cele mai populare postări

sâmbătă, 3 martie 2018

nesfârșite ore

Trec ore-n şir, nenumărate,
cu lungi poeme de amor,
dispar şoaptele în noapte,
stele apar de după nor.

Grădina zace liniştită
cu florile acum închise,
mă înfior de-a ta ispită
şi teamă mi-e de vise.

Cu ochi închişi eu tot aştept
fierbintea sărutare,
îmi arde inima în piept,
tu ai răspuns la provocare.

Îţi jur, cu mâna ridicată,
că sufletu-i nevinovat
şi doar privirea ta ciudată
mă duce astăzi la păcat.

M-atrag buzele-ţi ca mierea
şi trupul tău neprihănit,
amarnică mi-e vrerea
amorului neîmplinit.

Lacrimi ţi-aleargă pe obraz
Stele apar de după nor,
născute-n fragedă durere,
dispar şoaptele în noapte,
eu ţi le sorb plin de extaz,
cu lungi poeme de amor
te pierzi în tainica plăcere.
trec ore-n şir, nenumărate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu