În fotoliu stau tăcut Albi pereţii văruiţiascultând cum lemnul plânge îmi astupă orizontul,
într-un şemineu făcut închid ochii obosiţi
din bucăţi roşii de sânge. ce se-ntunecă cu totul.
Ceţuri lunecă-n ferestre Palid becul mă veghează
risipindu-şi lacrima, din tavanul indiscret,
din secundele funeste gândul iar se furişează
înfloreşte patima. fără un motiv concret.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu