un ozn pentru Hitler

În Europa anului 1944 războiul era în plină desfăşurare şi tocmai de aceea execuţia unui spion catalogat de serviciile de informaţii engleze ca deosebit de periculos a trecut neobservată. În astfel de situaţii, dosarul agentului pierdut primeşte parafa Decedat şi, dacă activitatea desfăşurată nu prezintă interes operativ, cazul este clasat, urmînd ca după ani şi ani să devină material de studiu pentru istorici. Ieşirea din scenă a acestui agent, a cărui identitate a rămas o enigmă pînă în prezent, a generat dezvoltarea unor activităţi de informaţii care mai continuă şi azi. S-a putut afla că spionul era agent dublu, lucrînd pentru englezi şi germani în domeniul ştiinţific. 

După moartea sa, dosarul activităţii desfăşurate pe tărîmul culegerilor de date cu caracter ultrasecret în domeniul creării de noi arme a fost studiat de comisii special constituite, atît în Germania, cît şi în Anglia. Întrucît în timpul operaţiunilor militare aeriene, cît şi cu alte prilejuri, ambele tabere fuseseră survolate de obiecte zburătoare cu performanţe aerodinamice ce sfidau tehnica acelui timp, se crease convingerea că adversarul a realizat un avans hotărîtor în domeniul aviatic, beligeranţii suspectîndu-se reciproc. Cea mai sîngeroasă încleştare a tuturor timpurilor opunea şi pe plan tehnologic cele mai sclipitoare inteligenţe. Introducerea în luptă a unor arme cu performanţe superioare era vitală pentru obţinerea victoriei. În acest context, serviciilor secrete le-a revenit un rol deosebit de important, atît în păstrarea secretului asupra realizărilor proprii, cît mai ales în aflarea de date veridice şi oportune cu privire la realizările adversarului. În acestă perioadă, serviciile speciale au fost deseori confruntate, în activitatea lor, cu o serie de fapte şi întîmplări pe care cu multă precauţie le-au calificat drept ciudate. Totul plutea într-un climat de teamă şi suspiciune supremă.

Primăvara anului 1944 era un moment în care deznodămîntul războiului părea încă imprevizibil. Dar să prezentăm faptele. La Banak, în Norvegia, se afla baza aeriană germană aparţinînd flotei a 5-a Luftwaffe. La 14 martie 1942, ora 14,52, postul radar dă alarma. Era semnalată apariţia unui obiect spaţial de mari dimensiuni, care se deplasa total silenţios asupra bazei. Căpitanul Ficher a primit ordinul să-l intercepteze. Avionul său, un Messerschmitt 109 G (vînător ce putea să urce la 7000 m altitudine în 6  minute), a reuşit să se apropie de obiect la 3500 m înălţime, însoţindu-l îndeajuns pentru ca pilotul german să-l poată descrie ca pe un fuselaj lung, de aproximativ 1000 m, cu un diametru de 15 m, neavînd aripi, derivă sau motoare vizibile, prevăzut cu "un fel de antene" la una dintre extremităţi.

După numeroase manevre executate deasupra bazei cu viteza de circa 70 km/oră, obiectul s-a ridicat, dispărînd în înălţimi, atît de repede, încît nici controlul zborului, nici pilotul german nu i-au putut estima, nici măcar aproximativ, viteza. Toate acestea vor face obiectul unui raport ce va fi trimis conducerii Luftwaffe la Berlin, personal lui Hermann Göring. 

La 18 decembrie 1943, staţiile radar germane de pe insula Helgeland şi din oraşele Hamburg, Wittenberg şi Newstelitz înregistrau succesiv trecerea unui obiect aerian de formă cilindrică, metalic, neluminos, ce se deplasa cu o viteză de 3000 km/oră. Trebuie menţionat că obiectul a fost observat de 6 staţii radar deosebite, dispuse pe poziţii diferite - în zonă aflîndu-se un cîmp de încercări pentru radar. Două avioane germane Me-109 G urmăriseră OZN-ul la Hamburg, iar piloţii l-au descris ca pe un fuselaj fără aripi. Aviatorii aflaţi în patrulater deasupra landului Schleswig - Holstein fuseseră alertaţi de staţiile radar şi posturile de observaţie de la sol, aeronava fiind observată de numeroşi martori avizaţi. Conform relatării lui Henry Durrant, din 1944, la Centrul de cercetări de la Hummersdorf se făceau testele experimentale finale ale rachetei V-2. Aceasta a fost lansată în prezenţa ministrului propagandei Joseph Goebbels, a Reichsfürer - ului  H. Himmler şi a unui grup de generali şi ofiţeri superiori conduşi de Heinz Kamler. Deşi experienţa a constituit un succes total, la developarea filmului s-a constata că racheta fusese însoţită pe o parte a traiectoriei de un obiect sferic neidentificat, în aparenţă metalic, ce urca în acelaşi timp cu racheta, rotindu-se în jurul ei. Obiectul avea o viteză de peste 2000 km/oră şi nu a putut fi sesizat vizibil de nici unul dintre martori. Analiza atentă a filmului a demonstrat că obiectul era artificial. Întîmplarea a provocat o reacţie furibundă din partea lui Hitler, care îl considera un aparat al spionajului britanic. Au fost alertate serviciile de informaţii, dar agenţii amiralului Canaris în Marea Britanie semnalaseră că fenomene asemănătoare se produceau şi asupra bazelor engleze şi americane, iar aliaţii erau convinşi că era vorba de arme create în Germania.

A sosit momentul în care a început o luptă acerbă pentru aflarea adevărului. La ordinul conducerii superioare hitleriste, în cadrul Luftwaffe ia fiinţă un grup de studiu ultrasecret, cunoscut ulterior sub numele de cod Sonder Buro No. 13, care, în cadrul operaţiunii Uranus, avea să studieze toate rapoartele referitoare la OZN şi parvenite germanilor între anii 1940 şi 1945. Numeroşi agenţi infiltraţi în rîndul aliaţilor primesc misiunea de a culege informaţii despre acest fenomen. În momentul în care conducerea hitleristă îşi dă seama că OZN-urile nu sînt arme ale aliaţilor, agenţii primesc misiunea de a lansa legenda că acestea sînt arme secrete ale "lui Hitler". Dar serviciul englez, ce conlucra cu omologul său francez şi cel american, sesizează jocul germanilor şi, dîndu-şi seama că OZN-urile nu reprezintă nici un pericol pentru aliaţi, trece la eliminarea discretă a tuturor agenţilor hitlerişiti, chiar şi a celor ce făcuseră joc dublu, dar cunoşteau secretul acestei operaţiuni de dezinformare dirijată. Se pare că un rol deosebit în luarea acestei decizii îl avusese tocmai activitatea deosebit de fuctuoasă a agentului dublu german, la a cărui eliminare ne refeream la începutul acestui articol.

La 29 septembrie 1944, ora 10,45, la Centrul  de încercări aviatice de la Rochlin Roggentheim, un pilot care verifica un avion cu reacţie Me-262 (Schwable) a observat, la altitudinea de 12000 m, o navă fusiformă, metalică, fără aripi sau motoare, avînd un fel de hublouri şi antene pe fuselaj. Pilotul s-a apropiat pînă la 500 m, timp de cîteva secunde, şi a putut să-l observe. Interogat de Biroul special nr. 13, acesta a făcut o descriere a ceea ce a văzut. Ulterior, deasupra oraşului Pfalz, a fost observată o formaţie de 4-5 globuri de foc portocalii, deplasîndu-se în mare viteză. S-au mai primit rapoarte despre fenomene asemănătoare de la escadrile germane de vînătoare (Jagd Gesnwaden) JG-2, JG-3, JG-53 - Luftwaffe - conduse de piloţi celebri. George Kamper, directorul operaţiunii Uranus, a recuperat după război întrega documentaţie a Biroului special nr. 13, formată din rapoarte, filme şi fotografii; el dorea să publice o lucrare în care să prezinte concluziile la care s-a ajuns în urma studiului bogatului material strîns în perioada 1940-1945. Dar, la scurt timp după ce a făcut publice intenţiile sale, au dispărut fără urmă atît profesorul G. Kamper, cît şi întreaga sa arhivă... 

În anii '50, încep să circule zvonuri ciudate privitoare la existenţa unei nave zburătoare construite în timpul războiului la o bază ultrasecretă din Germania. Se povesteşte chiar că Hitler ar fi fugit împreună cu Martin Bormann, eminenţă cenuşie a celui de-al III-lea Reich, cu astfel de nave, undeva în America Latină sau în Mato Grosso, urmat fiind de cei mai fideli colaboratori ai săi. Nava numită V-7 (Vergeltungswaffe -7), arma de revanşă numărul 7, continua să bîntuie prin articolele din revistele de senzaţie, fără a exista nici o dovadă materială în sprijinul existenţei sale reale. Cu toate acestea, legenda farfuriei zburătoare germane continua să aibă adepţi. Astfel, publicaţia "Journal" şi, mai recent, revista cehă "Signal" au relevat faptul că Adolf Hitler a acordat o mare atenţie cercetării Cosmosului. Al treilea Reich, afirmau acelea, avea în dotare farfurii zburătoare. În context, s-ar păstra mărturii sub forma unor depoziţii făcute de 19 militari din Wermacht. Aceştia povestesc că în timpul războiului au făcut serviciul militar în Cehoslovacia, la unul dintre laboratoarele secrete pentru fabricarea unui nou tip de armă. Ei au fost martori la zborurile unui aparat neobişnuit, de forma unui disc de culoare argintie, cu un diametru de 5-7 m, cu o secţiune centrală şi o cabină de formă alungită, totul montat pe şase suporturi mici. Unul dintre martori a declarat că a urmărit dezvoltarea aparatului încă din 1934. Cîteva publicaţii ruseşti prin care circulă toate aceste date aduc în sprijin şi părerea celebrului specialist american  Don Ekker, redactor al unei reviste ufologice, care, referindu-se la informaţiile colegilor cehoslovaci, afirma că acestea nu sînt primele asupra faptului că, în timpul războiului, naziştii au încercat să creeze o navă cosmică în formă de disc. Germanii, ştim cu toţii, au efectuat încercări importante în domeniul unor arme noi, au fost chiar la un pas de a avea arma nucleară. Existenţa părerilor potrivit cărora aceste relatări ar fi legate de capturarea unui OZN şi de faptul că Hitler ar fi intrat în legătură cu extratereştrii ar explica multe realizări ştiinţifice de excepţie ale germanilor. "Pare aiureala unui nebun" - a spus Ekker - deşi el credea în acest lucru.

Şi, ca şi cum toate aceste fapte senzaţionale nu ar fi suficiente, publicaţia "Journal" a relatat, în 1990, că un echipaj de cosmonauţi ar fi revenit pe Pămînt după o absenţă de 47 de ani, citînd în acest sens un expert al NASA. Cosmonauţii nu au îmbătrînit deloc în acest răstimp, iar racheta cu care au fost trimişi în spaţiu a fost construită în Germania pe vremea lui Hitler. NASA rămîne mută în faţa unor asemenea dezvăluiri, trecîndu-le sub tăcere. Ce se ştie este faptul că aceşti cosmonauţi ar fi aterizat în Pacific la 2 iunie 1990, iar nava lor ar fi fost lansată din ordinul personal al lui Hitler, cu voluntari, în 1943.