Înnegresc o coală albă Vântul suflă în rafalecu rânduri nedescifrate pasul vrând să-mi poticnească,
când lumina lunii slabă ape se revarsă-n cale
fuge în eternitate. sporind stavila cerească.
Chinuiesc a mea gândire Însă nu le dau crezare,
să descopăr înţelesul pentru mine nu există,
dintre ură şi iubire, nu mă duce la pierzare
să ştiu astrelor chiar mersul. o natură pesimistă!
Nu aud în jur, nu văd,
nu renunţ la căutare,
fie soare ori prăpă
eu merg în continuare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu