar izvorăște apă sfințită numai în zilele celor două sărbători.

a doua zi de paște

Un vechi obicei, preluat de la germani, se mai păstrează şi astăzi în oraşele şi satele din Bistriţa-Năsăud în a doua zi de Paşte, zi numită şi Lunea Albă. În această zi, toate femeile sunt stropite cu parfum de bărbaţii care se adună încă de la primele ore ale dimineţii şi pornesc la udat, dar nu înainte de a-şi achiziţiona parfumuri, care de care mai deosebite.

Bărbaţii sunt aşteptaţi cu ouă roşii, prăjituri şi băutură, sunt ospătaţi pentru onoarea de a trece pragul şi de a uda doamnele şi domnişoarele din gospodării.

“Un obicei care se respectă în a doua zi de Paşte, este obiceiul udatului. Acest obicei se respectă încă în tot Ardealul, însă interesant este faptul că în Bistriţa-Năsăud în trecut nu se mergea cu parfum la udat, se mergea cu găleata de apă şi fetele erau udate din cap până în picioare, sănătos... Dar nu se supărau, primeau tinerii în casă cu prăjituri pe masă, cu bucate alese şi cu un pahar de ţuică şi se spunea că e vai de acea acasă unde este o domnişoară şi nu este vizitată, nu este udată. Acest obicei aduce noroc în casa în care intră feciorii şi însemna că acea fată era bine văzută de flăcăi”, a povestit, pentru corespondentul Mediafax, etnologul Maximilian Menuţ.

În funcţie de zonă, poezia cu care bărbaţii cer voie gazdei să ude fetele este diferită.

Pe Valea Ţibeşului, băieţii care merg la fete cu stropitul, spun:

„Am auzit că aveţi o floare/O floare frumoasă în grădina dumneavoastră/ Şi tare am vrea să crească şi să înflorească/ Pe mine să mă iubească/ De aceea vă rugăm să ne lăsaţi să o udăm”, spun udătorii în faţa părinţilor fetei.

Tot aici se crede că fetele care vor fi udate vor avea noroc tot anul, iar băieţii care uită de acest obicei vor fi urmăriţi de ghinion.

La Joseni Bârgăului udătorii au alte versuri:

„Sunt un grădinar vestit/ De la Bucureşti venit/ Şi am auzit aseară în sat/ Că aveţi o floare de udat/ Şi am venit să vă întrebăm/ Ne daţi voie să o udăm?”.

Tradiţia zonei spune că în în a doua zi de Paşte, în Lunea Albă, se stropeşte casa cu agheazmă şi se dă de băut la rude, iar femeile dau pomană pasca rămasă de la Paşte.

                                           https://romanialibera.ro/lifestyle

floriile

În ziua de Florii se curăţă mormintele şi se împodobesc cu ramuri de salcie.

Pe ramurile pomilor fructiferi, pe butucii viţei de vie, pe stupi şi la ferestre se agaţă ramuri de salcie, pentru ca toţi membrii familiei să se bucure de prosperitate şi de sănătate. De asemenea, pe ogoare şi în grădini, se îngroapă mugurii salciei sub prima brazdă, tot pentru efectul lor miraculos, care atrage belşugul.

Vitelor li se pun în mâncare mâţişori de salcie, pentru a fi sănătoase tot anul şi pentru a face viţei sănătoşi.

Cei care au ţinut post se pot delecta cu mâncăruri din peşte. De Florii, este dezlegare la peşte şi se spune că preparatele au putere de vindecare asupra celor care le prepară şi apoi le mănâncă.

În seara din ajunul Floriilor, în unele zone, se mai păstrează obiceiul de a participa la un pelerinaj care porneşte de la o biserică şi se încheie la o altă biserică. 

Pentru sănătatea familiei, se aerisesc hainele, se termină curăţenia casei şi se stropeşte toată gospodăria cu agheasmă.

Este bine ca fetele care nu sunt căsătorite să scoată zestrea afară, la soare şi s-o împodobească cu flori. Este un obicei prin care, în ziua de Florii, păstrând rânduiala Postului, tinerele se roagă Mântuitorului Iisus să le dea sănătate şi să le aducă ursitul mai repede.

Superstiţii în jurul Sărbătorii Floriilor

Se spune că un credincios care se împărtăşeşte de Florii are şansa să i se împlinească orice dorinţă. Acesta trebuie să-şi pună în gând o dorinţă, când se apropie de preot, să primească sfânta împărtăşanie;

În Muntenia, în ziua de Florii oamenii nu se spală pe cap, pentru că este duminica în care înfloresc pomii, şi din acest motiv, cei care nu respectă tradiţia vor încărunţi;

Conform vorbelor din popor, aşa cum va fi vremea în Duminica Floriilor, la fel va fi şi în prima zi de Paşte.

Superstiţiile de Florii legate de vreme nu se încheie aici. Unele spun că broaştele vestesc prin cântecul lor o vară lungă şi frumoasă; 

Ce nu ai voie să faci de această sărbătoare

Fetele îşi visează ursitul. În unele zone, fetele pun în noaptea de Florii busuioc sub pernă, pentru a deveni mai frumoase şi pentru ca, în acel an, cu puţin noroc, să se mărite;

În unele zone ale ţării, locuitorii de la sate se încing cu ramurile de salcie peste mijloc. Astfel, spun ei, sunt protejaţi de boli şi devin mai rezistenţi;

Cei care mănâncă muguri de salcie după slujba de sfinţire se vor tămădui de boli şi îşi vor întări sistemul imunitar şi pe viitor;

Superstiţiile de Florii spun că persoanele care nu vor să cinstească aşa cum se cuvine această sărbătoare se vor umple de pistrui;

Se mai spune că din această zi, urzicile înfloresc şi nu mai sunt comestibile.

ziua păcălelilor

   Originea

   Legat despre apariţia Zilei Păcălelilor, ipoteza acceptată susţine că originea zilei de 1 aprilie are strânsă legătură cu schimbarea calendarului iulian cu cel gregorian în Franţa, anul 1582.    În vechiul calendar, ziua Anului Nou era sărbătorită pe data de 1 aprilie, în loc de 1 ianuarie. După schimbarea calendarului gregorian, în 1582, în timpul lui Carol al IX-lea, oamenii au avut iniţial probleme de a se obişnui cu sărbătorirea noului an la 1 ianuarie. Cei care sărbătoreau Anul Nou la 1 aprilie au fost numiţi „nebuni de aprilie”. Pe măsura trecerii timpului, felicitările trimise pentru Anul Nou la 1 aprilie au început să fie considerate farse, fiind însoţite adeseori de cadouri hazlii.

   Înainte de apariţia Zilei Păcălelilor au existat festivalul roman Hilaria, care se ţinea pe 25 martie, sau, în perioada medievală, Festinul Proştilor, marcat pe 28 decembrie.

Marcată mai întâi în Europa, Ziua Păcălelilor a emigrat peste Ocean şi apoi pe tot globul.

   Tradiții și obiceiuri

   Japonezii sărbătoresc la 1 aprilie „Ziua păpuşilor”, în care se oferă în dar păpuşi.

  Ziua Păcălelilor este sărbătorită şi în unele state din America Latină - Peru, Mexic şi Columbia, dar la 28 Decembrie, sub numele de „Dia de los inocentes” („Ziua celor naivi”).

 

   În România, păcălelile de 1 aprilie au început să fie practicate în secolul al XIX-lea. Tot la noi, se spune că este bine să faci farsele înainte de ora prânzului, pentru că altminteri vei avea ghinion tot anul.

    Ziua Păcălelilor este marcată timp de două zile în Anglia: cel păcălit este numit „noddy” şi trebuie să poarte o coadă ataşată pantalonilor sau fustei. În Scoţia, acestuia i se spune „April qowk” sau „April cuckoo” (cuc de aprilie - trad.), pentru că aceasta este prima pasăre care vesteşte venirea primăverii.

   Importanţa cu care este privită Ziua Păcălelilor în Marea Britanie este dovedită de emisiunile TV, care nu de multe ori au derutat populaţia.

În Suedia, păcăleli se fac şi pe data de 1 mai, deşi această dată nu este la fel de populară ca 1 aprilie.

    Istoric

    În 1957, BBC a difuzat un documentar despre o fermă din Elveţia specializată în cultivarea de spaghete. Imaginile prezentau fermierii care culegeau spaghetele din arborii... de spaghete. Fiind vorba de o publicaţie renumită pentru seriozitate, ştirea a prins, fiinde preluată de presă.

    Tot BBC a anunţat, în 1980, ca legendarul ceas mecanic londonez Big Ben va fi înlocuit cu unul electronic. Informaţia a revoltat opinia publică britanică, o mulţime de cetăţeni exprimându-şi protestul în legătură cu această schimbare.

   În 1998, un ziar din Alabama a anunţat că parlamentul statului Alabama a hotărât să schimbe valoarea numărului lui Pi, rotunjindu-l la valoarea 3. 

    În 1950, o televiziune olandeză a anunţat că Turnul din Pisa s-a prăbuşit.

„Bill Gates a fost asasinat” era anunţul făcut de anumite pagini de internet din China şi Coreea.

    Astronomul britanic Patrick Moore a anunţat la radio pe 1 aprilie 1976 că la ora 09:47 va avea loc un eveniment unic: planeta Pluto va trece în spatele lui Jupiter, provocând temporar o aliniere care ar putea contracara şi diminua gravitaţia Pământului.

   În 1983, agenţia Associated Press anunţa de 1 aprilie ca un profesor de istorie de la universitatea din Boston a reuşit să stabilească originea „Zilei bufonului”. El afirmă că bufonul de la curtea împăratului Constantin s-a lăudat că ar putea conduce imperiul la fel de bine ca şi stăpânul său. Acestuia i-a plăcut ideea şi i-a permis măscăriciului să se aşeze la cârma ţării o zi pe an, de 1 aprilie. Difuzată de o agenţie de presă serioasă, ştirea a fost preluată de toată presa americană şi abia mai târziu s-a aflat că profesorul respectiv făcuse o glumă.

   În 1995, ziarul Irish Times anunţa că între conducerea Disneyland şi guvernul rus se desfăşoară negocieri privind achiziţionarea trupului lui Lenin în vederea expunerii lui, cu mausoleu cu tot, în parcul de distracţii de la Paris.