Dintr-un egoism prost înţeles, mai mult gândesc decât să dau glas frământărilor mele. Şi apoi de ce să te fac părtaşa gândurilor mele? Ca să te simţi mai fericită? Dar în ce constă fericirea şi cum putem să ne dăm seama de existenţa ei? Fiecare are fericirea lui proprie. Cea comună ar trebui să se bazeze mai întâi pe înţelegere şi încredere în cel din faţa lui, al semenului său. Ori dacă, eu personal nu aş avea încredere în tine, de ce ţi-aş cere să-mi acorzi încrederea ta? Ar fi un schimb neavantajos pentru nimeni. Până la urmă am pierde amândoi.Atunci? După mine, există o singură soluţie: o unire, mai mult sau mai puţin dezinteresată, care, prin caracterul ei, să ne facă pe amândoi fericiţi. Nu cer altceva decât o apropiere spirituală, căci spiritul, la drept vorbind, ne hrăneşte cel mai mult, ne face să ne simţim oameni cu adevărat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu