şi cugetul mi-i, iată, greu
că n-am putut să-ţi dau o floare
pe care s-o păstrezi mereu.
Gene grele vor să cadă
să-mi umbrească ochii verzi,
te iubesc, mândră naiadă,
chiar de-o fi să nu mă crezi.
Vreau privirea să-ţi întorci
spre un muritor de rând,
al iubirii caier torci
şi nu vrei să-mi ieşi din gând.
Vino dar în astă seară
să mă-mbii cu trupul tău,
nu-mi fă viaţa de ocară
şi pustiu amorul, zău.
Îţi promit vorbe duioase
ce n-ai ascultat nicicând
ori alinturi furtunoase
ce nasc viaţa pe pământ.
Părul îţi voi răsfira Simt cum, inocent, Morfeu Pe moment dau să mă scol,
între puncte cardinale, îmi întunecă privirea dar ceva în jos m-apasă,
aşternutul alb va sta şi cum bunul Dumnezeu trupul ţi-i fierbinte, gol,
martor al iubirii tale. îmi hrăneşte amăgirea. sărutarea pătimaşă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu