sonet

În umbra porţii abătut
te-aştept ca să apari divină,
fruntea s-atingi, dorul mi-alină
şi să-mi dezvălui amorul prefăcut.

Sub geamul tău rămân tăcut
şi plimb timid, în mâini, o floare,
aştept să luminezi, rază de soare,
amorul sfânt ce m-a cuprins plăcut.

Dar nu mai ieşi, iar soarele apune
în locul său lăsând s-apară luna
şi vreau să plec nu fără-a-ţi spune

cât te ador, însă nu am curajul
de tine să m-apropii pe-nserat,
aşa tăcut, să îţi sărut obrazul.