recviem

O linişte stingheră mă-nconjoară,             Mă poticnesc, cad în genunchi,
nici musca nu se-aude afară,                      mă săgetează prin rărunchi,
nu bate vântul, păsări dorm,                       privirea mi se-nceţoşează,
m-apasă sufletul enorm.                              iar mintea nu mai este trează.

Singur am rămas vieţuitor                           Capul lovesc de-acest pământ
sub cerul negru - imens nor -                      ce-a fost cândva tărâmul sfânt,
în jurul meu cenuşi umane,                         cu ultime puteri eu îl sărut,
la orizont ruini urbane.                                 am fost un om, cadavru sunt.