Apele precipitate Aprind becul din tavanse preling pe pomii reci ca să-mi ţină de urât
îmbrăcând cu nestemate când afară un coşmar
desfrunzitele lor crengi. se dezlănţuie nevrut.
Pârăie grădina toată Sunt prea mic, nu am putere
de crezi că acum se sfar'mă, să întorc timpului roata,
tânguirea-ntunecată ridic umeri cu durere
nu mă lasă să plec geană. urmărind în noapte soarta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu