Recunosc, am obosit, Luna, pală, lucitoare,părul mi-a încărunţit zâmbea înţelegătoare,
şi picioarele mă dor, mă băgam în aşternut
totuşi nu aş vrea să mor. visând caldul ei sărut.
Mai vreau codrul să privesc, Miezul nopţii m-adormea,
semenii să mi-i cinstesc, îmi bătea în geam o stea
murmurul apei s-ascult; şi cu zâmbetul pe buze
viaţa e doar un tumult. mă-ngânau sfioase muze.
Mi-aduc aminte când eram Dar anii au trecut în zbor,
mai tânăr şi cutreieram al vieţii a secat izvor
pădurea verde-n lung şi-n lat şi iată-mă, îmbătrânit,
sosind acasă pe-nserat. cu părul alb şi obosit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu