Zgomotele nopţii parcă-s şoapte,latră un câine undeva departe,
un greier ţârâie netulburat
şi vesel că s-a întunecat.
Pe bancă stau, afară, visător,
zâmbetul lunii moare după nor,
frunza se zbate-n ram vioaie
şi vântul bate, -aduce ploaie.
Câte una pier stele înghiţite
de vraja nopţii. Aeru-i fierbinte
asemeni gândului ce-aleargă
spre chipul fetei ce mi-e dragă.
O picătură fruntea-mi răcoreşte
când inima un vers îmi născoceşte,
caut o rimă, tainică povară-
un şuierat răzbate-acum din gară.
Lumina albă cerul îl despică,
un trăsnet fioros aproape pică,
geamuri zăngănesc în cercevele,
revăd chipul iubitei mele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu