melancolie

Recunosc, am obosit,                      Luna, pală, lucitoare,
părul mi-a încărunţit                       zâmbea înţelegătoare,
şi picioarele mă dor,                        mă băgam în aşternut
totuşi nu aş vrea să mor.                 visând caldul ei sărut.

Mai vreau codrul să privesc,          Miezul nopţii m-adormea,
semenii să mi-i cinstesc,                 îmi bătea în geam o stea
murmurul apei s-ascult;                  şi cu zâmbetul pe buze
viaţa e doar un tumult.                    mă-ngânau sfioase muze.

Mi-aduc aminte când eram            Dar anii au trecut în zbor,
mai tânăr şi cutreieram                   al vieţii a secat izvor
pădurea verde-n lung şi-n lat         şi iată-mă, îmbătrânit,
sosind acasă pe-nserat.                    cu părul alb şi obosit.