cranii de cristal

   În prezent, în cîteva mari muzee ale lumii se păstrează 3 cranii de cristal, aproximativ asemănătoare, atît ca dimensiuni şi greutate, cît şi ca tehnică de execuţie. Un craniu sculptat dintr-un bloc de cristal a apărut în Europa, fiind adus din Mexic în anul 1889. Un alt craniu a fost descoperit în anul 1927 la Lubaantuni, în Hondurasul britanic, de către Frank Mitchel Hedges. El a dat naştere de la bun început unor aprinse discuţii pe marginea provenienţei sale şi în privinţa celor care l-ar fi realizat, conform unor tehnologii speciale, rămase neştiute. Apoi, vreme de mai bine de 40 de ani, nu s-a mai vorbit nimic despre el. Redescoperit în seiful unei bănci, unde s-a aflat depozitat în tot acest timp, el a suscitat din nou un mare interes, iar astăzi se află la British Museum. Un craniu de cristal mai există în Franţa, la Musée de l’Homme din Paris. Se presupune că îl reprezintă pe Mictlantecutli, zeul aztec al morţii. Alte cranii de cristal - şi ele adevărate bijuterii - mult mai mici, însă, şi care nu le egalează nici pe departe pe primele, se păstrează în Colecţia Blake a Muzeului Naţional American şi în Colecţia Douglas, de la  British Museum, precum şi la muzeul francez Trocadero.

   Descoperirea lui F.M. Hedges se presupune a fi o copie, executată în manieră chineză, după un original dispărut în negura vremurilor. În 1970, ea a fost testată în laboratoare ultramoderne. Privind-o cu ochiul liber, se constată miracolul unei fasonări perfecte, ce conferă craniului o transparenţă nemaiîntîlnită la un alt obiect confecţionat de mîna omului. Analizele de laborator confirmă perfecţiunea, ele nesesizînd, într-adevăr, nici o urmă a prelucrării acestuia din blocul de cristal, care a cîntărit, după toate probabilităţile, cca. 5 kg, a avut 182 mm lungime, iar lăţimea şi înălţimea de cîte 130 mm. Nici o urmă de polizare, nici o zgîrietură, de parcă obiectul ar fi turnat, iar dacă o rază laser este dirijată spre cavitatea nazală a craniului se produce o irizaţie incandescentă inexplicabilă. Cercetătorii stabilesc că au fost necesare peste 2,5 milioane de ore de muncă, deci peste 300 de ani de prelucrare continuă; ei evidenţiază o schimbare permanentă a nuanţelor şi chiar a coloritului craniului şi constată o claritate variabilă, concentrări de pete în regiunea frunţii, descoperind în interior un volum vidat, închis ermetic. Craniul de cristal al lui Hedges are maxilarul inferior mobil şi detaşabil.     Cei care au văzut acest obiect senzaţional susţin că au resimţit din plin efectul său hipnotic şi că uneori l-au auzit emiţînd sunete. Foarte probabil! Două mici orificii practicate la baza craniului admit presupunerea că obiectul putea fi fixat şi, deci, utilizat în temple pentru efectul lui vizual, hipnotic. Cît de vechi este craniul de cristal (acesta şi celelalte), cînd anume a fost lucrat, de către cine şi de unde provine - iată întrebările pe care şi le pun în continuare atît specialiştii, cît şi marele public. Deocamdată, nimic nou nu este în măsură să le elucideze. Aceste uimitoare creaţii sînt atribuite cînd extraordinarului artist anonim din legendara Atlantidă, cînd celui din Extremul Orient, din Orientul Apropiat sau din Europa şi America Centrală.