cugetări 18

Și ortopedul tratează scrântiți, nu doar psihologul.

Nu tai copacul de la rădăcină pentru o creangă uscată.

vidre

sfatul medicului

matrimoniale

lei

drepturi

alfabet

caini

moda

papagali

dialog

întrebare

                                      Unde ești tu, Țepeș Doamne,
                             să aduni acum penalii
                             și să faci din Parlament
                             un lăcaș demn de respect?

primarului Dragoș Chitic

                                 Taci chitic în banca ta

                             că ți-a fost ziua prea grea,

                             în costumul pus la dungă

                             ai inaugurat o budă.

unui soț nostalgic

El: Draga mea, ții minte

luna de miere fierbinte

când eram doar eu cu tine?

Ea: Vezi podeaua, freac-o bine!

anatomică

În familia ta, capul,

știe lumea că-i bărbatul,

dar femeia gâtul este

și cum vrea așa-l sucește.

fragment mioritic

De trei zile-ncoace

gura nu-ți mai tace;

„Furaje nu ți-au dat?”

„Nu, că le-au delapidat!”

unui alpinist

Astăzi soarta e ingrată;

lăsând tânăra soție

el vrea muntele să suie

fiindcă Babele-l așteaptă.

unui cântăreț

Știm cu toții, fără șagă,

muzica cât ți-e de dragă,

dar acum, fără ocol,

ce-ai cu bietul spectator?

unui stomatolog

Ți-ai ales de-așa natură

meseria și ai har

că îmi bagi metal în gură

și îmi scoți din buzunar.

matrimoniale

În secolul modernizat

lumea s-a emancipat;

„Eu, lup cu limuzină,

caut oaie cu benzină!”

campanie agricolă

În tarla numai voi stați.

„Dar de ce nu semănați?”

Răspunsul prompt îmi dați:

„Fiindcă noi nu suntem frați!”

unui birocrat

Cum la serviciu ajungi

după ce-nvingi alba nea,

cu gesturi studiate, lungi,

îți pregătești a ta cafea.

actualitate

Mâncăm franțuzești castane,

pulpe doar americane,

vindem țara la străini,

bate vântul, latră câini.

tradiție

Încă din antichitate

se știe că românu-i primitor,

toți așteptând cu-aviditate

de la milog la senator.

de ziua femeii

Abia te-am cunoscut în toamnă,

că ești fecioară-ai spus fără de preget,

azi ai pretenții că ești doamnă,

iar eu nu te-am atins cu-n deget.

unui pierde vară

L-am întrebat acum trei luni:

„Unde muncești?” „Ce, nu se vede?

Lucrez la Spațiul verde!”

și-ntr-adevăr, tăia frunze la câini.

globul de cristal

aici vizualizați textul

afaceri de familie

aici vizualizați textul

fiica soarelui

urmează ORDINUL DRAGONULUI

vizualizați textul

experimentul lambda

vizualizați textul

regăsire 2

continuare de la REGĂSIRE I
vizualizați textul

regăsire 1

continuare în REGĂSIRE II

vizualizați textul

vila „rosa”

vizualizați textul aici

instructorul

continuare de la MASCATUL

Pentru vizualizarea textului apăsați aici

mascatul

continuare de la RECUPERATORUL
urmează INSTRUCTORUL

vizualizați textul aici

recuperatorul

vizualizați textul aici
continuare în MASCATUL

cugetări 17

a 112-a zi

Ascult voci de nicăieri                 Nopţile sunt tot mai lungi,
care nu îmi dau dreptate             zile trec la repezeală,
împroşcând cu huiduieli              orizontul scaldă-n dungi
amintirile curate.                          reci amurguri de sâneală.

Timpul se opreşte-n loc,              Un stilou aiurea trece
nici pământul nu se-nvârte,         peste coala şifonată,
mă pot plânge de noroc                ceasul din perete-i zece,
şi de-ngreunate vârste.                 iar fiinţa bulversată.

a 111-a zi

De sub pâcla aşternută                   Mituri îmi hrănesc fiinţa
în trecutul unui veac                       în contrast cu viitorul
o lumină văd măruntă                    aducându-mi suferinţa
căutând uitării leac.                         pentru tot neştiutorul.

Scurm cu degete pământul
să înlătur azi surplusul,
să eliberez cuvântul
care-mi poate da răspunsul.

a 110-a zi

Îmi adun din noapte vise                     Suflă înfiorător                       Miezul nopţii vine-ncet,
ce nicicui nu-mpărtăşesc                     scuturând petale mute           gene lunecă de plumb
când se-aştern ninsori furişe               din îndepărtatul nor               şi din albul insolent
în cerdacul strămoşesc.                        peste tâmplele cărunte.          suie-n ceruri un porumb.

Nu-mi conduc afară pasul,                 Lângă sobă, spectator,            Sting lumina în odaie,
timpul rece mă reţine                          petrec orele sublime,               capul pun pe pernă, jos,
sugrumând în faşă glasul;                   și nu-mi pasă că-n decor        pentru-o clipă, o văpaie
mi-s cuvintele puţine.                          se şterg urmele debile.            trece-n geamul zgrumţuros.

Albul pur mă obsedează,                    Orizontul nu e clar,                  Nu aud cum urlă vântul
vântul mi-l depune-n uşă                   fulgii zbor nestingheriţi            tremurând tabla pe casă,
şi pe geamuri creionează                    în costume de cleştar                nici cum râde azi pământul
picturi fără de mănuşă.                       peste pomii înnegriţi.               învelit în cerga groasă.

a 109-a zi

Azi nu am ce pune-n oală;             Aragazul stinge flama
apa de la robinet                              înălţând un fir de fum,
abia ţârâie domoală                         pân' la urmă da-voi iama
iară puiul e inert.                             la vecinii peste drum.

De pe raft rânjesc cartofii              Dar nici ei nu sunt acasă,
şi trei cepe geruite,                         prânzesc la restaurant;
câteva zbârcite roşii,                       mi-aşez coatele pe masă,
nişte paste mucezite.                      mă hrănesc cu un oftat.

a 108-a zi

Am o stare imprecisă,                Gânduri zbor fără voinţă
ochii mei nu văd în jur,              către cerul auster,
în natura conformistă                 îmi simt palida fiinţă
muguri capătă contur.                lunecând înspre mister.

Geamul îşi îngroapă faţa           Caut slabă rezolvare
într-o neagră draperie,               în ştiinţele oculte,
ape-şi etalează ceaţa                   nici nu-mi este de mirare
în fireasca armonie.                    cu secundele pierdute.

a 107-a zi

Lumina scade în amurg                            Lumina se zbate difuză
pe căi nemaiumblate,                                spre noapte trecând, în extremă,
iar clipele din viaţă curg                           lemnul cenuşiu din spuză
de ceruri numărate.                                   şi-arată flacăra perenă.

Mă prinde-un pesimism notoriu
ce-ncătuşează visele stinghere,
mersul îmi e aleatoriu
pe străzile acum mizere.

a 106-a zi

Nu mai ştiu ca să zâmbesc,
fruntea e tot încruntată,
pe pământ silabisesc
o formulă derutantă.

Ramuri negre se înşiră
până-n streşini cenuşii,
absent ochiul meu admiră
străzile ce zac pustii.

                                                                              Seara parcă vrea să vină
Norii suri îşi pierd răbdarea                             cotropindu-mi adăpostul,
în crepusculul stingher,                                    aprind palida lumină
din adânc sună chemarea                                 ce nu-şi are încă rostul.
unui mugur efemer.
                                                                              Gene tremurânde cad,
Îmi arunc în sus privirea                                  îngheţată plânge soba,
căutând un colţ de cer                                      umbre se agaţă-n gard
să-mi aducă fericirea                                         sfâşiindu-şi garderoba.
la care, fierbinte, sper.
                                                                            O stea iese, rătăcită,
Infimi stropi de diamant                                 printre norii vaporoşi
îmi lovesc în grabă tenul,                               adunând, preţ de o clipă,
un destin nemăsurat                                        anii cei mai valoroşi.
îşi aruncă azi blestemul.

a 105-a zi

Viaţa îmi pare un coşmar                     Îmi merge pasul îndărăt,
pe umeri prăbuşit,                                  şovăitor în noapte,
traiul fierbinte un calvar                        degeaba am un intelect
în mersul lumii ispăşit,                          ce pâcla o străbate.

iar ochii verzi îmi joacă feste                De semăn flori, ies mărăcini
ducând departe orizontul,                      şi fapte sunt răstălmăcite,
bună nu am măcar o veste,                    mai bine las pustii grădini
la ţărmuri mă înec cu totul.                   de vrajbă înghiţite.

a 104-a zi

                                                             Misterele mă copleşesc              Ceţuri în cale se arată
cu-ntreaga lor splendoare,         părând ceva firesc,
firave clipe amăgesc                    lumea îmi e denaturată,
în lunga provocare.                      oprelişti mă pândesc.

Prezentul e nasaturat                  Pasul îl port pe drumuri, greu,
şi gânduri se ciocnesc                  cu conştiinţa tulburată,
că'tând răspunsul disperat          sunt muritor, am fost un zeu,
la întrebări ce mă rănesc.           iar seara mi-e întunecată.

a 103-a zi

Destin încerc să amăgesc,                Rece-mi apare viitorul
să ies din drumul lui trasat               cu căile alambicate,
şi propriul timp să îmi clădesc         în veci sunt călătorul
sub cerul liberalizat.                          pe drumurile moarte,

Gândesc la noile minuni                   iar dacă vreau să desluşesc
ce-n lume încă nu au preţ                 din tainiţe ascunse
pierdute-n vastele genuni                 misterul omenesc,
și-nconjurate de dispreţ.                   dau de dovezi oculte.

a 102-a zi

Mă prinde disperarea                În haos ne ciocnim
şi zile socotesc                             pe drumuri ancestrale,
pân' se-nnegreşte zarea             imagini făurim
din carusel ceresc.                       din negurile goale

Cuvintele îmi zboară                  şi umbrele prind viaţă,
prin norii cenuşii,                        lumina-i cât un bob,
iar stelele coboară                       iar marea ne răsfaţă
cu raze arămii.                             cu valul aerob.

a 101-a zi

Păşeşti nevinovată                          Dar fericirea-i scurtă,
cu zâmbetul pe buze,                      privirea îţi îngheaţă,
dar sorţii laolaltă                             din inegala luptă
pun piedice ursuze                          nimic nu te răsfaţă.

şi noaptea vine neagră
cu norii pântecoşi
punându-ţi lumea-ntreagă
în ochii luminoşi.

a 100-a zi

Iubirea noastră e un rug          Ei totuşi nu-nţeleg
ce freamătă frenetic,                cum ceruri laolaltă
suntem robii puşi la jug           aşteaptă să îmi leg,
de-un sentiment eretic.            de tine, viaţa-ndată.

Tăcuţi, din vraja lunii
acum ne-mpărtăşim,
de aspre vorbe-a lumii
azi nu ne sinchisim.

a 99-a zi

Nu ştiu cum economii                      Bag mâinile în buzunare
aş putea acum a face,                       şi bărbia las în piept,
alte noi blestămăţii,                          iubirea nu vrea amânare,
necesare, nu-mi dau pace.               cred totuşi c-am să te pierd.

Trec în viaţă printre vicii                 Drumul coteşte în ceaţă,
şi nu pot să mă abţin,                       urma nu-ţi mai desluşesc,
am nevoie de capricii,                      iar visul meu de dimineaţă
de câte un mic festin.                       e doar aburul ceresc.

Umbre desfăşoară parcul                Opresc în faţa cafenelei
peste cenuşiu asfalt,                         căutând un loc retras,
greu iubirii găsesc leacul                 în culmea zăpăcelei
cu-al meu chip desfigurat.              rămân fără de glas

Pasul duc la întâmplare                    şi gânduri nu-mi dau pace
pe alei întortocheate,                        pline de blestămăţii,
silueta ta dispare,                              cum aş putea acuma face
enigmatică, în noapte.                      un minim de economii?

a 98-a zi

Îmi reclam nefericirea,                  Să-mi blestem iarăşi destinul
dar ce fac ca să o schimb?             nu ştiu dacă are rost,
Mi se-ntunecă privirea                   ce-am făcut să ies din chinul
şi îmi pierd al vieţii nimb.             care mă trage în jos?

Pasul meu răsună sec                     Stau cu braţe-ncrucişate
peste străzile târzii;                        şi gândesc că n-am izbândă,
umbra fuge de la bec                      cum să fac ziuă din noapte
născând fantasmagorii.                 dacă idei nu abundă?

a 97-a zi

Organismul otrăvit                  Iau cafeaua, pâinea las,
nu-şi găseşte alinarea,            restul e de fudulie,
nervul e neliniştit                    m-am schimbat chiar şi la glas;
dacă nu aprind ţigara.            ce păcat, ce nebunie!

Rup pachetul din hârtie         Inhalez cu ochi închis
şi scot băţul cu bucluc,           efemeră fericirea,
starea de euforie                     iar plămânul, jar aprins,
face-mă să mă usuc.               pe nări scoate amăgirea.

a 96-a zi

Frigul mă exasperează,               Toate îmi sunt împotrivă,
albul ochiu-mi oboseşte,             drumul pare tot mai lung,
tălpile îmi patinează                    ziua cea intempestivă
pe un drum ca din poveste.         iar se termină-n amurg.

Iute vreau s-ajung în casă,           Dau din umeri fără vină
să-mi dau haina de pe mine,        şi luminile s-au stins
să m-aşez apoi la masă                  când piciorul în grădină
să scriu, dragă, către tine.             pe cărare s-a prelins.

a 95-a zi

Sângele cu greu se mişcă                Am uitat de mic măsura,
prin arterele înguste,                       nu mai ştiu de natural,
simt în braţe cum mă pişcă            tulbure e băutura
amorţelile mărunte.                         care vine prin canal.

Stresul e de vină poate,                  Înghit numai concentrate
alimentul fără gust                         cu surplus de vitamine,
azi plin de toxicitate                       iau aiurea-n greutate
şi năravul absolut.                          şi dorm numai cu buline.

a 94-a zi

Îmi caut umbra cu credinţă,                 Fericirea e un cuvânt sublim
din spirit mă împărtăşesc                     ce poartă noţiuni abstracte,
şi ajutor de biruinţă                                e ţelul pentru care noi trăim
găsesc la semenul ceresc.                      să depăşim clipele moarte.

Născut neputincios din fire,                   Luptând să supravieţuim
îmi aflu în pământ tăria,                         cu gânduri suprarealiste
din vise iau doar amăgire,                       în haos abia ne-adâncim
iar în apusuri eu cunosc beţia.               simţuri egoiste.

a 93-a zi

Gerul nemaipomenit,              Abia de pot ca să respir
cu tiranica-i suflare,                sub presiunea fluctuantă,
în curând m-a învelit              picioare nu mă mai susţin
fără semne de scăpare.           în vremea demoralizantă.

Obrazul de statuie rece           Odaia mă aşteaptă goală
mi-l expun nesimţitor,            cu teracota lucitoare
guturaiul ce nu trece               şi se întind aripi de smoală
devine molipsitor.                    în noaptea mistificatoare.

a 92-a zi

Ore curg îngemănate                  Ţurţuri picură smaralde
sub capacul de cristal,                 ce dispar instantaneu,
membrele sunt îngheţate            lemnele dau flăcări calde
în pur albul hibernal.                   într-un colţ de şemineu.

Ies cuvinte aburinde
de pe buze vineţii,
umbre reci joacă în tinde
peste praguri cenuşii.

cugetări 16

Dintr-un egoism prost înţeles, mai mult gândesc decât să dau glas frământărilor mele. Şi apoi de ce să te fac părtaşa gândurilor mele? Ca să te simţi mai fericită? Dar în ce constă fericirea şi cum putem să ne dăm seama de existenţa ei? Fiecare are fericirea lui proprie. Cea comună ar trebui să se bazeze mai întâi pe înţelegere şi încredere în cel din faţa lui, al semenului său. Ori dacă, eu personal nu aş avea încredere în tine, de ce ţi-aş cere să-mi acorzi încrederea ta? Ar fi un schimb neavantajos pentru nimeni. Până la urmă am pierde amândoi.
Atunci? După mine, există o singură soluţie: o unire, mai mult sau mai puţin dezinteresată, care, prin caracterul ei, să ne facă pe amândoi fericiţi. Nu cer altceva decât o apropiere spirituală, căci spiritul, la drept vorbind, ne hrăneşte cel mai mult, ne face să ne simţim oameni cu adevărat.

cugetări 15

Instanţa timpului, cel mai nepărtinitor judecător, îşi aduce contribuţia la repararea tutror defectelor survenite de-a lungul generaţiilor, eliminând fără milă superficialitatea dobândită cu ajutorul dogmelor. Legea este, de cele mai multe ori, o normă de comportament care, din când în când, e necesar a fi încălcată pentru a-i descoperi punctele slabe. Cu cât o lege e mai strictă, cu atât mijloacele de eludare devin mai diversificate. Nici o lege nu e impenetrabilă, ea asemănându-se cu un monolit care, privit de la distanţă, apare ca un bloc masiv, indestructibil, dar, atunci când îl examinezi cu lupa, descoperi multe fisuri. Şi cum omul e fiinţa cu cel mai întortocheat sistem de gândire, e indubitabil faptul că va găsi acea breşă pe care o va lărgi în folosul său direct.

cugetări 14

O imensă necunoscută apasă peste sentimentele rătăcite şi din care încercăm să ridicăm, deasupra tuturor cvisitudinilor vieţii, lumina izvorâtă din adâncul cunoaşterii. Miracolul magiei ne reţine însă pe suprafaţa capricioasă a pământului, făcându-ne să înţelegem nimicnicia caracterului nostru şi a luptei de-a surda cu un inamic invizibil. Deşi acest inamic suntem chiar noi, ne vine greu să acceptăm ideea că suntem făcuţi să învingem aceste oprelişti pe care ni le facem singuri. Universul nostru intern este cea mai mare necunoscută; înainte de a căuta să explorăm alte dimensiuni, e cazul să ne ocupăm mai îndeaproape de noi. E greu de crezut însă că orgoliul ne va permite să o facem.

cugetări 13

Ne mândrim că suntem civilizaţi. Câţi dintre noi înţeleg această noţiune în toată complexitatea ei? Ni se pare o bagatelă, o nimica toată. Vedem civilizaţia numai ca pe o reuniune de animale bipede ce convieţuiesc împreună. Suntem prea laşi pentru a privi adevărul în faţă, iar adevărul este crud. De la scuipatul pe jos şi până la lovirea semenului nu e decât un pas minor deşi fiecare faptă, privită sub aspectul ei în parte, are altă consecinţă. Dar tocmai aceste consecinţe separate duc la o concluzie comună: trăim ca-n junglă şi ne conducem după legile specifice ei-cel mai tare supravieţuieşte. Nu suntem decât nişte hiene ce ne aruncăm asupra stârvului, stârv care poate fi oricare dintre noi. Nu e nevoie să chemăm hienele, ele vin singure, atrase de mirosul de mortăciune.
Suntem prea ignoranţi în materie de civilizaţie şi ar trebui făcut ceva care să ne ridice pe o treaptă superioară. E un lucru posibil, care stă în firea omului, dar dormitează.

cugetări 12

Viaţa este a doua natură a omului care, la fel ca și prima, prezintă ploaie, furtună şi soare.

Viaţa este un drum lung şi greu, de multe ori nu tocmai drept, care când urcă, când coboară.

Omul este ca pasărea cerului, iar viaţa asemeni vazduhului: dacă vrea să se ridice trebuie să dea din aripi.

Omul e un simplu animal înzestrat, spre ghinionul său, cu raţiune.

convorbire telefonică

Convorbire telefonică

- Da, dragă, eu sunt ... am fost la doctorul pe care mi l-ai recomandat ... După ce m-am suit pe cântar mi-a spus că trebuie să mai dau ceva jos ... Păi nu trebuia să mă dezbrac?... Întâi m-a examinat în picioare, cu spatele lipit de perete... da, dragă, să-mi verifice reflexele ... apoi culcată, cu genunchii ridicați.... Nu, mi-a spus că nu am probleme cu reflexele ... Știi? Am început să râd când a mi-a luat temperatura ca la bebeluși și i-am atras atenția, dar mi-a spus că știe el ce face ... în fond e doctor, nu?... Cică e o metodă nouă, temperatura internă a corpului e cea relevantă... Diagnosticul? Ah, nu se poate pronunța din prima, abia după câteva consultații... Îmhî! Când am ieșit din cabinet încă eram amețită... Adevărul e că e priceput în ceea ce face, dragă, nu ca alții care nici nu te bagă în seamă. Ăsta m-a consultat pe toate părțile!

a 91-a zi

Geamul rece mă desparte                    Strada-i albă ca în vis
de-un tărâm neprimitor,                      lungă trena de mireasă,
crivăţul alergic bate                               grădina, un paradis,
să-mi scot pasul în pridvor.                 aşteptând a sa crăiasă.

Refuz astă provocare,                          Pare zi de sărbătoare,
prefer totuşi să-ntârzii,                        dar odaia nu o las,
dinspre cer semn de-ndurare             rămân în continuare
să-mi dea zorii argintii.                        ferm în dulcele sălaş.

a 89-a zi

E noapte; vântul insistent                În jur, straniul concert
îmi bate la fereastră                          arpegii desfăşoară,
şi mă trezesc, devin atent,                mă prinde un regret
zăpada pare că-i albastră.                 că pasul port afară.

Luciri de gheaţă mă privesc             Fără voie mă-nfior
din crengi metamorfozate,               şi strâng braţele la piept,
în pragul uşii înlemnesc                   vântul e îngrozitor
cu membre îngheţate.                       cu atacul său direct.