Praful verii s-a mai dus Chinul meu e lung, din vară,printre nopţile celeşti, şi pornit fără speranţă,
soarele iar s-a ascuns nu mai ştiu a câta oară
cu suratele steleşti. mă scol trist de dimineaţă.
Vremea azi s-a răcorit, În zadar gândesc la Ea
vântul a-nceput să bată, ca un înger salvator,
oamenii s-au veselit, viaţa-ngreunez abia,
lumea e mai înţeleaptă. de dor visurile-mi mor.
Eu îm caut tot iubirea Sufletul mi-l amăgesc
ce-am că'tat în caldul serii, tot sperând la chipul tău;
toamna fi-va izbăvirea o himeră eu iubesc
ce-am sperat în toiul verii? şi mă stăpânesc cu greu.
În amurgul liniştit, Cu ce oare am greşit
fără vânt, nici adiere, liniştea de nu-mi găsesc,
vreau destinul împlinit de ce din destin cumplit
fremătând de-o mângâiere. numai eu mă-mpărtăşesc?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu