enigme religioase

Enigme religioase

Uimitoare, fascinante, marile enigme ale sacralitãţii sfideazã raţiunea. Giulgiul sfânt chiar a învelit trupul lui Iisus în mormânt? Prin ce miracol, haina Fecioarei din Guadalupe (Mexic) a rãmas neatinsã dupã atâtea secole? Cum a fost posibil ca atunci când încã nu avea 3 ani, Dalai-Lama a demonstrat cã în el s-a reîncarnat şeful tibetanilor? Toate aceste întrebãri ar trebui sã primeascã rãspunsuri şi din partea oamenilor de ştiinţã, spun unele voci. Aşteptându-le, oamenii sunt atraşi de aceste mistere, care fac sã se prãbuşeascã în ei adevãruri bãtute în cui şi care îi pun sã se gândeascã la o lume fãrã limite, captivantã. De altfel, 42 % dintre francezi cred în miracole, 22 % - în obiectele sacre şi 26 % afirmã cã au trecut printr-o experienţã supranaturalã. Acestea sunt rezultatele unui sondaj din iunie 2006, care vrea parcã sã demonstreze cã magia îşi ia revanşa asupra unei lumi dominate de ştiinţã.

Giulgiul din Torino 

Acesta este cel mai mare mister sacru al tuturor timpurilor... Expus în catedrala Sfântul Ioan Botezãtorul din Torino, vãlul este cel cu care a fost înfãşurat trupul lui Iisus, dupã crucificare şi pe care Petru l-a gãsit în dimineaţa zilei de Paşti, “rulat şi pus deoparte” în mormântul gol. Nu de puţine ori, oamenii de ştiinţã au încercat sã fabrice o pânzã similarã, din dorinţa de a demonstra cã vãlul era un fals. Niciodatã însã n-au reuşit sã convingã. Sã reamintim... În 1357, giulgiul este expus, pentru prima oarã de când existã, la Lirez. De unde fusese adus rãmâne un mister. În 1898, un fotograf din Torino, Secundo Pia, fotografiazã aceastã pânzã lungã de 4,36 m şi latã de 1,10 m. Stupoare: pe negative, imaginea trupului unui bãrbat torturat. Individul, înalt de 1,78 m, purta barbã şi pãrul lung, împletit. Rãnile lui semãnau izbitor cu cele ale lui Hristos: palmele şi picioarele sale erau perforate de 3 cuie, iar pe frunte erau semne sângeroase, la fel ca cele pe care le lasã o coroniţã de spini. În sine, imaginea este ea însãşi extraordinarã. Veşnicã, de neşters, rezistentã la cãldurã, tridimensionalã, ea pare a fi imprimatã prin efectul unui flash, dupã un procedeu necunoscut. În 1988, problema pãrea definitiv convenitã. Trei laboratoare din Zurich, Ortodox şi Tucson (Arizona) supun vãlul la o radiaţie cu carbon 14. Rezultatul? “Pânza aparţine epocii medievale dintre anii 1260-1390 şi este opera unui şarlatan genial”. Dar cei care susţin originea anticã a giulgiului nu se dau învinşi. Ei contestã cã eşantioanele s-au luat doar din zona imaginii, spunând cã acea zonã a fost deseori utilizatã de-a lungul timpului, când a fost întins sau strâns voalul. Ei mai susţin cã respectiva zonã ar fi putut fi restauratã în anii Evului Mediu. De altfel, în toate aceste 20 de secole, giulgiul a fost recondiţionat de 3 ori.Chimistul american Raymond Roger a luat eşantioane care n-au fost folosite la cercetarea din 1988. El a mãsurat procentul de vanilinã prezent în firul de in, cãci ea se diminuazã de-a lungul timpului. Şi într-adevãr, cantitatea de vanilinã a fost mai scãzutã decât în firul de in din Evul Mediu. Şi-apoi, existã imaginea de pe giulgiu, care nu este nici desen, nici picturã - atestã absenţa pigmentului. Ea apare pe negative, procedeu necunoscut în Evul Mediu. Existã urme imperceptibile de polen, rãspândite pe pânzã, caracteristic regiunii Ierusalimului, iar cusãtura lateralã este asemãnãtoare celor de pe mãtãsurile venite din oraşul evreiesc Massada, oraş distrus de romani în 72. Cercetãtorii italieni au analizat petele de sânge de pe voal; ele sunt grupa AB, pe care o are 5 % din populaţia mondialã. Un alt mister: giulgiul, în loc sã se lipeascã de trup, s-a detaşat. Ing. André Marion a scos în evidenţã, prin prelucrare numericã, prezenţa cuvintelor greceşti şi latineşti, care ar putea forma expresiile: “Jesus”, le “Nazareen” şi “in necem (tu vei merge) a la mort”. 

Fecioara din Guadalupe

Mexic, anul 1531. În mijloc de iarnã, pe colina Tepeyac, Fecioara Maria i-a apãrut de 4 ori lui Juan Diego, un umil indian, de 57 de ani. Ea i-a cerut ţãranului sã-i construiascã pe munte un sanctuar. Juan a fugit la preot şi i-a povestit. Acesta i-a cerut dovezi cã într-adevãr a vãzut-O pe Sfânta Fecioarã. Ea a fãcut atunci sã aparã un lan de trandafiri. Juan pune câteva braţe de flori în pelerina sa şi le duce la preot. Când a desfãcut pelerina, uimit a vãzut cã trandafirii dispãruserã, iar pe mãtasea cu care era dublatã haina era imprimat chipul Maicii Domnului. Cu mâinile împreunate, cu ochii pe jumãtate închişi şi cu capul plecat. Fecioara purta o pelerinã albastrã, presãratã cu stele. Incredibil era cã imaginea, care respecta proporţiile unui corp uman, exista cu adevãrat. Aşa cã “Stãpâna noastrã, regina Mexicului şi Împãrãteasã a Americii”, adicã Fecioara Maria, a devenit emblema mexicanilor. Biserica ce-I poartã numele atrage cel mai mare pelerinaj din lume al catolicismului (20 de milioane de credincioşi). Imaginea Fecioarei de pe pelerinã n-a dispãrut nici astãzi, deşi a fost expusã umiditãţii şi fumului de ţigarã. În 1791, unui aurar însãrcinat sã cureţe cadrul icoanei i-a cãzut o picãturã de acid citric. Mãtasea n-a pãţit nimic. 

În 1921, o bombã a explodat în bisericã, distrugând altarul. Şi de aceastã datã, ţesãtura a scãpat neatinsã. Şi încã ceva: coloranţii imaginii nu sunt nici de naturã vegetalã, nici animalã, nici sinteticã.

Specialiştii de la NASA încearcã sã descopere cum a fost imprimat chipul Fecioarei pe mãtase şi sã explice cum s-au obţinut reflexele care conferã imaginii o profunzime ce nu existã la nici un pictor. 

În 2002, Papa Ioan Paul II l-a canonizat pe Juan Diego.Dalai Lama, pe tron, la 5 ani. Din secolul al XVII-lea, la fiecare deces al unui dalai-lama, ierarhii din Tibet strãbat ţara de la un cap la altul pentru a-l gãsi pe copilul în care liderul lor, tulku, s-a reîncarnat. Candidaţii prezumtivi trebuie sã demonstreze filiaţia lor spiritualã cu bodhisattva, tatãl poporului tibetan. Nici actualul dalai-lama n-a scãpat de aceste teste. 

Într-o dimineaţã a anului 1937, o caravanã de demnitari religioşi intrau într-un cãtun din Takster, situat la o altitudine de 3.000 m, în nord-estul Tibetului. Ierarhii au cerut familiei micuţului Lhamo Thondup, 2 ani şi jumãtate, gãzduire. Deghizat în animal, şeful emisarilor l-a cunoscut pe copil în bucãtãrie. “Cine eşti tu?”, l-a întrebat emisarul. “Un lama din Sera, şi acest şirag de mãtãnii pe care îl porţi este al meu”, a rãspuns în dialectul din Lhassa, capitala şi oraşul sfânt al Tibetului, în care el n-a fost niciodatã. Apoi, bãieţelul este supus testului de memorie: trebuia sã recunoascã, printre tot felul de obiecte, pe cele care i-au aparţinut celui de-al XIII-lea dalai-lama, despre care se presupune cã s-ar fi reîncarnat în Lhamo. Şi bãieţelul le-a identificat fãrã nici o problemã. La 22 februarie 1940, la vârsta de 5 ani, Lhamo, rebotezat Gyatso, urca pe tron.

Puterea vrãjitoriilor

Dintr-o datã, un elev din Benin se poate transforma dintr-un silitor într-unul care nu mai vrea sã mai punã mâna pe carte. Un altul, deşi strãlucitor la şcoalã, pierde ca ultimul codaş examenul de Bac, primind note de 1 şi 2. Motivul? Vrãjitoriile vodou. De fapt, este vorba despre o influenţã, o presiune psihologicã, exercitatã de o persoanã apropiatã sau chiar de întreaga familie, care nu vrea sã accepte cã tânãrul respectiv rupe tradiţia sau îşi pãrãseşte ţara. Antidot nu prea existã, şi nici rugãciunile preoţilor nu dau cine ştie ce rezultate. În Haiti, vrãjitorii se folosesc de zombi, acei morţi-vii, pretinzând cã sunt posedaţi de divinitãţi ancestrale, cu intenţii rele. Dar vrãjitoriile nu se întâlnesc doar în haiti sau în Africa. În Franţa, de exemplu, spun cercetãtorii, vrãjitoriile au succes acolo unde toate încercãrile raţionale au eşuat. De pildã, o franţuzoaicã care, fireşte, n-a apelat niciodatã la magie, a trecut prin urmãtoarea situaţie. Soţul, PDG la o societate, şi-a gãsit o amantã. Dupã divorţ, fosta soţie auzea în casã zgomote ciudate, mai târziu a cãzut pe scãri şi a spart un geam, şi-a rupt piciorul, împiedicându-se de un... ceas într-o noapte, patul a început sã se mişte. Dupã un an de calvar, a mers la o vrãjitoare, care i-a scos din patul conjugal câteva pene înnodate şi legate cu aţã neagrã. Clarvãzãtoarea i-a demascat pe vinovaţi: soţul, un prieten şi amanta. Într-o vizitã incognito acasã la metresã, vrãjitoarea a gãsit un sutien întins pe o planşetã şi câteva eşarfe - cândva ale clientei sale - ciuruite cu ace şi un mic altar specific celor care practicã magia neagrã.

Levitaţia, o forţã stupefiantã a misticilor

La 4 octombrie 1630, pãrintele franciscan Joseph de Cupertino s-a ridicat în aer. Imediat s-a spus cã e posedat de diavol. Deşi urmãrit de Inchiziţie, el n-a încetat sã facã demonstraţii de levitaţie, sub privirile uimite ale oamenilor. Rãmânea şi 2 ore suspendat în aer. Într-o dimineaţã, papa Urben VIII, care l-a condamnat pe Galileo, a sosit la biserica unde se ruga Cupertino. Acesta intrã în extaz şi... decoleazã. Papa, siderat, a spus: “Voi mãrturisi pânã la moarte cã am vãzut o minune!”. Joseph a fost canonizat în 1767. Fenomenul levitaţiei este, fãrã îndoialã, cel mai enigmatic dintre toate manifestãrile mistice. În schimb, vreo 300 de cazuri aflate în dosarele de beatificare şi canonizare de la Vatican rãmân inexplicabile. În Asia, brahmanii hinduşi şi yoginii au capacitatea de a se ridica în aer. Se spune cã unii budişti circulã de la o mãnãstire la alta zburând... Therese d’Avila avea o problemã: decola în timpul slujbei, când vreo viziune extacticã, un imn sacru o fãceau sã se ridice cam 4 m de la pãmânt. Sã fie aceste manifestãri supranaturale rodul unei forţe psihice inconştiente? “O modificare a sistemului neuro-psihic niciodatã n-a produs astfel de fenomene fizice”, obiecteazã istoricul Patrick Sbalchiers.

Sã fii în douã locuri în acelaşi timp

Persoane foarte pioase, mistice, printre care faimosul Padre Pio, ar fi avut darul de a fi în douã locuri în acelaşi timp. “Bilocaţie”! Spre deosebire de transele şamanice, în care iniţiatul este singurul care-şi poate povesti experienţa prin care a trecut, cei atinşi de bilocaţie se manifestã în faţa martorilor. Astfel, în secolul trecut, mãicuţa Yvonne-Aimée de Malestroid (1901-1951), totuşi închisã în mãnãstirea ei, a fost vãzutã pe 5 continente, din Asia pânã în Africa. În timpul celor peste 150 de teleportãri, cãlugãriţa - al cãrei proces de beatificare este în curs - s-ar fi întâlnit cu soldaţi englezi prizonieri în Germania, cu oameni necãjiţi, cu profanatori de hosti. În timp ce “cãlãtorea”, rãmânea surdã la solicitãrile celor din jur. Marthe Robin este un caz aparte. Franţuzoaica a stat 52 de ani în pat, fãrã sã mãnânce sau sã bea decât hostii. Doar cu Gina Bala, hindusã, a fãcut acelaşi lucru timp de 60 de ani. ţãrãncuţã analfabetã, Marthe a suferit în 1914 de gripã spaniolã. A scãpat cu viaţã, dar a rãmas paralizatã, cu sechele la creier şi oarbã. De altfel, paralizia laringelui o obliga sã nu mãnânce, iar glandele ei nu secretau salivã, ceea ce o fãcea sã vorbeascã destul de greu. În fiecare zi de vineri, Marthe - la fel ca alţi mistici - intra în transã, când rãni sângerânde îi apãreau pe trup, mai exact pe zonele pe care Iisus suferise supliciul. Apoi, rãnile se vindecau singure, fãrã sã se infecteze. Pentru creştini, aceşti mistici sunt proba vie cã trupul şi sufletul sunt un tot; pentru ceilalţi, astfel de fenomene nu sunt decât o formã inexplicabilã de isterie.