șir de mărgărite

Tresar florile de gheaţă
în învelişul lor de nea,
se-arată pala dimineaţă
sub strălucirea ta de stea.

Sfioase gânduri năvălesc
din colbul minţii obosite,
pornind la drum se năpustesc
spre tine-n şir de mărgărite.

În astă dimineaţă rece
când noul an s-a instalat
o pasăre în zboru-i trece
purtând un sentiment curat.

Pământu-i alb ca şi văzduhul
şi pasărea e albă ca-n poveşti,
peste nămete trece duhul,
crăiasă a zăpezii, care eşti.

Cu pas uşor, mângâietor,
te-apropii de a mea fereastră;
cu zâmbet înfiorător
o roză înfloreşte-n glastră.

Tăcuţi acuma ne privim Mă chemi alături ca să vin
prin geamul care ne desparte; spunând în şoaptă: ”Hai, iubite!
n-avem nevoie de cuvinte, ştim Să-ţi dau al dragostei alint
că viaţa ne-a adus aproape. şi sărutări în şir de mărgărite!”

Sub strălucirea ta de stea Vraja e dulce ca nectarul
se-arată pala dimineaţă, ce-mbată harnica albină
din învelişul lor de nea şi trec în zbor acum hotarul
tresar florile de gheaţă. venind în dalba ta grădină.

Un semn magic faci cu mâna; Tu mâna-mi dai, chipul ridici
se sparge geamul bucăţele; cu ochii cafenii; pe negândite
pe frunte-ţi scânteie cununa, mă farmecă, le-ascult porunci
sub tălpi un covoraş de stele. şi-mi par un şir de mărgărite.