Natura luptă îndârjită, Ploaia se încăpăţânează,de goarna cerului vestită, torente-n râpe ea formează
soldaţii ei sunt bravi copaci, ce mătură totul din cale
iar inamicul norii deşălaţi. gonind prundişul către vale.
Lumina soarelui e stinsă, Prin scorburi veveriţele şoptesc
tot mai în sus este împinsă, cum că războiul e firesc,
codrul cade în obscuritate aşa a fost şi-acum o lună;
cu frunza-n ram ce bate. în gură sparg câte-o alună.
Greu şuvoiul, adunat din strop, Urgia pare să se potolească,
îi biciuie spinarea, un potop, dă fuga armia cerească,
se pleacă trupu-i spre pământ sub ochii vii, înlăcrimaţi,
cătând să ţină pieptu-n vânt. nori negri sunt împrăştiaţi.
Un pui de ciută, rătăcit, Din urmă, caldă, zâmbitoare,
într-un tufiş şade pitit vine domol raza de soare,
cu blana lui catifelată lupta din codru s-a-ncheiat
de patimile reci scăldată. cu armistiţiul aşteptat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu