Am plictisul prea mare Eu din adânc oftezcând norii îmi astupă fără-un motiv anume,
o nevrozată zare nici nu mă-ngrijorez
şi noaptea se-nfiripă. de titluri ce n-au nume.
Nici ceasul nu văd bine Stiloul stă pe masă
în umbra din perete, pasiv în felul său,
un cui abia-i susţine o coală albicioasă
rotundele frecvenţe. din colţuri dă mereu.
Bag o ţigară-n gură Mi-e gândul dus de-aice,
cu gând să o aprind, în seamă nu le bag,
ea sănătatea-mi fură rubinele pitice
şi-atunci chibritul sting. secunda-n jos o trag.
Pun pasul în mişcare,
încet, între pereţi,
cu mâna-n buzunare
şi ochii inocenţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu