979

Luna falnică luceşte                   Greieri cântă în neştire
de pe cerul înstelat,                    rătăcind prin iarba scundă,
umbra lungă se tărăşte              cu sălbateca simţire
peste dealul crenelat.                 lupi înhaţă prada crudă,

Câinii latră timoraţi                   buha cântecu-şi sloboade
zmucind lanţuri oţelite,             îngheţând vechi superstiţii,
stau arinii aplecaţi                      pe sub coajă cariul roade
lângă maluri zdrenţuite.            din copaci cu premoniţii.

980

Câmpul verde de mătase
freamătă în vânt de vară,
apa joacă în făgaşe
zvârlind stropi pe dinafară.

Soare blând, misterios,
străluceşte fără vină
aruncând din univers
subţiri raze de lumină.

Flori desfac al lor petale               Din apusul somnoros
într-un iureş de culori,                 vântul se trezeşte iară
zumzăie gâze banale                     tremurând fără folos
dintr-un roi rătăcitor.                   de pe ramuri frunza rară.

981

Tremură petale goale                  Stropii cad înverşunaţi
sub un vânt triumfător,              nămolind cărările,
din ţinuturi australe                    în frac greierii blazaţi
vine zvon provocator.                 îşi opresc cântările.

Nori se-nlănţuie bogaţi               Din minuscule pâraie
într-o linişte ciudată                    cresc magnifice torente,
ca apoi, descătuşaţi,                     viaţa lor - apă de ploaie
să-şi reverse ura toată.                cu accese violente.

982

Luciri de stele joacă-n noapte             Ruine hâde îmi zâmbesc
peste oceanul planetar,                         din praguri fără uşă,
de ţărm lovesc maree moarte               îmi duc pasul nefiresc
şi valul are gust amar.                           pe drumuri de cenuşă.

Sărace ape dau în clocot,                      Frumoase zile-au dispărut,
plutesc epave în derivă,                        eternă este noaptea,
lugubru sună cânt de clopot                pământul ars rămas-a mut
în atmosfera primitivă.                         plângându-şi nedreptatea.

Munţi de granit, şovăitori,
îşi pleacă crestele rebele
ciudaţii nori pustiitori
îngroapă gândurile mele.

983

Pale de curent mă-ndoaie,              Junghiuri aspre se-ntretaie
vântul suflă nemilos,                        cu plăcerile mărunte,
iar la mine în odaie                           apa rece din copaie
cântă greierii pe jos.                         udă tâmplele cărunte.

Din pereţi bucăţi de var                   Păsări zbor provocatoare
'liberează cărămida,                         peste pomii înfrunziţi,
spânzurată în tavan                          limbile necruţătoare
lustra-şi leagănă obida.                   poartă timpii vlăguiţi.

Soarele galben, fierbinte,
luminează maiestuos,
albă, măseaua de minte
mă înţeapă dureros.

984

Norii vineţii se umflă              Flori se leagănă turbate
dintr-o margine de cer,           într-o horă muribundă,
în rafale vântul suflă ,             suflete nevinovate
dalbele petale pier.                  de tristeţe azi abundă.

Picături voluminoase              Brusc aversa încetează,
cad potop peste grădini,         vântul zace obosit,
între maluri, fioroase,             un crâmpei se luminează
ape fug cu stricăciuni.             peste câmpul înverzit.

Neagra pasăre se-agită            Guhuştiucii dau cântare
zburând jos şi fragmentat,      căutând al lor pereche,
zgomotos fulger de-o clipă     din streşini mărgăritare
orizontul taie-n lat.                  se preling pe îndelete.

Pomi cu roade încărcaţi
plecând ramuri la pământ
îşi plâng soarta resemnaţi
împlinind un legământ.

985

Fiori reci mă trec pe seară,
vântul ceartă frunze verzi,
un cocoş cântă pe scară
între şurile grămezi.

Vite mugesc în cireadă
legănând ugere grele,
luna cu-a ei faţă smeadă
se iveşte printre stele.

Greieri sobri dau cântare
camuflaţi în lăstăriş,
de sub pietre curg izvoare,
noaptea vine pe furiş.

Vântul obosit se-adună
la o margine de deal,
peste văi voios răsună
dulce sunet de caval.

986

Umbra nopţii se întinde                Freamătă păduri bătrâne,
pe pământ biruitoare,                    zvonuri ies din reci izvoare,
din amurg lumini de sânge           prin poieni candide zâne
capătă aspră paloare.                     joacă hore-ameţitoare.

Zgomote lacustre pier                   La cuib păsări se retrag
înnecate-n stufăriş,                        fâlfâind aripile,
spre cer, roşu mesager                   păşesc al odăii prag
poartă-al lumii tăcut vis.               savurându-mi clipele.

987

Nori plutesc îndoliaţi                        Cioturi negre se despică
spre pădurile virgine                         scârţâind din 'cheieturi,
coborând din munţi înalţi                păsări se ascund în pripă,
cu o doză de asprime.                        apele fac săpături.

Vântul e fără cruţare,
culcă totul la pământ,
florile, în disperare,
nalță psalmi către Cel Sfânt.

988

Printre nori încrâncenaţi             Peste dalbe cercevele
iese luna stacojie                            muştele se odihnesc,
luminând pomi încărcaţi             doi cocoşi fac temenele,
cu reflexe de hârtie.                       unul pe-altul se pândesc.

Cântă greierii vioi                          Pe verandă, solitar,
alergând prin iarba udă,              admir serile senine,
                                                              n-au nici grijă şi nevoi,                largul cer, fără hotar, 
                                                              lumea toată să-i audă.                 cu steluţele infime.

989

Greoi nori îşi năvălesc                       Aştept soarele să vină
reci perdele în cascadă,                     ca un mesager de pace,
picături se prăbuşesc                         râdă florile-n grădină,
înnecand pietrele-n stradă.              râdă-n crânguri dobitoace.

Cursul ploii monoton                        Curg torentele vuind
îmi deşteaptă sentimente,                între râpe-ntunecate,
cu privirile-n plafon                           suflă vântul hăulind
iar mă năpădesc regrete.                  printre ramuri despicate.

990

Seara limpede şi clară                  Luna iese nemiloasă
cade-ncet, pe nesimţite,               c-un aer indiferent
şuieră un tren în gară                   când locomotiva grasă
peste şine oţelite.                          urcă dealul ascendent.

Călători cu feţe trase                     Din sărace mahalale
stau ciorchine pe peroane,           flutură copii cu mâna,
dinspre marile oraşe                     trec greoaie matahale
                                                             pleacă şiruri de vagoane.              tremurând la geam lumina.

991

Pe şezlongul din pridvor
trupu-mi odihnesc, e seară,
licăresc stele pe cer,
luna are chip de ceară.

Carul Mare se târăşte
pe trasee-ntunecate,
iar Balanţa cântăreşte
cu precizie dreptatea.

Taurul, imens și sobru,
vegetează-n asfinţit,
un Săgetător în codru
'ntinde arcul oţelit.

Gemenii se-ntrec pereche               De pe tronul său cel falnic             Peştii umbre fac pe cer
pe potecile dosite,                             Leul rage în pustiu,                         privegheaţi de o Fecioară,
Lira cântă la ureche                          Scorpionul e obraznic                     ei se scaldă în eter,
cântece meşteşugite.                         în nisipul auriu.                               cine ştie-a câta oară?

992

Vântu-ncepe-a lui mişcare                 Firul ierbii se curbează
răcorind câmpuri aprinse,                  fără ploi la rădăcină,
freamătă aburi în zare                         fluturii atent ornează
ca nişte perdele strânse.                      curcubeul din grădină.

Gâze roiuri se alintă                            Pentru prânz ornicul bate,
lângă-o floare de ciulin,                      acele se suprapun,
rândunica se avântă                             curg izvoare leşinate
spre cuibar cu ciocul plin.                   prin pădurea de alun.

Soarele sloboade suliţi                        Vântu-opreşte a sa fugă
sub un cer irespirabil,                         la o margine de deal,
umbre se târăsc pe uliţi                      trec alene oi prin strungă
într-un praf abominabil.                     cadenţând după caval.

993

Masa neagră mă-nfioară                   Gândurile-mi sunt funeste
aşezată lângă geam,                           izvorâte din adânc,
lumina crepusculară                          torţe se aprind celeste
se prelinge diafan.                              pe o boltă de mormânt.

Patru pereţi coşcoviţi                         Capu-mi scap peste tăblie,
şi o uşă dărâmată                                ochii grei acum închid,
mă înconjură tăcuţi;                           mă scufund în apatie,
afară-i grădina moartă.                      noaptea-mi este ca un zid.

994

Un cocoş pe gard se suie              O-adiere moleşită
spărgând zorii dimineţii,              suflă-n jos, către tăpşan,
uvertura lui descuie                      apa curge unduită
prima zi din restul vieţii.              pe sub malul riveran.

Îndoieli mă împresoară,               Clopotu-şi sloboade cântul
trupu-mi şade plictisit,                 invitând la adunări,
fluturi zbor întâia oară                 din altar iese cuvântul
peste muguru-nflorit.                   ce se-nalţă către zări.

995

Vântul cald se desfăşoară           Crini îşi leagănă potire
prin grădini, provocator,            de pe tije alungite,
făcând soarelui ocară                  trandafiri îşi ies din fire
aducând câte un nor.                   cu petale înroşite.

Praful iute se ridică                     Un motan doarme la umbră
plutind peste caldarâm,              răstignit sub un boschet,
fructele rebele pică                      atmosfera este sumbră
colorând acest tarâm.                 şi se-ntunecă încet.

996

Paşii port fără speranţă
printre negre amintiri,
munţi sunt înveliţi în ceaţă
cu-ale lor creste subţiri.

Din albumele uitate
surâd poze învechite,
chipuri reci de nulitate
pe hârtii îngălbenite.

Foi dau una după alta,
gândul zboară înapoi,
din trecut ne-aduce soarta
                                                                                              cu iubire şi nevoi.

997

Nu ştiu în jur ce se petrece                  Luna zâmbeşte indecentă
şi vântul este împotrivă,                      trăgându-mă înspre neant,
mă chinuie angoasa rece                      îmi bate inima alertă,
şi chipul tău vrăjit de divă.                  de dragoste sunt parcă beat.

Nori trecători se plimbă cenuşii         Şi cântă greieri trubaduri
umplând albastre ceruri de păcate,    rostogoliţi prin iarba crudă,
mă scald în verzile priviri                    m-ademenesc negre păduri
ce licăresc în miez de noapte.             cu feciorelnica fiinţă nudă.

Stele apar în lungi şiraguri                  Pe cerul de făclii brăzdat
lucind ca pietre preţioase,                   trece în zboru-i o cometă,
păşesc pe noduroase praguri              și acum mă simt bărbat
intrând în lumi misterioase.               lângă privirea ta cochetă.

998

Vântul nopţii şoapte poartă,              Capete înfierbântate
nori se plimbă austeri,                        ne dau sfaturi cu măsură,
peste-a ţării veche hartă                     doar promisiuni deşarte
năpădesc grele poveri.                        rostind cu o strâmbă gură.

Dintr-un colţ de continent                  Noi însă ne ducem traiul
risipim solii directe                              cum obişnuim din veci
spre străinul parlament                      şi crud ne mâncăm mălaiul
ce ne-amână cu regrete.                      sub privirile lor reci.