Maria Bălan

 Povestea Mariei Bălan, cunoscută drept Mata Hari a României, începe în 1895, în Vârșeț, în Banatul de Sud. La 16 ani e înaltă, zveltă, cu un fizic extrem de atrăgător, conform documentelor vremii. Un fel de ”toc înalt și minte brici”, pentru că vorbește, la perfecțiune, germana, maghiara și franceza. E elevă la Școala Normală din localitate când în oraș sosește un corp al armatei imperiale Austro-Ungare. În casa familiei Bălan este încartiruit un sublocotenent de ulani, cavalerie ușoară. Nu este foarte clar dacă se îndrăgostește, pe bune, de el sau dacă deja fusese recrutată de serviciile de spionaj de la București și își intrase în pâine. Cert este că cei doi, amorezați, se mută la Timișoara. Plan prestabilit au ba? În 1913, când nu împlinise, încă, 20 de ani, Maria e ”rugată” să de o mână de ajutor serviciilor Imperiului Rus. Din cauza unei ”cârtițe”, iscoadele acestora eșuaseră în zona Austro-Ungariei, așa că Ohrania, organizația rusă, are nevoie de ea. 

   Pentru că are șarm, intră, rapid, în grațiile ofițerilor Corpului VII al armatei imperiale. Începe să trimită informații către București, deși România nu a intrat, încă, pe frontul Primului Război Mondial. Află că niște agenți străinii fuseseră infiltrați în satele din zona culoarului Rucăr-Dragoslavele - Câmpulung Muscel. Îi dă în vileag. Numele de cod e fie M9, fie B9, iar din 1916, oferă informații exprem de prețioase Armatei Române. În decembrie 1916, Puterile Centrale ajung la București. Autoritățile se retrag în Moldova, lasă de izbeliște documentele. Așa se află că B9 este, de fapt, Maria Bălan. Vestea ajunge, imediat, la Timișoara, unde ”celula” Mariei este dezactivată. E arestată, dimpreună cu încă nouă români, spioni și ei. Sunt judecați de urgență, dar numai ea este condamnată la moarte, asemenea lui Mata Hari, executată la 15 octombrie 1917. 

    În noaptea de dinaintea înfățișării în fața plutonului de execuție, Maria Bălan se ”evaporă” pur și simplu, din celulă. Explicația? Un ofițer al armatei austriece, îndrăgostit, îi facilitase...eliberarea. Nimeni nu poate preciza dacă este vorba despre logodnicul de la Vârșeț sau despre altcineva, cert este că sergentul care deschide ușa încăperii o găsește, de dimineață, goală! Primul Război Mondial se termină, iar urma Mariei se pierde. 

   Peste ani, își schimbă numele, e văzută la București. De aici, în 1925, ajunge la Paris. Conform cotidianului ”Paris Soir” din 1936, fosta spioană viețuiește aici în primăvară. Din motive necunoscute, părăsește ”Orașul Luminilor” și se stabilește în Vârșețul natal. Intră într-o puternică stare de degradare sufletească, nu are pe nimeni, nu are familie. Cumpără o cârciumă, începe să bea puternic. Pe fondul depresiei merge din ce în ce mai des în cimitir, la mormântul părinților. Pe 1 octombrie 1936, dimineața, este găsită, moartă, acolo. Certificatul legiștilor precizează ”otrăvire”. Nu împlinise, încă, 42 de ani!

Sursa: mercytimisaora.com