Trecut-au luni de zile şi chiar anide când te-am cunoscut, dar tac
când mi-amintesc cum sub castani
paşii ne împleteam şi-n parc,
ferită-ntre alei, ne aştepta,
în colţ retras, o bancă. Îţi spuneam
cum nopţile visam privirea ta,
cum aşteptam să-mi baţi la geam
şi să mă chemi afară-n noapte,
doream să fiu îmbrăţişat,
să-ţi murmur tandre şoapte,
dar visu-i vis şi amăgire
şi numai tu exişti cu-adevărat,
doar tu şi împlinita mea iubire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu