a 228-a zi

Întins pe canapeaua strâmtă                  Mă fac că nu îl bag în seamă
picioru-mi şade spânzurat,                     şi spatele întorc la el,
spătarul reazem e la tâmplă                   dar gestul ăsta îl îndeamnă
şi am un braţ anchilozat.                        ca să mă latre plin de zel.

Câinele jos, nemulţumit,                        Iubirea e-un cuvânt abstract
cu ciudă râcâie covorul-                         ce-n viaţă n-are-asemănare,
e locul său obişnuit                                 aşa că mă retrag din pat
în care-şi împlineşte somnul.                cedându-i locul de onoare.