Nu mai ştiu ca să zâmbesc,
fruntea e tot încruntată,
pe pământ silabisesc
o formulă derutantă.
Ramuri negre se înşiră
până-n streşini cenuşii,
absent ochiul meu admiră
străzile ce zac pustii.
Seara parcă vrea să vină
Norii suri îşi pierd răbdarea cotropindu-mi adăpostul,
în crepusculul stingher, aprind palida lumină
din adânc sună chemarea ce nu-şi are încă rostul.
unui mugur efemer.
Gene tremurânde cad,
Îmi arunc în sus privirea îngheţată plânge soba,
căutând un colţ de cer umbre se agaţă-n gard
să-mi aducă fericirea sfâşiindu-şi garderoba.
la care, fierbinte, sper.
O stea iese, rătăcită,
Infimi stropi de diamant printre norii vaporoşi
îmi lovesc în grabă tenul, adunând, preţ de o clipă,
un destin nemăsurat anii cei mai valoroşi.
îşi aruncă azi blestemul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu