operațiunea „alianța”

     "Cherchez la femme" sau operatiunea secreta "Alianta"       

    Pasarile de noapte racolate de spionajul romanesc n-au facut fata stresului meseriei In urma cu doi ani, presa romaneasca scria despre ravagiile facute de o agenta a serviciilor secrete romanesti printre ministrii guvernului de la Budapesta.

    Trei dintre acestia ar fi cazut in mrejele acestei femei. Tot atunci, s-a spus ca povestea era atat de complicata, incat maghiarii ar fi stat in cumpana in ce priveste rezolvarea cazului: arestare ori expulzare. Au ales a doua varianta, din motive doar de ei stiute. La unison, jurnalistii romani au numit-o pe misterioasa agenta “Mata Hari de Romania", iar articolele despre performantele nabadaioasei spioane au inceput sa curga cu nemiluita. La un moment dat, erau citate chiar “surse apropiate serviciilor secrete", care ar fi afirmat ca se practica frecvent folosirea femeilor pentru culegerea de informatii, pentru ca, in cazul deconspirarii, activitatea lor nu va fi niciodata recunoscuta oficial. Absurd! Ce, in cazul in care e prins un barbat, serviciul secret care l-a trimis in misiune se grabeste sa recunoasca faptul ca omul face parte din ograda sa? Povestile despre femei-spion sunt vechi de cand lumea, insa, in ce priveste implicarea sexului frumos in actiuni secrete, se pare ca am facut ceva progrese, pentru ca inainte de 1989, la acest capitol, rezultatele au fost catastrofale. Dar nu doar despre insuficienta pregatire a racolarii unor femei, care a dus, intr-un final, la deconspirari masive ale unor agenti secreti, o sa cititi in randurile de mai jos, ci si despre exercitii operative absurde.

    Cantitate, nu calitate

    La sfarsitul anului 1972, spionajul romanesc s-a confruntat cu o mare provocare. Era vorba despre punerea in practica a programului ALIANŢA, care avea ca obiectiv principal recrutarea de catre Directia de Informatii Externe (DIE) a unor femei care paraseau definitiv Romania. Nu calitatea era importanta, ci cantitatea, motiv pentru care in atentia spionajului au intrat “pasarile de noapte" si alte poame rare. Era usor, pentru ca majoritatea aveau state vechi la Militie, cea care mai inchidea ochii in schimbul unor informatii. Dar si placut, pentru ca ofiterii de Securitate aveau libertatea sa foloseasca toate mijloacele pentru a convinge doamnele sa serveasca patria. Asa incat retelele spionajului romanesc au fost impanzite cu femei de moravuri usoare. N-a trecut mult insa si s-a constatat ca nu se putea conta pe noile achizitii in nici o imprejurare. 

    Se “impiedicau" cand nu trebuia

   Firesc. Agentele erau de fapt femei normale. Nu trecusera nici un test care sa indice ca au macar oarece aptitudini pentru culegerea de informatii. Şcoala vietii nu le era de-ajuns in aceasta meserie. Mai mult, din documentele existente in arhive reiese ca atunci cand proaspetelor agente DIE li se spunea ca trebuie sa fie sobre si foarte atente la tot ce le inconjoara, sa nu se antreneze in nici un joc erotic, ele “se impiedicau". Au existat si momente de-a dreptul hilare. De pilda, in timpul unor operatiuni in care un anumit individ trebuia sedus, anumite femei procedau taman pe dos.

   De la Centrala din Bucuresti venisera ordine clare si pentru ofiterii aflati in rezidentele din strainatate. Şi lor li se ordonase sa racoleze femei plecate din Romania care refuzau sa se mai intoarca in tara, in primul rand pentru ca doreau sa se casatoreasca in strainatate. Un asemenea plan, fara nici o pregatire, fara a tine cont de realitati obiective, nu doar ca a fost o tampenie, insa actiunea cu pricina a dus la un val de deconspirari fara precedent. Asa ca spioni bine conspirati au fost nevoiti sa se intoarca degraba la Bucuresti.

    “Scorpia" de la New York

   Dupa fuga lui Pacepa, mai multi agenti DIE au fost chemati in tara. Printre acestia, si o femeie - Emilia Gheorghe, directorul Bibliotecii romane din New York. Era sotia colonelului de Securitate Aurel Gheorghe, “consilier" la misiunea romana de la ONU. Americanii stiau ca biblioteca e o oficina a spionajului romanesc, insa doamna director a facut tot ce se putea ca sa atraga atentia asupra ei. Dupa ce Emilia Gheorghe a fost rechemata in tara, angajatii Bibliotecii romane din New York si-au facut cruci pana-n pamant. Scapasera de “scorpia blonda", care instaurase un climat de teroare. Naravul o urmarise si peste Ocean. Daca la Bucuresti, pe vremea cand era procuroare la sectorul 4, doamna Gheorghe obisnuia sa-i palmuiasca pe cei pe care-i ancheta - cel putin asa spun documentele Securitatii -, la New York, ea a considerat ca instaurarea militariei printre angajati o sa dea roade. N-a dat. Ba din contra. Atat sotul, “consilierul", cat si doamna erau de mult in atentia contraspionajului american si a serviciilor secrete occidentale. E greu de spus acum daca e adevarat faptul ca doamna Gheorghe era o dura, insa e clar ca nu discretia o caracteriza. A facut totul ca sa se dea in spectacol. Or, pentru un agent, prea multa expunere poate avea consecinte de-a dreptul dramatice.

    Cateva pahare in plus

    Nu doar agentele care refuzau misiuni in pat, pentru ca le lovea din senin accesul de castitate, dupa cum am aratat mai sus, creau probleme DIE. De multe ori, chiar si nevestele spionilor dadeau mari batai de cap serviciului. Generalul Aurel Florea, seful rezidentei de spionaj de la Washington, bea cu mare placere un whisky, chiar doua. Numai ca si sotiei sale ii placea taria si, atunci cand se prabusea “in stari de profunda ebrietate", o apuca pe culoarele ambasadei in tinuta sumara, “in cautarea unui partener de discutie". De cateva ori, acesta a fost chiar ambasadorul Nicolae M. Nicolae, care, sigur, nu era un gentleman. A parat-o pe femeie, implicit pe Aurel Florea, chiar lui Nicolae Doicaru, seful spionajului de la acea vreme. Doicaru avea de rezolvat insa probleme mult mai importante legate de agentii risipiti prin lumea larga. Anchetarea manifestarilor nocturne ale sotiei spionului de la Washington nu era o prioritate.

     Sedus de o israelianca

    Tot o femeie a stat la baza defectiunii unui important spion al DIE. Este vorba despre Constantin Dumitrachescu, seful rezidentei de spionaj de la Tel Aviv, care, la inceputul anilor “70, a disparut fara urma. Imediat, Centrala de la Bucuresti a aflat ca spionul s-a indragostit de o frumoasa evreica si, la cei 54 de ani ai sai, s-a hotarat sa fuga cu iubita in lumea larga. Povestea e memorabila, mai ales ca nu se stie exact daca despre dragoste era vorba ori Dumitrachescu se hotarase sa dispara in ceata pentru ca la Bucuresti se aflase ca facea afaceri cu oameni apropiati Mossadului. Cert e ca, pentru a i se da de urma, dupa Dumitrachescu a fost trimisa o intreaga echipa. Conform publicistului Tesu Solomovici, si agentul DIE Sandu Nuham, care avea gradul de colonel, aflat “in adormire" in Israel, a fost “trezit", tot pentru a afla unde se ascunde Dumitrachescu. E greu de spus daca actiunea a meritat, mai ales ca fostul sef al rezidentei de la Tel Aviv nu a fost gasit, insa atunci s-a petrecut un fapt incredibil. Şefii spionajului i-au cerut colonelului Pescaru, coordonatorul sectorului emigranti din Brigada F, sa puna la dispozitie numele reale ale agentilor de origine evreiasca, atat din Israel, cat si din alte tari. Lista ar fi urmat sa ajunga la Ceausescu. Pentru ce avea nevoie acesta de respectivul document, nimeni nu a putut spune, dar e greu de crezut ca atunci nu a avut loc o importante deconspirare. Şi uite cum din ambitia de-a anihila un spion, sedus de o frumoasa israelianca, s-a ajuns la punerea in pericol a unei intregi retele.

     O familie bine platita

    O nota-raport din 1979, intocmita de catre generalul-maior Gheorghe Manea, cu ocazia anchetei declansate de fuga lui Pacepa, consemneaza situatia unei familii de spioni israelieni. Conform documentului, "Viorel", pe nume real (??), evreu, membru PCR, a fost selectionat de la Cluj-Napoca, incadrat ca ofiter, pregatit si trimis in misiune ca ofiter S in Israel. Sotia sa, (??), a fost incadrata de asemenea ca ofiter S si trimisa in misiune, impreuna cu sotul, in Israel." In continuare, maiorul consemna faptul ca nu-si aminteste cu exactitate anul in care cei doi au parasit Romania, apreciind ca spionii au lucrat corect o perioada de aproximativ 10 ani si au furnizat informatii pretioase, pentru ca “aveau un cerc de relatii operative care prezenta interes operativ". In incheiere, generalul Manea arata ca, in 1971, intr-una dintre intalnirile pe care “Viorel" le-a avut la Londra cu colonelul Savescu, a solicitat ca el si sotia sa fie trecuti in rezerva. Motivul: "Le este teama sa nu fie prinsi de organele contrainformative israeliene." Totodata, spionul s-a angajat in fata lui Savescu sa nu participe la nici o actiune potrivnica Romaniei, ba chiar sa ajute DIE, daca va fi nevoie. Din acelasi document reiese ca familia de spioni din Israel avea in tara carnete de CEC pe care era depusi 600.000 de lei (salariul de la DIE - n.n.) si ca, dupa trecerea lor in rezerva, nu existau motive de repros. Mai mult, “Viorel" dorea sa vina in tara atunci cand va fi invitat. In ce priveste banii depusi de catre DIE pe numele celor doi, suma care se stransese in timp era considerabila. La cursul de atunci, in jur de 45.000 de dolari.

     Marea deconspirare

     Şi daca tot am scris despre deconspirari, o sa va relatam un episod aproape incredibil. Securistii s-au fotografiat intre ei intr-un asa-zis exercitiu operativ. Ulterior, fotografiile au disparut fara urma. Au fost mai multe actiuni de acest gen, insa una e de pomina. 

     Invocand testarea vigilentei, generalul Pacepa a ordonat colonelului Mihai Ionescu, seful filajului, sa fotografieze toate persoanele care intra si ies din sediul DIE. Zece zile s-a fotografiat si filmat dintr-un automobil VW. Tot atunci, au fost filmate si fotografiate si alte sedii ale spionajului. E vorba despre unitatile F si M 500, ultima fiind situata la acea vreme in Bdul 1 Mai. Dupa developarea filmelor, au fost executate cam 150 de fotografii, care au fost predate generalului Ion Mihai Pacepa.
     Acestea nu au fost gasite nici dupa ce omul a parasit Romania, in vara anului 1978. La ancheta de dupa fuga generalului, s-a aflat ca o asemenea operatiune a avut loc si la sediul Ministerului de Interne. Nu prea sunt multe comentarii de facut. Tot ce se poate spune e ca tot la ancheta amintita mai sus, Nicolae Doicaru nu si-a amintit de operatiune, iar alti capi ai spionajului sustineau doar ca ar fi auzit cate ceva despre operatiune. Probabil ca e vorba despre una dintre cele mai importante deconspirari ale cadrelor DIE din perioada comunista.