liniște

Mă-ncearcă o durere cruntă          Delta neagră a rămas
cum n-am mai întâlnit,                   cu pădurea dezvelită,
o gheară-n piept se luptă                nu mai cântă niciun glas
cu sufletul istovit.                            din grădina pustiită.

Vântul cenuşa răscoleşte                E o linişte deplină
împrăştiind-o-n patru zări,            presărată cu stafii,
timpul pe loc încremeneşte            braţ inert scăp în ţărână
sub atomice ninsori.                        şi mi-s ochii vineţii.

Ape tulburi curg la vale,
între maluri răstignite,
măturând totul în cale
peste gânduri risipite.