a 209-a zi

Privesc ceasul care tace                 Un prezent e viitor
cu trei limbi încremenite               trecut spre antichitate-
în inerta carapace                           râurile care-n nori
şi mi-s gene plumbuite.                 îşi găsesc paternitate.

Timpul e nesimţitor                       Ciclul se perpetuează
în măreaţa tragedie,                      în albastrul infinit,
clipele se scurg uşor                      viaţa iar mă obsedează
ca cerneala pe hârtie.                    fiind veşnic chinuit.