Râsul dispare în ceaţă, Zenitu-n larg nu se deschide,
pe buze piere cuvânt, strada e un covor funest,
noi griji, de dimineaţă prin ape tulburi, insipide,
-şi desfac plete în vânt. trupu-mi se duce ca un lest.
Norii se-nvârt nepăsători,
iar fruntea mi se pleacă,
se veştejesc grădini cu flori
şi lumea-mi pare seacă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu