a 246-a zi

E frig de nu mai încape,                 Toamna prezintă-al său spectacol
seara coboară chinuită                    cu trâmbiţe din cer aduse,
zvârlind cu infime ace                     pădurea-ascultă de-un oracol
peste fiinţa-mi obosită.                   cu frunze palide ascunse.

Îmi pare camera imensă                 Izvoarele îngână şoapte
în care mă retrag acum,                  pierdute printre bolovani,
porneşte iute o aversă                     o pasăre aleargă-n noapte
ce mătură firavul drum.                  spre nou hotarul dintre ani.