Tresare-n noapte vântul Degeaba vântul bate,şi frunzele foşnesc norii rămân pe loc
acoperind pământul şi zidul mă desparte
cu umbre ce mustesc. de-al tunetului foc.
Pe geamul care plânge
curg lacrimi obosite
şi ploaia mă învinge
cu ape despletite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu