melopee

Zâmbind ofilită mă-nconjură iarna
alungând din sufletul meu teama
că singur voi rămâne pentru viitor
scrutând în depărtare fiecare nor.

N-a fost să fie cum am presimţit
căci din adâncul nopţii tu ai răsărit
cu lună, cu stele, cu-ntreaga odisee,
ca multumire-ţi cânt duioasă melopee.

Flori caut să-ţi aduc în serile fierbinţi
când buze-mi freamătă de tinereşti dorinţi
şi ochii-ţi cafenii misterioşi lucesc,
la piept căzându-mi atâta de firesc!

Un ţurţur se topeşte leneş picurând
mărgele de lumină în noapte scânteind,
eu îţi vorbesc de caldul meu amor ,
tu mă priveşti în ochi cu lacrimă de dor.

De miezul nopţii bate acum ceasul,
trebuie să ne despărţim, spre casă pasul
mă va purta mai mult şovăitor
cu gândul înapoi, la scumpul meu odor.

Sub tălpi va scârţâi zăpada                                           Rămâi cu bine, iubita mea copilă,
când becuri pale lumina-vor strada                            nu voi uita aceste ore de idilă
şi parcul amorţit, cu umbra deasă,                             şi-am să mă-ntorc, îţi dau al meu cuvânt,
paşii îmi va îngâna în drumul către casă.                  voi reveni în zbor, pe-o aripă de vânt.