a 307-a zi

E ceasul greu în noapte                 Văd prispa că-i aproape
şi nori se năpustesc                        şi degete o-ating,
lasând pe ramuri moarte               dar lunec pe o parte,
umbre ce strălucesc.                       privirile-mi se sting.

Pasul mi-l conduc târziu               Mă prăbuşesc în haos
pe aspre trotuare                            cu braţele întinse
sub cerul sidefiu                             avid după repaos
cu pete de culoare.                         şi astrele aprinse.

Dau poarta să deschid
abia purtând păcate,
cu suflet invalid
mă răsucesc de moarte.