Îmi adun din noapte vise Suflă înfiorător Miezul nopţii vine-ncet,
ce nicicui nu-mpărtăşesc scuturând petale mute gene lunecă de plumb
când se-aştern ninsori furişe din îndepărtatul nor şi din albul insolent
în cerdacul strămoşesc. peste tâmplele cărunte. suie-n ceruri un porumb.
Nu-mi conduc afară pasul, Lângă sobă, spectator, Sting lumina în odaie,
timpul rece mă reţine petrec orele sublime, capul pun pe pernă, jos,
sugrumând în faşă glasul; și nu-mi pasă că-n decor pentru-o clipă, o văpaie
mi-s cuvintele puţine. se şterg urmele debile. trece-n geamul zgrumţuros.
Albul pur mă obsedează, Orizontul nu e clar, Nu aud cum urlă vântul
vântul mi-l depune-n uşă fulgii zbor nestingheriţi tremurând tabla pe casă,
şi pe geamuri creionează în costume de cleştar nici cum râde azi pământul
picturi fără de mănuşă. peste pomii înnegriţi. învelit în cerga groasă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu