geamul

Cu mâna şterg ceaţa de pe geam
depusă de suflarea din gură slobozită,
iar ochii de închid în faţa mea te am
şi te zăresc de-a pururea slăvită.

O creangă bate-n geam tremurătoare,
tresar, fereastra dau ca să deschid,
dar nu-i decât iluzia înşelătoare
şi trist, la loc, eu o închid.

În geam să-mi baţi mi-ar fi plăcut,
în ochi adânc să mă priveşti,
iar glasul tainic să-ţi ascult,
să mă săruţi, să îmi zâmbeşti.

Dar nu. Prin geam zăresc zenitul,
iar depărtarea-mi pare dalbă,
e seară, i-a venit zilei sfârşitul
din mii de stele făcând salbă.

Doresc să-ţi văd prin geam figura,
să te apropii, cuvinte să-mi rosteşti,
un surâs să-ţi înflorească gura,
de dragoste să-mi tot vorbeşti.

Nu e nimic decât închipuire,                               De după geam aud numele meu rostit
rămân prin geam doar să privesc                       încet, tremurător precum o briză,
si te astept s-apari, iubire,                                   în neagra înserare abia de-i şoptit
de doruri să-ţi mărturisesc.                                 şi mi-ai făcut plăcută o surpriză.

Oglinda îngheţată geamu-mi pare,                    Ne-mbrăţişăm, geamu-i tăcut,
nesimţitor în tocul său cel rece,                          rămâne surd la ale noastre şoapte,
se abureşte de calda-mi răsuflare,                      nespus îmi place să te-ascult
greoi, fără de tine, timpul trece.                          când raza lunii orbecăie prin noapte.