traversându-şi orizontul,
un sărut măcar îţi cer
de nu-mi laşi trupul cu totul.
Ochii-ţi strălucesc sub gene
precum vii mărgăritare,
trupu-ţi freamătă alene
inducându-mă-n eroare.
Te doresc tot cu ardoarea
celui prim îndrăgostit,
mi se pare că eşti floarea
cea mai rară de găsit.
Doar un semn să-mi dai acuma
şi-ţi voi pune la picioare,
dintr-a mării, toată spuma
albă şi clocotitoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu