Octombrie, vii rece Pădurea freamătă întreagăcu mantia-ţi de ploaie, fără putinţă de scăpare,
iar norul negru trece ici, colo, rupi câte o creangă
scăldându-mă-n şiroaie. ce-şi plânge neagra supărare.
Trimiţi vântul mesager Urgie eşti şi-aduci potop
ca să îmi bată-n geam, de parcă toată lumea asta
vuiesc burlanele a ger te-ar fi necăjit în bloc
şi lemne-n tindă n-am. şi-şi merită acum năpasta.
Copacii biciuieşti la rând
şi frunze smulgi din ram,
te năpusteşti către pământ
şi milă n-ai un dram.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu