chipul tău

Chipul tău, zână măiastră,            Mi se înfioară trupul
îmi umbreşte fericirea,                  când visez la chipul tău,
plâng şi florile în glastră,               se învârte dar pământul
plâng iubirea.                                  şi mi-e rău.

Omul sunt nenorocit,                    Vreau acum să te sărut
pe pământ cel mai sărman,          ca pe o icoană castă,
de când chipul ţi-am zărit             braţul meu să-ţi fie scut
dulce şi amar.                                  tu, a mea mireasă.

Nici măcar nu mă priveşti             Rugăminţi curg în zadar
şi mă zbat în negre ape,                 şi ofranda e deşartă,
ochii tăi, aştri cereşti,                     pleci cu dulcele tău har,
tremură aproape.                           pleci tu, soartă.