înălțare

Negrul e cerul, fioros, învolburat,
iar vântul bate de parcă e turbat,
copacii se-ndoaie cu ramu-n pământ,
la geamul aburit stihiile ascult,;
prin minte îmi trec vorbe de duh,
nu le rostesc, să nu piară-n văzduh:
- De ce te iubesc atât de pătimaş-
stau şi mă-ntreb-
odorul meu gingaş,
de ce îţi iubesc întreaga făptură
neasemuită cu nimeni în natură,
de ce te iubesc?
aceasta-i întrebarea
al cărei răspuns îl caută şi zarea,
eu singur n-am reuşit să-l aflu
privind către tine, pe cerul albastru.

Din universul tău atât de feeric
pământul îţi pare un mic glob sferic,
iar eu, un simplu muritor neprihănit,
năzuiesc de tine să mă fac iubit.

Tu mă priveşti cu ochii cafenii; atunci când singur te-am putut privi,
la mine, în jos, ai vrea ca să vii, iar dacă n-ai să poţi fi lângă mine,
dar crudul destin pe cer te-a fixat, nu doar în zilele de soare pline,
neputincioasă în raze-ai lăcrimat. atunci să-mi spui!
                                                                                     în loc te opreşti
În piept îmi năvălesc doruri ascunse şi-n blânda lumină mă învăluieşti,
aşa cum ţi-au zburat razele plânse, obrazul mi-l mângâi c-o tandră sărutare
îmi cresc aripi, mă simt uşor sfârşind împreună o lungă îmbrăţişare.
şi-n urmă las alb câte un nor, - Acesta e raspunsul pe care eu ţi-l dau!
mă înalţ spre tine, părăsesc pământul, Lumea se-nvârte acum cu mine sau
înnobilat de iubire, acesta-i cuvântul. asta-i fericirea ce am căutat-o,
                                                                                    în visele mele ce-adesea am cântat-o?
Mă iei de mână pe drumul dintre stele, - Te rog să mă urmezi-
te urmez fericit căci visele mele îmi spui;
astăzi se-mplinesc în caldul univers; alături de tine pe trepte-nguste sui
- Aş vrea să fiu poet, să te alint în vers spre o cupolă 'naltă scăldată în lumină,
şi păru-n negre unde să-ţi descânt, în care îngeri cântă, tu eşti o divină
să-ţi murmur în urechi al dragostei cuvânt.
- Nu am nevoie de ale tale stihuri, Te urmez fascinat pe treptele cereşti
ştiu ce pot găsi-n a inimei adâncuri, rostind întrebarea:
de mă vei urma pe acest drum ceresc - De ce mă iubeşti?
pot fericirea să ţi-o dăruiesc! cauţi mirată-n jur:
- Voi fi fericit de eşti şi tu cu-adevărat, - Ce ţi-a venit?
să ştiu degeaba că nu m-am ridicat Ştii prea bine că de mine eşti iubit,
şi să-mi zâmbeşti mereu ca-n prima zi, iar pentru ce?... nu mă-ntreba, te rog,

căci, zău, nu ştiu!
şi-mi dai sărutul ca zălog.