Tăcut, eu port a umbrei grijă Pasul îmi port şovăitorşi gânduri nu socot să spun, spre greu hotarul dintre lumi
din cerul negru câte-o schijă fără un far strălucitor
loveşte trupul muribund. să mă îndrume prin genuni,
Pe oase albe-mi port carcasa iar zorii se arată crunţi
din cei atomi încătuşaţi, strivind o rază de lumină
luna timidă mi-e nevasta căci, dintre semenii mărunţi,
şi reci luceferi am ca fraţi. eu singur port întreaga vină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu