capitolul 17

Istoria omenirii a fost programata cu mult timp în urma, cea mai graitoare dovada în acest sens fiind Biblia, ale carei profetii s-au împlinit si se vor împlini punct cu punct datorita activitatii coordonate a anunnakilor, atît a celor din gruparea Enki-Azazel, cît si a celor din gruparea Enlil/Isus. Toti sînt sub directa comanda a lui Yahweh/Anu si a Consiliului Suprem al Planetei Zeilor. În cartea profetului Daniel, de acum aproximativ 2600 de ani, în capitolul 2 (visul împaratului Nebucadnetar) si în capitolul 7 (visul lui Daniel) sînt vestite imperiile mondiale care vor urma: babilonian, persan, grec, roman si, ultimul, cel vesnic, Regatul condus de Mesia Isus/Enlil. Cîteva exemple despre implicarea anunnakilor în politica lui Alexandru cel Mare: 

1) "În timpul asedierii orasului Tyr de catre Alexandru cel Mare a avut loc o puternica influentare, venita ''din afara''. Învatatul italian Alberto Fenoglio vorbeste despre aceasta în ''Clypeus Anno 111, nr 2'' (citat de Johann Gustav Droysen în ''Istoria lui Alexandru cel Mare'', 1833): ''Cetatea refuza sa se predea. Zidurile ei aveau 15 metri înaltime si erau construite atît de rezistent, încît nu le putea distruge nici o masina de asediu. Locuitorii Tyrului dispuneau de cei mai dibaci tehnicieni si constructori de masini de razboi din acea epoca, fiind chiar în stare sa prinda înca din zbor sagetile incendiatoare si proiectilele aruncate de catapulte asupra orasului. Însa, într-o buna zi, deasupra taberei macedonenilor si-au facut aparitia scuturi zburatoare, asa cum au fost ele botezate atunci. Zburau în formatie triunghiulara, avînd în frunte un scut deosebit de mare. Celelalte erau pe jumatate mai mici''. Cronicarul necunoscut povesteste mai departe cum acele formatiuni au zburat încet, descriind ceruri deasupra cetatii, în timp ce miile de razboinici din ambele tabere s-au oprit din lupta si priveau catre cer cu mirare. ''Deodata, din scutul cel mare s-a desprins un fulger luminos, care a lovit zidurile de aparare, care s-au prabusit acolo unde fusesera atinse. Au urmat apoi si alte fulgere luminoase, care au darîmat zidurile si turnurile... asediatorilor li s-a deschis cale libera, si eu au patruns în cetate prin acele brese. Însa scuturile zburatoare au continuat sa pluteasca deasupra orasului, pîna cînd acesta a fost cucerit definitiv. Dupa care au disparut la fel de brusc cum aparusera''. Alta data - cu prilejul traversarii unui fluviu - obiecte ciudate de acelasi fel i-au speriat pe soldatii lui Alexandru, împiedicîndu-le înaintarea... 

Cronicarii au descris acele obiecte tot ca pe un fel de scuturi mari, argintii, care scuipau foc si cadeau din cer, ca apoi sa dispara de unde venisera. Se pare ca pe atunci înca mai erau posibile ''corectii'' deschise la desfasurarea istoriei, modificari ce trebuiau operate în vederea cristalizarii realitatii noastre actuale" (sursa: Ernest Meckelburg, "Socul timpului - invazia din viitor", Ed. Lucman, Bucuresti). 

2) "O legenda populara relateaza ca, la apropierea lui Alexandru cel Mare cu armatele lui de Ierusalim, marele preot, împreuna cu demnitarii de seama din oras, îi iesi în întîmpinare. Alexandru cel Mare, vazînd suita de înalti demnitari, descaleca si se închina în fata marelui preot. La întrebarea generalilor sai de ce acorda atîta cinste poporului evreu, Alexandru cel Mare a raspuns: ''Înca din Macedonia, pe cînd planuiam sa cuceresc tarile din Orient, mi s-a aratat în vis un om cu înfatisarea acestui mare preot si mi-a prezis ca îmi voi atinge scopul. Acum revad aceasta înfatisare si ma închin lui Dumnezeu care mi-a vorbit prin el''. Pentru a-si demonstra respectul si stima fata de o veche religie si stralucita cultura, Alexandru cel Mare, cînd a intrat în Ierusalim, s-a dus la Templul lui Solomon, unde a adus ofrande" (sursa: Alfred Hîrlauanu, "Istoria universala a poporului evreu", Ed. Zarkony Ltd, Bucuresti).

 În lucrarea "A Douasprezecea Planeta" (Editura Aldopress, Bucuresti), Zecharia Sitchin, referindu-se la Conducatorul Planetei Zeilor, afirma urmatoarele: "Resedinta lui Anu si tronul sau se aflau în ceruri... textele sumeriene înregistreaza nu numai vizite ale zeilor la resedinta lui Anu, dar si vizite ale anumitor muritori, carora li se permise sa ajunga la el... exista unele povestiri în care acesta coboara pe Pamînt - fie în vremuri de mare criza, fie în vizite ceremoniale... toti preotii si functionarii templelor... îsi luau ramas bun de la Anu". Facîndu-se cunoscut evreilor sub numele de Yahweh, era firesc sa apara în corp fizic si în fata profetilor acestui popor, ceea ce s-a si întîmplat, conform scrierilor din Biblie. De aceea, am fost surprins citind în lucrarea lui Alfredo Lissoni, "OZN - Dosarele Vaticanului" (Editura Antet, Bucuresti), urmatoarele: "Teologia ebraico-crestina ne învata faptul ca nici unui muritor nu-i este îngaduit sa-l vada pe Dumnezeu (asa se face ca în Biblie sta scris cum ca Moise, atunci cînd se întîmpla sa-l întîlneasca pe Dumnezeu, trebuia sa se bage într-o gaura din pamînt si sa-si acopere chipul)". 

Voi încerca lamurirea lucrurilor prin analizarea episodului cu pricina, din care, conform teologilor, ar reiesi ca Moise era un fel de strut: "Moise a zis: ''Arata-mi, Te rog, slava Ta (Moise îl roaga pe Yahweh/Anu sa-i arate "slava", adica nava Sa - n.a.). Si el i-a spus: ''Voi face sa treaca (sa zboare - n.a.) pe dinaintea ta toata bunatatea Mea... Fata nu vei putea sa Mi-o vezi caci nu poate omul sa Ma vada si sa traiasca (era vorba de partea din fata a navei, din care plecau diverse arme de distrugere - n.a.)... Si Domnul i-a zis: ''Iata un loc lînga Mine (deci stateau alaturi - n.a.), acolo tu vei sta pe stînca. Si,  cînd va trece slava (nava - n.a.) Mea, te voi pune în crapatura stîncii si te voi acoperi cu mîna Mea (dispozitiv împotriva radiatiilor navei - n.a.), pîna voi trece" (Exod 33:18-22).