Când seara iarăşi ne-ntâlnimalături stând mână în mână,
nu în cuvinte ne vorbim,
iar şoapte în zadar nu sună.
O inimă de glăsuieşte susurând
ca un izvor sub clar de lună
cealaltă, ca ecoul repetând,
îi poartă slovele şi le adună.
Când miezul nopţii ne desparte
a noastre buze pe furiş
se-mpreunează încă-o dată
şi-mi pare totul doar un vis.
La pieptul tău, puternic strâns,
adorm cu zâmbetul pe buze,
iar pe sub ochiul meu cel stins
eşti cea mai pură dintre muze.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu