poem

La ceas târziu de seară
când mantia nopţii timidă coboară,
când luna naşte printre stele
pruncul inocent al dragostei mele
un gând măreţ din suflet mi se-nalţă
şi inima fierbinte nu îngheaţă.

O stea sihastră străluceşte
clipind angelic în vântul ce vuieşte
şi îşi trimite raza pală
printre frânturi de nori, domoală
coboară pe pământul somnoros
pierdut în braţul lui Morfeu, duios.

E ceas de dragoste şi dor, O nouă zi dă să-nflorească
e ceasul când se înfiripă un amor, peste pajiştea blajină şi cerească
când şoapta curge sfioasă şi dulce, pe lângă care curge un râu mititel
pe aripi de vânt departe se duce. (coliba îmi pare un adevărat castel)
O buhă îşi ţipă cântul fantomatic în mijlocul ei domneşti ca o regină,
cu ochii bulbucaţi în aerul văratic, iar eu, supusul tău, mă plec sub a ta mână.

Aştept un semn să-mi dai, În astă pură dimineaţă
un flutur alb ce zboară peste plai, pe chipul tău un zâmbet se înalţă
să-mi fie mesager, doru-mi alină, asemeni unui cânt spre un senin zenit,
la pieptul meu, iubito, vină spre locul de unde soarele-a răsărit
urechea să-ţi asculte al meu păs calea să ne lumineze şi viaţa iară
şi părul moale cu mâna să-l răsfăţ. să capete luciri de primăvară.

O vorba de a ta şi numai una Cu braţele pline de flori
suficientă e să-mi aline furtuna, te-ntâmpin, am pus în ele calzi fiori
furtuna ce pieptu-mi pustieşte şi-o cingătoare cu care să te împresori
şi sufletul îmi seacă, apa nu lipseşte, îţi dăruiesc sub cerul fără nori.
nu e secat de secetă ori vânt turbat Tu mă priveşti la fel de senină
ci de amor eu sunt înfierbântat. ştiind că dragostea-i aici de vină.

În mijloc de nisip caut o oază N-ai ce să faci,
ca gura să-mi adap fără zăbavă, cuvintele-ţi rămân pe buze, taci,
sunt însetat de dragostea nurlie doar mâna ţi se-ntinde moale
şi soarele luceşte hain în pustie. şi pasu-ţi flutură a rochiei poale,
Caut luna cu strălucirea ei rece, îmi mângâi obrazul cu o adiere
cu raza sfioasă ce deasupră-mi trece. şi mă săruţi, gura îţi e fagure de miere.

Cu mâinile întinse spre tine Rămân trăsnit de fericire,
(doar chipul tău în viaţă mă ţine) din suflet doresc a ta iubire
vreau să străbat imensa depărtare, cum doreşte un fluture o floare
să traversez în zbor cumplita zare, să-i soarbă seva, picuri de mărgăritare,
să trec peste văi şi peste munţi, într-ale ei petale să fie ascuns
s-ajung la tine ca să mă săruţi. şi visul să-l înalţe pe aripi mai sus.

Pe culmea înaltă, stâncoasă, Sărmanul fluture nu ştie
o floare de colţ nespus de frumoasă că însăşi dragostea e poezie
mă-mbie cu al ei parfum ceresc cu versul dulce şi aţâţător
să o culeg şi fiinţei ce iubesc ce-mbată pe tăcutul cititor,
să i-o pun cu mâna la ureche nu ştie că-i rodul unui visător
cum şade bine unei mândre fete. ce-n doar o clipă va fi nemuritor.

Dar până la tine drumul Dar nemurirea e un vis
e amăgitor ca focului fumul ce se-nfiripă tainic, pe furiş,
ce naşte dintr-un jar abia mocnit şi numai dragostea-i eternă;
şi izbucneşte ca vulcanul înrăit, până la cer din funduri de cavernă,
o simplă adiere de vânt e destulă de la-ngheţatul pol la ecuator
să risipească fumul de la pământ la lună. atotstăpân pământului e-AMOR.

Dar chipul tău de neuitat Cuvintele aceste vrui să zic,
îl am în visul meu imaginat, dar îmi făcui semn să îmi ridic
cu ochii negri-n care-ţi joacă ape de pe nisipul cald ai mei genunchi
sub blândul tremurat de pleoape, şi ne-aşezăm sub umbra unui trunchi.
cu sufletul curat ca florile de crin Capul îmi cuprinzi cu mâinile-amândouă
în viaţa amăruie ca frunza de pelin. şi buzele mi le stropeşti cu picături de rouă.

Un îngeraş atât de cuminte Mâna-ţi pe frunte ai aşezat;
îmi săgetează inima fierbinte, cealaltă pierdută în părul răsfirat
nu curge de sânge măcar o picătură o simt cum se plimbă jucăuşă,
doar şoapte de amor mi se preling din gură parcă sunt în mâna ta păpuşă
căci te iubesc precum pescarul marea, şi-ţi aminteşti de când erai mică,
precum marinarul sirenelor chemarea. stai melancolică, nu zici nimică.

Uitaţi într-un colţ de natură Fața înalţ spre tine
să ne îmbrăţişăm, gură în gură să te văd de-aproape şi mai bine,
să stăm pierduţi în timpul trecător dar ochii îi închid şi îi inchizi,
sub cerul senin şi fără de nor, suntem furaţi de dragoste, timizi.
iar ciocârlia deasupră-ne să cânte, Eu braţul după mijloc îţi petrec
auzul cu triluri să ne-ncânte. şi-n zboruri ciripinde păsări trec.

Să te cuprind în braţe Aşa rămânem lănţuiţi
în fiecare dulce şi pură dimineaţă, în toropeala dragostei pierduţi;
cu dragostea castă să te hrănesc când ne-am desprins din-mbrăţişare
ca mamele ce puii îşi iubesc la ora prânzului ajunse blândul soare.
şi vorba să ne fie-n veci legată Mi-ai zâmbit cum tu doar ştii
ca zalele-unui lanţ, una de altă. din ochi-ţi negri, iubirea mea di-ntâi.

Acoperiş să avem cerul înstelat Ne scufundăm împreună
cu milioanele făclii şi visu-naripat într-al iubirii ocean şi-al lui undă
să ne menţină treaza fericirea ne-acoperă în tainiţi de cleştar,
la sânul mamei noastre ce-i IUBIREA, de restul lumii nu avem habar,
covor verde iarba groasă fie nu ştim cum trece astfel timpul
iară copacii falnici suiţi din temelie şi nu ne pasă că ne vede-Olimpul.

cu crestele semeţe în văzduh Din tufe de răchită
de-a pururi să ne ocrotească de rău duh. apare-o siluetă obosită,
Râul învolburat să ne aducă veşti firava ciută cu ochii ei scăldaţi
din alte lumi cu ale ei poveşti în apa de lumină şi înceţoşaţi,
şi soarele să ne dea căldura spre tine ea pasul îşi îndreaptă
atât de plăcută. Trăiască Natura! şi mâna ţi-o laşi pe blana catifelată.

Să-ţi împletesc coroniţe Urechile ea îşi ascute
din toporaşi, brebenei şi garofiţe, cu ochii înapoi privind, s-asculte
un trandafir să-ţi prind la piept cum din tufişuri se iveşte-n goană
să-ţi fie mai aproape al meu suflet; flămândă şi crudă-o lighioană;
la toaleta ta din fiecare seară sub mâna ta plăcută se-nfioară,
cu rochii lungi căzând din subsuoară temerile avute până atunci îi zboară

o diademă pe frunte îţi pun căci fiara apărută
din raze strălucinde şi sori care apun, văzu-naintea ei dragostea tăcută,
iar luna fermecată de privirea ta c-un răget straniu se-ntoarse în pădure
să-ţi prindă la ureche cercei câte o stea, cu prelungi salturi peste tufani de mure;
o muzică divină din ceruri să coboare, puternica iubirea, de toţi recunoscută,
să te invit la dans pentru a nu ştiu câta oară. oameni şi animale pe Terra o salută.

Să te strâng la pieptul meu, Iubirea mea, vreau să te cânt
să fim uniţi ca astăzi mereu în miezul zilei să-mi asculţi amorul sfânt
şi chiar necazuri viaţa de-ar străbate şi soarele să râdă lucind pe cerul lui,
cu râsul tău voios le-om izgoni pe toate. urechea să n-aplece la intriga nicicui,
Pe buze vreau să-ţi văd numai surâsuri în pace şi liniște noi doi să ne iubim,
fără lacrimi, tristeţe ori plânsuri. în sânul naturii din amor să ne hrănim.

Nu voi concepe niciodată Să fiu un trubadur
să văd tristeţea lunecând pe faţă, care lângă al apei blând susur
plânsul lumina din ochi să-ţi ascundă să-ţi cânt din chitară epopee,
aşa după nori cum soarele se-afundă, să-ţi sun în urechi acord de melopee,
eu vreau să-ţi fiu scut ocrotitor iar cu surâsul tău să mă răsplăteşti,
şi să te apăr cu al meu amor. a florilor regină astăzi eşti.

Un nufăr pluteşte încet Cu-o zână bună te compar
nevinovat ca de copil un scâncet ce Feţi-Frumoşi ajuţi cu-al tău har
şi lacrimi peste ani s-au adunat şi calea luminezi în bezna neagră
curgând sub el în râu s-au transformat, fericind o lume întreagă;
de ce să plângi şi tu, a mea copilă, în splendoarea ta eşti divină,
când florile din jur formează o grădină? o Alba-ca-Zăpada-ntr-a piticilor grădină,

În unda apei cristalină un pitic asemenea sunt eu,
ce tremură caldă şi lină, mic mă simt în faţa sufletului tău
în lumea tăcerii unde trăiesc în pace şi tare aş vrea să ajung la tine,
vii săgeţi, plante şi alte dobitoace, iar vorbele-mi să nu-ţi fie străine,
să ne scăldăm trupurile mate să mă asculţi, să mă priveşti,
când răsare luna într-un prag de noapte. şi-ntr-un amurg să mă îndrăgeşti.19

Amorul să-ţi mărturisesc, Dar ce-ţi pot spune eu?
iubito, cu chipul îngeresc, Ce vreau să-ţi zic e în lăuntrul meu
natura-ntreagă de m-ar asculta şi doar în ochi de-ai să priveşti
te-ar sfătui să-mi dai iubirea ta, amorul meu fierbinte-ai să-l citeşti
dar nu aştept şi-n negrele plete căci scris îmi stă de-al meu destin
eu îţi presar frumoase violete. ca să mă vaiet în dulcele tău chin.

Din ramuri verzi care atârnă E-adevărat că te iubesc;
peste poteci şi paşii ni-i îngână printre trandafiri te regăsesc
să-ţi construiesc cu mâna mea înconjurată de mii petale sângerânde,
durândă o colibă în care tu vei sta, aureolată de vii ceţuri fumegânde;
nu vreau palat să clocăiască ura, pe frunteţi scânteiază un buchet de raze
ajunge pentru noi o cameră, doar una. şi eşti ca umbra ce-aduce linişte în oaze.

Decât palat cu holuri spaţioase În ţinut de mauri plin
şi candelabre atârnând luminoase unde cântările arabe se îngân,
sub care să ne căutăm mereu pe crestele din ţărm de val spălate
prefer doar o colibă şi idolul meu de care se sparg ape înspumate,
să fie mulţumit şi fără bogăţie de-i apărea cu splendida făptură
căci unde e iubire nu-i bai de sărăcie. va fi muţenie şi vorba moartă-n gură,

Voi crede că-s minciuni dar eu sunt îndrăgostitul
şi vise, de-aşa ceva mă spăl pe mâini, şi-s singur cu tine în întreg ţinutul,
sincer vreau să fiu măcar cu tine nu se mai află om pe astă lume
căci te ador, cu sila dragostea nu ţine, care să poarte la inimă-al tău nume,
iar dacă în adâncul tău vreodată nu cred că-i vreunul atât de fericit
te-i sătura de mine, spune-mi-o în faţă. ca mine lângă îngerul iubit.23

Voi fi mâhnit, e-adevărat, Răsună cânt de ciocârlie
dar chipul îţi va fi neîntinat; peste pajiştea cu flori, zglobie
inima-mi va sângera dar îmi va trece, parcă pluteşti cu pasul tău uşor,
cum după vară vine timpul rece, eu te admir, suferinţe mor
şi-mi voi aduce aminte că te-am iubit, şi sufletul mi se aprinde de iubire,
că te-ai purtat cu mine în mod cinstit. doar tu eşti într-a mea gândire.

Dar până atunci mai este, Muiat în roşul sângeriu
în gând am această poveste, e-acum amurgul, soarele portocaliu
nu mă închipui fără tine să trăiesc scaldă în flăcări întregul zenit,
când simt din piept cum doruri năvălesc, în zarea aprinsă i-apoi asfinţit
tu eşti o floare, eu sunt o albină lăsând în urmă-i locul pentru lună
şi mai presus de toate eşti regină. şi aripi amorului. Mână în mână

Te-asemui cu floarea de cireş alături noi păşim
din care, mai târziu, cerceii ies, şi doamna nopţii-mpreună îndrăgim,
mă-nchipui un culegător de fructe cu razele sfioase a codrului cale
ce-adună în coş vise mărunte, ne luminează şi-n pletele tale
un vis eşti tu şi plin de toate luciri sidefii ascunse dansează
ce mă ţii treaz o-ntreagă noapte. la ore târzii când soarele visează.